OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Saptamina trecuta, intre 3 si 7 martie, s-au aflat la Bucuresti mai multi reprezentanti ai Editurii americane Dalkey Archive Press. Au fost prezenti, la invitatia ICR, John O’Brien – director al editurii, si Aude Jeanson – consilier editorial. Scopul editorilor americani a fost sa identifice scrieri ale prozatorilor romani care ar putea fi traduse in Statele Unite. Dalkey Archive Press publica foarte multa literatura universala, sprijina traducerea unor scriitori din afara Americii, asa ca interesul pentru Romania face parte dintr-un plan mai vast. in aceasta primavara apar traduse in engleza, la Dalkey Archive Press, romane din Brazilia, Estonia, Finlanda, Franta, Ungaria, Japonia, Mexic, Rusia, Polonia, Olanda, Grecia, Elvetia, Cuba, Norvegia. Dalkey Archive Press este o editura academica si lucreaza in parteneriat cu University of Illinois. La intilnirea cu editorii romani, programata marti, 4 martie, la ICR (unde Polirom a adus un excelent catalog in limba engleza, cu prezentarile a 11 scriitori, care a inclus o nota biografica, un sinopsis, fragmente dintr-un recent roman si citeva extrase privind receptarea critica), s-a discutat despre gasirea unor modalitati concrete si eficiente prin care editorii americani sa primeasca numeroase informatii pentru a lua o decizie editoriala in cunostinta de cauza.

A doua zi, miercuri, 5 martie, Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti a fost gazda unei dezbateri, moderata de Carmen Musat si Florin Bican, la care au participat critici si scriitori romani, printre cei prezenti remarcindu-se Bedros Horasangian, Paul Cernat, Gabriela Adamesteanu, Ion Manolescu, Doina Rusti, Calin Torsan, Cosmin Manolache, Doina Ioanid. La Facultatea de Litere, John O’Brien a marturisit ca este interesat sa descopere volume din literatura romana contemporana care sa fie traduse la Dalkey Archive Press si ca toti scriitorii din sala, sustinuti de editurile la care au publicat editiile in limba romana, pot sa-i trimita fragmente. Sa facem precizarea ca primul roman publicat la editura americana este Dumitru Tepeneag, in 2007, cu volumul Zadarnica e arta fugii, sustinut prin TPSP – Translation and Publication Support Programme, initiat de ICR. Publicarea in America a scriitorului Dumitru Tepeneag a fost anuntata, la vremea respectiva, in Observator cultural (nr. 387, din 30 august 2007) care a tradus si publicat un interviu cu scriitorul aparut in Context, revista Editurii Dalkey Archive Press. in 2008, vor mai urma alte doua aparitii din opera lui Dumitru Tepeneag. in finalul vizitei la Bucuresti, joi, 6 martie, editorii americani au fost invitati in redactia revistei Observator cultural, unde a fost realizat interviul cu John O’Brien, la care au participat Jean Harris – scriitor si traducator din romana in engleza, Carmen Musat – redactor-sef al revistei, Ovidiu Simonca – redactor-sef adjunct.

Cum a ajuns sa fie publicat Dumitru Tepeneag de editura dvs.?
O editoare din Serbia, care lucreaza pentru noi, citise citeva traduceri in limba sirba din opera lui Dumitru Tepeneag. I-au placut si a stiut ca Vain Art of the Fugue ar fi genul de carte pe care eu as publica-o. A tradus doar 20 de pagini din sirba in engleza si m-a convins sa o public. N-am ezitat nici o clipa sa o public.
Care a fost reactia cronicarilor literari americani dupa aparitia volumului in engleza?
Din pacate, volumul a avut putine reactii, a fost ceva sub asteptarile noastre. Criticii de carte americani au o dificultate la acest gen de carte, ei sint mai degraba obisnuiti sa recenzeze o carte care se vinde foarte repede. Vain Art of the Fugue are un gen de umor pe care criticii americani il inteleg, poate, mai greu. Desi a fost o reactie mai putin entuziasta, cartile noastre sint mereu in atentia presei americane si cred ca asa se va intimpla si cu volumul lui Dumitru Tepeneag. Dincolo de faptul ca criticilor le-a placut sau nu cartea, cititorul va fi cel care decide, dar asta dupa ceva timp de la aparitie. Sint convins ca cititorilor le va placea cartea, am deja semnale incurajatoare in acest sens.
Considerati ca exista o segmentare a criticilor, precum exista una a cititorilor?
Da, criticii incep tot mai mult sa se specializeze, sa prefere doar un anumit gen de carte. Se citeste si se judeca preferential.

