Nr. 736 din 22.08.2014

Istorie orala
On-line - actualitate
Restituiri
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2004   |   Martie   |   Numarul 213   |   „Vrem catedrala, dar cum s-o facem?“. Interviu cu Serban STURDZA, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania

„Vrem catedrala, dar cum s-o facem?“. Interviu cu Serban STURDZA, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania

Autor: Cosmina IONESCU | Categoria: Actualitate | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Domnule Serban Sturdza, in calitate de arhitect, o profesie careia ii sinteti dedicat intru totul, cum priviti planul de mutare din loc a monumentului din Parcul Carol pentru a face loc unei alte constructii?

Translarea unor bunuri imobile, care a facut de multe ori mindria performantelor tehnice – ma refer aici la mutarea si translarea de pe amplasamentele initiale ale unor biserici din Bucuresti –, nu a adus vreo contributie nici civilizatiei, nici culturii romanesti, si cred, din punctul acesta de vedere, ca, de fiecare data cind a fost facut, gestul a reprezentat pe de-o parte o ambitie tehnologica, dar pe de alta parte un fel de act cu nuante exhibitioniste, care intra cel putin in conflict cu confortul urban. Arhitectura lucreaza cu imobile, obiecte care stau la locul lor si care, de fapt, constituie repere. Dintr-o astfel de perspectiva, nu poate fi acceptat in viitor, cred eu, ca un monument cum e cel al arhitectului Cucu – acest fost monument al comunismului – sa fie mutat.

El reprezinta o relatie cu locul, iar gestul este mai mult unul de neputinta decit de putinta. Cind nu stii cum sa rezolvi lucrurile, le muti in alta parte si o iei de la inceput. Tot referitor la acest monument, pentru ca am impresia ca de la el va incepe actiunea, prin demolare, demontare sau mutare, trebuie sa spun ca in comunism, ca in orice alt regim, s-au facut lucruri proaste, dar si lucruri bune. Ca in oricare breasla, un om care creeaza, un autor care se exprima, chiar daca are interdictii nenumarate, gaseste pina la urma o cale si citeodata demersul este suficient de articulat incit obiectul rezultat sa fie coerent. Este si cazul acestui monument. Nicolae Cucu a fost un arhitect notabil, o personalitate recunoscuta, iar obiectul pe care l-a realizat este un obiect valabil, indiferent in ce epoca a fost facut. El rezista din punct de vedere al valorii arhitecturale in timp. Or, a uita acest fapt cred ca reprezinta o pierdere pe termen lung pentru memoria si posibilitatile intelectuale ale autorului.

Din fericire, exista arhiva Cucu, descoperita intr-un garaj de unul dintre confratii mei. In cadrul acestei arhive exista elemente foarte interesante referitoare la monument. Or, analizindu-le chiar superficial, am constatat ca translarea monumentului sau demontarea si remontarea lui reprezinta un efort extrem de substantial din punct de vedere financiar si tehnic. Daca e cazul sau nu sa facem un asemenea efort ramine sa fie discutat de o comisie sau de persoanele avizate care studiaza problema, dar la prima vedere pare un nonsens sa-l muti. Daca s-ar pierde monumentul, cred ca, pentru zestrea noastra si asa saraca, ar fi mai mult decit o gafa. Precizez ca monumentul trebuie perceput ca ansamblu, adica obeliscul impreuna cu exedra situata in spatele lui.

Pierdere care ar afecta si arhitectura Parcului Carol?

Parcul Carol reprezinta un ansamblu coerent de efort peisagistic si arhitectural pe care il gasesti destul de rar in Bucuresti. Din acest punct de vedere, in economia gesturilor pe care urmeaza sa le facem pentru ca Bucurestiul sa evolueze, cel putin din perspectiva profesiei mele, inlaturarea monumentului Cucu ar fi un gest contraproductiv. Cu alte cuvinte, daca trebuie sa consumam energie, probabil ca ar trebui s-o consumam in alta parte. De bine, de rau, parcul are calitatile lui. Aici nu discut despre faptul ca este un sit protejat, ca legea il apara sau nu. Discut pur si simplu in limita bunului-simt (acelasi care ar trebui sa genereze facerea de legi si respectarea lor). In constiinta bucurestenilor – care reprezinta o realitate foarte importanta –, el constituie un element bine definit si caracteristic. Ma intreb daca este cazul ca el sa fie deranjat.

Tot in opinia profesionistului, este Parcul Carol amplasamentul ideal pentru a gazdui noul ansamblu patriarhal?

