OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Mircea SUCIU, artist vizual, pictura, 29 de ani

Arta este organica si consider normal si necesar sa fiu influentat. Asemenea unui senzor, receptez si transform informatia pe care o primesc. Este o dovada a existentei si apartenentei la o cultura, mediu social, politic. Pe tot parcursul vietii mele artistice am fost influentat si cred ca este o metoda de educare si evolutie in zona creativa. Influentele vin din zone diverse. Adica, receptez muzica si imi da o stare de spirit, care ma face sa iau atitudine. Ma uit la No comment, Euronews sau Stirile de la ora 5 si vad dezastrele din zonele de conflict care, evident, ma fac sa regret ca batrinii chinezi au inventat praful de pusca. Ma uit prin muzee si cred ca inca nu s-a produs destul.
Toulouse-Lautrec, Goya, Rembrandt, Velazquez m-au facut sa inteleg pictura si mijloacele picturale clasice. Soutine, Nolde, Modigliani, plus baietii dada au venit sa-mi arate ce e arta moderna si ca se mai poate inova, stoarce o lacrima sau o grimasa. Acum sint interesat de zona reprezentata de fratii Chapman, John Isaacs, Borremans, Ulrich Lamfus, iau in calcul influentele din zona publicitara si, nu in ultimul rind, sint atent la e-flux si restul Internetului.

Adevarul e ca mi-e dificil sa contorizez cite influente sufar pe ora. Asta nu inseam-na ca sint lipsit de personalitate. Dar injectia de informatie lumineaza zone in care nu am ajuns cu lanterna de la telefonul mobil. Ca sa ma explic, mai concret, am o atitudine, sint motivat de un crez si sint educat intr-un spirit creativ. Mi-am creat un pattern/matrita cu care caut si selectez informatia de care e nevoie. Transformarea ei tine deja de capacitatea mea intelectuala si creativa. As numi procedeul asta bumerang. Si cred ca asa functioneaza arta: arunci si se intoarce inapoi. Inovatia, din punctul meu de vedere, sta in puterea de transformare, de re-creare.
Dupa toate astea am ajuns sa ma cunosc, cel putin asa mi se pare, in consecinta sint preocupat sa-mi eficientizez discursul, sa ajung la o simplificare totala a compozitiei, a tehnicii, in asa fel incit sa creez imagini superestetizate, dar intense, dramatice si ironice in acelasi timp. As putea spune ca sint influentat de o filozofie de factura zen-urban, care ma face sa reduc imaginea la esential. Vreau sa creez icon-uri, chiar daca momentan sint preocupat de reciclarea picturii, alternativ incerc si alte solutii tehnice care sa-mi ilustreze preocuparile (de exemplu, expozitia ’89). Cred ca acum e necesar sa fiu orientat spre orice posibilitate de manifestare, indiferent de gen.

Cred ca nu prea e posibil sa ai maestri, care sa-ti coordoneze miscarile, sau cel putin nu in zilele astea. Cred ca un artist e autodidact si doar perseverenta si informatia il face sa devina mai bun. Nu am avut un maestru. In liceu se dadea unul drept maestru, dar in semn de protest, eu si colegii am facut pipi in dulapul lui cu pensule, palete si pinze. In facultate am avut un profesor, Ioan Sbarciu, care nu m-a invatat sa pictez, in schimb mi-a aratat cum e sa traiesc ca un artist si cum sa gindesc si chiar sa-mi fac o strategie, si pentru asta-i multumesc sincer. Tot el e cel care a educat mai multe generatii si care ne-a facut sa ne gindim mai mult la pictura decit la alte solutii de exprimare. Si chiar daca nimeni inca nu recunoaste, eu zic primul ca ceea ce se intimpla bun cu pictura si faptul ca exista o asa-numita Scoala de la Cluj il are pe el in spate. Deci da, cred ca apartin unei scoli. Sint dezamagit ca Romania nu e o tara bogata, restul s-ar fi intimplat de la sine, iar treaba cu plecatul tine tot de bumerang, pleci, dar te mai si intorci. Acum sint curse ieftine si nu e necesar sa emigrezi, dar e necesar sa fii prezent peste tot.

Cred ca e necesar sa ne afirmam identitatea si chiar daca suna patetic-nationalist, eu cred ca dupa doua mii de ani in care s-a produs subtil de tot pe teritoriul asta, e momentul ca acum sa explodam. Cred cu tarie asta. Sintem motivati, avem istorie trista, sintem traumatizati, orfani, handicapati, malnutriti, avem povesti si poveste, ingrediente perfecte pentru a scoate arta de calitate superioara.
Sint dezamagit ca in momentul actual tara nu e inca bogata si nu se investeste masiv in arta. Nu isi dau seama cei care au bani ca si-ar inzeci veniturile in timp, investind in comoditati cum ar fi arta. Sint dezamagit, in consecinta, ca nu se produce arta la calitate/cantitate magistrala. Vreau sa vad monumente inutile, dar superbe. Astept explozia creativa.

Ma pui sa zic de invatamint. Biologie si geografie plus mate-fizica nu prea au fost afectate de utopia prin care am trecut 40-50 de ani, dar arta a fost masacrata si tot ce s-a produs aici in perioada respectiva este meschin. Deci si invatamintul a fost la fel, desi, ca peste tot, sint si exceptii, chiar daca minuscule.
Nu inteleg ce inseamna sa-mi fie talentul recunoscut. Nu exista respect pentru arta aici. Decit in miniatura. S-a scris despre mine, am fost invitat la TV, dar asta nu inseamna nimic. Arta este mai putin populara si mai mult elitista. Poate daca ar fi fost niste colectionari, gen Gugenheim, in Romania, as fi fost bucuros sa fiu achizitionat, dar nu e inca existent un sistem, o industrie artistica. Nu e inca o piata adevarata, asa ca e ca si cind as participa la un meci de fotbal cu extraterestri: aia sa nu aiba habar ce se intimpla cu mine si cu mingea si sa ma astept sa-mi dea si cupa.
Est-Vest nu mai exista. Daca esti in Sucevita si produci un performance cu maicute dezbracate (sau o exorcizare) si il pui pe Internet alaturi de un concept beton, ai glorie mondiala. Poate se face si un film si iei si Cannes-ul.