Nu e nevoie de o recenzie sofisticata ca sa impui o carte
O carte are un public-tinta in rindul cititorilor. Poate fi si un public-tinta alcatuit din critici, trebuie sa stii exact ce carte prefera un critic anume ca sa ai sanse sa citesti o recenzie?
Cartile nu se mai bucura de atentia de care se bucurau cindva. Acum 30 de ani puteai sa citesti o recenzie la o carte in toate colturile Americii. Astazi, nu se mai intimpla asa. Astazi, ca sa faci cunoscuta o carte, depinde de locul si publicatia unde este recenzata. The New York Times Book Review are cea mai mare greutate. Daca apare o recenzie pozitiva publicata in New York Times Book Review, exista toate sansele ca acea carte sa se vinda bine si sa se incerce ecranizarea acesteia. Daca o carte intra in atentia unui recenzent de la New York Times Book Review, lucrul acesta are o influenta enorma asupra perceptiei cartii. Nu e neaparata nevoie de o recenzie foarte elaborata sau sofisticata. E suficienta sa fie pozitiva si contribuie la impunerea cartii.
Care este situatia in restul Americii?
Ziarele locale nu mai au o asemenea influenta, care sa determine „aducerea in fata“ a unei carti. Acum citiva ani, fiecare ziar mare dintr-un oras mare avea un supliment de carte in care scriau cronicari profesionisti. Astazi, ei au disparut sau s-au imputinat. The New York Times Book Review si The Washington Post au ramas printre ultimele publicatii care au un supliment special de recenzare a cartilor. Sint suplimente dedicate cronicilor de carte, dar ofera si o privire de ansamblu pentru sa se fac topuri specializate de vinzare a cartilor, pe domenii, fictiune, nonfictiune, carti pentru copii, carti practice. E foarte important pentru editori, cititori si librari ca The New York Times Book Review si The Washington Post analizeaza piata de carte din America si publica numeroase cronici.

Nu e prea putin?
Cronica de carte, in America, nu se mai bucura de aceeasi atentie de care se bucura odinioara. Ai posibilitatea ca o carte sa fie recenzata in San Francisco, si de aici sa decurga o buna vinzare a cartilor in San Francisco. intimplator, cartea respectiva poate fi remarcata si de alti cronicari, din alte parti ale Americii, si atunci poate deveni vizibila. Dar nu se intimpla intotdeauna asa. Lumea criticilor literari americani a devenit din ce in ce mai sofisticata si e destul de greu sa existe o unica parere. Poate ca e si normala aceasta stratificare a gusturilor de lectura. Oricum, multe dintre cartile noastre sint recenzate in The New York Times Book Review si in The Washington Post.

Ne intereseaza valoarea literara, si nu tara de unde provine scriitorul
Editura dvs. are o revista, Context, in care publicati recenzii de carte. Cum procedati la alcatuirea sumarului, rugati diversi cronicari sa scrie?
Ideea acestei reviste trimestriale, cu difuzare in toate librariile americane, s-a nascut acum 4-5 ani, cind am constatat ca in Statele Unite nu exista o revista cu acest format si cu aceasta structura, in care sa apara cronici despre literatura universala, literatura din afara Statelor Unite, care este tradusa in SUA. Am acoperit un gol. Revista si-a propus, inca de la primul numar, sa creeze un cadru international si istoric dedicat literaturii moderne si contemporane. Revista noastra, Context, este o mica incercare de a acoperi aceasta zona – a literaturii straine care se publica in Statele Unite. Are un tiraj de 10.000 de exemplare care sint absorbite repede de piata, care se epuizeaza, reusim sa o scoatem cu regularitate. Mi-ar placea sa apara mai des si mi-ar placea sa scriem despre mult mai multi scriitori din alte tari. Dorinta noastra este, scriind despre autori straini in Context, sa facem un prim pas in a-i prezenta vorbitorilor de limba engleza. Altfel, in America, nu prea sint surse de informare prin care sa afli despre scriitori care au publicat intr-o alta limba decit engleza si care nu au fost tradusi in engleza. Chiar si cind autorii respectivi sint tradusi in engleza, tot au un handicap in fata autorilor americani. Dar nu trebuie sa dezarmam. Revista noastra este deschisa catre literatura straina bine scrisa, cea franceza, de exemplu. N-avem prejudecati, ne intereseaza valoarea literara a cartilor, si nu tara de unde provine scriitorul.