Catedrala Patriarhala, sau a Neamului, sau cum doreste sa fie numita este un gest legitim. Nu-mi dau seama daca, o data acceptat acest gest, nu ar trebui sa ne gindim la context si daca, fiind ea o constructie reprezentativa, n-ar trebui sa faca parte dintr-un ansamblu care sa fie mult mai puternic irigat de interesul social, adica sa ocupe un loc mult mai central, mai circulat, mai in viata zilnica decit acest amplasament. Acesta mi se pare oarecum marginal. Eu l-as vedea oriunde in forfota multimii, acolo unde poti oricind sa intri ca sa te reculegi. Dar daca as spune „in locul Ateneului“, v-ati supara cu totii! Probabil insa ca din punct de vedere al accesibilitatii, locul pare mai plauzibil.

Ati vorbit pina acum doar in nume personal. Reprezentati totusi un puternic corp profesional, care nu poate ramine indiferent la planuri de asemenea amploare care vizeaza chipul orasului.

Da, si as vrea sa clarific ce inseamna pozitia Ordinului Arhitectilor, al carui presedinte sint, deocamdata. Ordinul Arhitectilor a avut, pe parcursul dezbaterii despre catedrala si despre concursuri, o atitudine destul de clara, contrar a ceea ce s-a afirmat de mai multe ori. Si anume: a fost partas la intentia de a se organiza un concurs de proiecte, impreuna cu alte institutii, a delega specialisti care sa faca tema-program la concursul pentru amplasamentul anterior, a avut reprezentanti in juriul acelui concurs, tocmai in intentia declarata de a sustine un gest de arhitectura majora. In momentul in care, din motive care ne scapa, amplasamentul a fost mutat, acelasi Ordin al Arhitectilor, reunit la o discutie mult mai larga cu reprezentanti ai Universitatii de Arhitectura „Ion Mincu“ si ai Uniunii Arhitectilor, si-a manifestat rezerva fata de acest amplasament. Motivele tin de functionalitate, de prezenta acestui important obiect de arhitectura in cadrul orasului si de ceea ce ar putea sa insemne, de fapt, un ansamblu arhitectonic integrat in tesutul urban.

Atunci, ca si acum, OAR considera ca Parcul Tineretului, sau mai exact capul de perspectiva nord-sud de pe bulevard, ar fi putut fi un amplasament mai potrivit. La fel ar fi putut fi si locul fostei Minastiri Vacaresti. In acest sens, exista inca de anul trecut o scrisoare deschisa, semnata de institutiile amintite. Din punctul de vedere al dreptului de autor, al valorii arhitecturale si al operei de arhitectura, ma simt dator sa sustin ca obiectul realizat de arhitectul Cucu va trebui respectat in continuare. Pentru ca altfel o sa ne intrebam daca nu cumva si obiectelor care vor fi puse acolo dupa ce el va fi mutat nu le va veni rindul sa fie demolate de catre altii, de catre copiii nostri. Gestul de a demola pentru a edifica este de la bun inceput un gest care pune sub semnul intrebarii increderea. Si – chiar daca la prima vedere pare ceva neimportant – cred ca reactiile cetatenilor, precum si cele ale arhitectilor, care de multe ori sint contradictorii, dar de data aceasta au fost aproape unanime, fac sa existe rezerve asupra acestui demers.

Nu va temeti ca, avind in vedere polarizarea dezbaterii intre Biserica Ortodoxa Romana si oponentii santierului din Parcul Carol, o atare opinie v-ar putea arunca in categoria „dusmanilor“ noii ctitorii crestine?

Noi nu pornim de la ideea ca nu e nevoie de catedrala. Este nevoie, si chiar cred ca ea se va edifica. In discutie e modul in care isi asuma o societate aceasta necesitate, cum gaseste modalitatile cele mai convenabile de a duce gestul la bun sfirsit. Discursul nu este „Nu vrem catedrala“, ci „Vrem catedrala, dar cum s-o facem?“. Noi nu sintem dusmanii acestei initiative, nici pe departe. Vrem doar sa gasim o modalitate care intruneste cit mai multe pareri, pentru ca doar se numeste „a Neamului“ si ar trebui sa ia nastere din convingerea oamenilor. A deplasa insa discutia spre o lupta intre dusmanii catedralei si prietenii catedralei cred ca e o greseala. Va propun un alt unghi de a privi disputa, mai constructiv: dreptul cetateanului la arhitectura si la spatiul public dupa 15 ani de democratie.

 
 
 
Cele mai citite articole
BIFURCAŢII. Cadavrul din dulap
Ce ţară!
Toamna vrajbei noastre politice
23 august 1944 – există istorie dincolo de politică?
Cum se face o porcărie (IV)
Cele mai comentate articole
BIFURCAŢII. Cadavrul din dulap
Ce ţară!
Toamna vrajbei noastre politice
23 august 1944 – există istorie dincolo de politică?
Cum se face o porcărie (IV)
Cele mai recente comentarii
Petiţiune
Deh!
@iaca o femeie
@vladescu
sofisme?
 
Parteneri observator cultural
Festival film Medias