Multi cronicari americani refuza sa recenzeze traduceri, pe motiv ca o traducere se poate indeparta de la stilul si textul originar. in Context acordam o atentie deosebita traducerilor.
in Observator cultural, recenzam frecvent carti aparute in Europa, recenzii semnate de colaboratorii nostri care traiesc si studiaza in diverse tari europene. Ne-am indreptat atentia si spre carti aparute in America.
Aceasta este tendinta, sa se observe piata de carte din diverse locuri ale lumii. A devenit o chestie frecventa sa se discute de literatura scrisa altundeva decit in Statele Unite si care patrunde in spatiul american. Se tin conferinte, dar, adeseori, este o chestiune politizata din multe puncte de vedere si asta este destul de ciudat. in loc sa se puna accentul pe fenomenul literar ca atare, turnura este politica, de tipul – Statele Unite sint interesate de tot ce se intimpla in lume, inclusiv de literatura care se scrie, Statele Unite aleg scriitorii pe care sa-i traduca din considerente politice. Nu cred ca un scriitor este tradus din considerente politice. Eu nu procedez asa si multi editori refuza politizarea discutiei despre traduceri. Pe de alta parte, traducerile sint subcotate, doar pentru faptul ca sint traduceri. Eu sint de parere ca romanele, indiferent ca sint scrise in engleza sau sint traduse, au aceeasi greutate.

Cum sa-si promoveze Romania scriitorii si traducerile?
Ati pornit incursiunea in literatura romana cu Dumitru Tepeneag. Aveti intentia sa publicati si alti scriitori romani?
Da. Pentru acest motiv am venit in Romania. Vrem sa publicam scriitori romani, programul nostru editorial are ca scop sa reusim sa publicam scriitori din diverse colturi ale lumii. Ideea este ca acesti scriitori trebuie gasiti, am fost in citeva tari, am depistat scriitori din intreaga lume care ar fi de interes pentru cititorul american. E o munca imensa de cautare, dar si satisfactiile sint pe masura.
Ne puteti da citeva exemple de scriitori romani „depistati“?
Mircea Cartarescu, Lucian Dan Teodorovici, Gabriela Adamesteanu, Ion Manolescu, Petru Cimpoesu, Gheorghe Craciun, Filip Florian, Vasile Ernu, Razvan Radulescu, Stelian Tanase. Razvan Petrescu, Dan Lungu... Ne-a fost de un deosebit folos antologia editata de Polirom; brosura de prezentare pe care a editat-o Polirom ne-a permis identificarea a 11 autori. inainte de a lua decizia de publicare, autorul, editura romaneasca si editura noastra trebuie sa cada la o intelegere. Vom lucra in aceasta directie, vom cere noi informatii, noi fragmente de traducere.

Citi dintre autorii mentionati vor fi si tradusi la Dalkey Archive Press?
N-am luat decizia sa-i publicam pe toti acestia, dar primul pas important a fost facut, i-am identificat, avem fragmentele, ne vom consulta intre noi si apoi vom avea o noua discutie cu editurile romanesti. Mai sint citiva pasi pina la semnarea contractelor de publicare. Ce-am facut noi la Bucuresti in aceste zile e doar o intentie, o prospectare a pietei, o prima luare de contact. Dar vom continua sa tinem in atentie piata romaneasca de carte si ne vom decide in urmatoarele luni. in Statele Unite, administratia ofera un suport financiar semnificativ pentru aparitia cartilor, in general. Dar situatia aceasta nu se aplica si la traduceri. in acest domeniu, sprijinul guvernamental este foarte, foarte limitat. in acest caz, guvernele tarilor din care provin acesti scriitori au sarcina de a-i sprijini ca sa fie tradusi in SUA; e nevoie de un ajutor substantial. Asta speram sa se intimple si in cazul Romaniei, in cazul autorilor romani publicati in SUA. Daca doriti ca mai multi autori romani sa fie tradusi in Statele Unite, atunci este nevoie sa se alcatuiasca un plan de prezentare a acestora, o selectie interna care sa ofere indicii substantiale unor editori americani. Dupa ce editorii americani se decid asupra cartilor pe care le doresc traduse, autoritatile romanesti trebuie sa se implice in continuare, scriitorii trebuie sa fie ajutati substantial de autoritatile din Romania. Acest lucru – sustinerea traducerilor – l-am vazut la alte tari mai sarace ca Romania si care doreau sa-si promoveze scriitorii in America.

Din discutiile pe care le-am avut la Bucuresti, pot spune ca Romania este in plin proces de conturare a celei mai bune solutii pentru a-si promova scriitorii si traducerile. De multe ori, noi oferim consultanta pentru a avea acele carti traduse; propunem metode pentru a sprijini acea cultura sa patrunda pe piata americana. Dar e nevoie de o colaborare bilaterala, editorii trebuie sa colaboreze, cel roman si cel american, pentru sustinerea unui scriitor. Daca noi vrem sa traducem un scriitor din Romania, dialogul cu editorii romani trebuie sa fie permanent, un scriitor tradus care va placea va atrage un alt scriitor, se deschide interesul, de aceea vorbeam de strategia pe care Romania trebuie sa o elaboreze cind porneste la un asemenea drum. Fiecare tara are un stil propriu de promovare. Franta, Germania si Polonia si-au stabilit ca tinta principala sa aiba traduceri in Statele Unite, se concentreaza foarte mult sa publice in Statele Unite si sa aiba autori tradusi acolo.

Cum ar trebui sa procedeze Romania?
E datoria romanilor sa prezinte acel program editorial detaliat, care sa fie usor de inteles de un editor occidental. Daca Romania ofera informatii concludente despre scriitorii sai, va avea si receptivitate. Eu, ca editor, am misiunea sa detectez acele carti care ar stirni interesul publicului american. Atitudinea unui editor american este pragmatica: daca un editor american crede ca o carte nu prezinta interes, nu o publica. Daca o publica, atunci asta se intimpla dupa numeroase analize. Alegerea unei carti din Romania, spre exemplu, tine de datele, staruinta si profesionalismul cu care lucreaza editorii romani, ajutati de autoritati. Sigur, piata este cea care decide daca alegerea a fost proasta sau inspirata. Cartea ramine un produs de care oamenii trebuie sa fie interesati, dar prezenta pe piata americana a unei carti din Romania e foarte bine cintarita.

Donatiile depind de numarul titlurilor publicate
Care este tirajul cartilor dvs.?
in medie, intre 2.000 si 5.000 de exemplare. Dar asta este o informatie relativa, sint carti pe care le reprintam. Putem trage inca un tiraj. Ca editor, nu-ti poti da seama de la inceput daca o carte se va vinde bine. Daca are succes, te adaptezi si faci un reprint.
Zona geografica din care provine un autor are un rol in captarea atentiei?
Zona de unde provine autorul nu este importanta, importanta este o carte buna. Sint autori in America despre care publicul nu stie de unde provin, dar care au succes. Daca este vorba de un autor roman, e mai usor sa-l localizeze. Americanul e interesat de cartea in sine, despre care a citit ca ar fi buna sau despre care a auzit la radio vorbindu-se. in afara de suplimentele culturale, o alta sursa de informatie despre piata cartii sint radiourile, care pot spune povestea din spatele unui volum. Cind o editura vrea sa promoveze cartea la radio, lucreaza cu institutiile mari de promovare, institutii specializate care produc spoturi publicitare de promovare la radio, in special la postul public, la radioul national. De exemplu, sint show-uri sponsorizate de Random House care discuta o carte sau doua, se fac dezbateri radiofonice pe marginea cartii. Daca s-a diminuat impactul presei scrise, editorii se orienteaza spre alte mijloace de promovare. Cel mai tare atrage un roman daca acesta este ecranizat, vinzarile cresc vertiginos. Asa merg lucrurile in America.

Apropo de felul in care merg lucrurile in America, inregistrati profit la Dalkey Archive Press?
Nu. Noi pierdem bani. Totusi, reusim sa supravietuim datorita suportului universitar de care beneficiem. Pare o ironie, dar poate e normal, poate ca trebuie sa pierzi bani. Un criteriu esential in evaluarea succesului unei edituri este suma de bani pierduta de acea editura. Daca nu pierzi bani, inseamna ca nu publici suficient, inseamna ca nu investesti suficient in promovare, inseamna ca nu ai activitate. Recuperarea banilor se poate face prin donatii. Aceste donatii depind de cit esti de bun ca editor: daca suma de bani investita de tine este mica, si donatiile sint mici. Donatiile se fac si in functie de cifra de afaceri, de numarul titlurilor, de tirajele cartilor, de numarul angajatilor care lucreaza in editura. Poti sa ai 50 de angajati. Nu e nevoie sa mergi cu ei oricind, te adaptezi, e o mare flexibilitate, poti sa renunti la unii dintre ei. Mai bine renunti la unii dintre angajati si distribui banii in promovare. Una e sa pierzi bani pe salarii, altceva pe promovare. Daca reusim sa atingem mai usor si mai repede publicul american, daca avem mai bine promovata o carte, vom pierde la inceput mai multi bani, dar, cu timpul, vom cistiga cititori.

Noi nu ne raportam doar la numarul de exemplare vindute, ci si la numarul de cititori care citesc cartea. E un aspect financiar: banii pe care ti-i aduce o carte. Dar e si un aspect de notorietate pe care il iei in seama ca editor: daca volumul ajunge la studenti, prin biblioteci si are 10.000 de cititori, asta e bine. Acum sase-sapte ani, Random House era in topul vinzarilor, avea cele mai vindute carti. Noi, ca editura, ne dorim ca aceste carti, pe care le oferim publicului, sa fie si cumparate, si citite de cit mai multi oameni. Acei oameni care ne citesc devin cumparatori potentiali pentru alte carti. Daca un cititor a cumparat cartile noastre, daca si-a dedicat timpul citirii lor, pentru noi e un mare cistig. Cele doua activitati trebuie imbinate: cumpararea de carti si citirea lor.
Cartea sa nu ramina un element decorativ intr-un raft....
Facem o afacere, da... Dincolo de afacere ne intereseaza ca sa avem cititori. Cititorul nu e totuna cu un cumparator de carti. Abordarea noastra difera de ce fac agentiile de publicitate, care sint direct interesate doar de vinzari. Vrem sa ne formam un cititor profesionist, care sa aprecieze oferta noastra editoriala.

ii mai citim pe John Cheever, Saul Bellow si John Steinbeck?
Ce se citeste pe piata americana, ce prefera cititorul obisnuit?
Daca te uiti la topurile din The New York Times Book Review, se prefera romanele care sint si ecranizate. Situatia asta e destul de diferita fata de acum 30 de ani, cind se preferau autori precum John Cheever, Saul Bellow sau John Steinbeck. Acele timpuri trebuie sa le avem in minte. Trebuie sa-l mai citim si recitim pe John Cheever, spre exemplu, un fabulos povestitor al Americii de acum 30 de ani. Astazi se prefera carti non-fiction care sint relativ ieftine: cum sa-ti gasesti barbatul ideal, femeia ideala; e posibil sa existe americani care cauta o formula rapida de reusita in viata – cum sa devii fericit in cinci minute, cum sa reusesti in cinci minute, dar nu pe asemenea cititori trebuie sa te bazezi cind iti alcatuiesti planurile editoriale. Mai sint si carti cu teme politice, in care sint atacate diverse persoane, carti polemice, dar proaste, care ataca orice si pe oricine. Si aceste carti se vind bine, numai ca ele sint scrise cam la fel. Asemenea carti cu certitudine nu se vor vinde peste 50 sau 60 de ani, nimeni nu-si va aminti de ele, sint carti de moment care se concentreaza pe o imagine de la televizor.

In final, un joc, un pronostic: Obama, Hillary Clinton sau John McCain?
Cine vreau eu sa cistige? Cine ar putea fi mai bun? Obama! Daca nu iese Obama, ma mut in Canada. Sau poate ma mut la Bucuresti.