OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Imitatie &creatie

Teatrul romanesc intre agonie si extaz a fost titlul primului colocviu din Cadrul Festivalului National de Teatru, intilnire care s-a dovedit a fi, pina la urma, o interesanta si incitanta expunere a criticului de teatru Marian Popescu privind starea actuala a teatrului romanesc, „guvernat de o mentalitate care, la rindul ei, impune o anume apatie“. Chestiunea schimbarii de mentalitate a devenit aproape un sablon.

Referindu-se la o anumita sincronizare Est-Vest, M. Popescu a apreciat ca aceasta este mai interesanta pentru noi decit pentru occidentali. Deschiderea de tip informational de dupa 1989 a adus posibilitatea ca spectacolele romanesti sa plece in turnee in strainatate, dar si primirea in tara a montarilor din Vest: „Disparitia cenzurii nu a insemnat, insa, o recunoastere a unei egalitati valorice, constatindu-se ca modernitatea descoperita de creatorii romani era, de fapt, depasita in Occident inca din anii ’70. Imitatiile nu inlocuiesc un act autentic de creatie. S-a incercat, in ultimul deceniu, experimentarea pe propria piele si pe cea a spectatorilor de aici a acelui modernism la care propria cultura a creatorului nu a avut acces definitiv. Din pacate, venirea in contact cu experientele din trecut ale lui Penciulescu, David Esrig ori Peter Brook nu mai e acum productiva cultural“.

Nu a fost omisa nici problema mistificarii: „Nu intotdeauna se fac spectacole bune, asa cum sint unii tentati sa creada. Artistii talentatii sint tot mai putini in Romania, iar nivelul creativitatii a scazut. In urma turneelor intreprinse se spune – «A, sintem mai buni ca vesticii!». Poate mai originali, dar in nici un caz nu se pot face astfel de clasamente“.
S-a vorbit apoi despre forta inertiala a teatrului romanesc, amintindu-se ca, dupa caderea Cortinei de Fier, daca in Cehia ori Bulgaria s-au inchis/infiintat teatre, la noi nu s-a intimplat nimic.
M. Popescu amintea si dependenta institutiilor de spectacole de banul public, de faptul ca teatrele trebuie sa-si gaseasca si alte surse de finantare decit cele „oficiale“, acordate de multe ori in urma unor decizii de ordin politic.


Festivalul: definitii

De ce facem festivaluri? a fost titlul intilnirii moderate de Cornel Todea, colocviu menit sa faca atit o trecere in revista a manifestarilor teatrale din tara, cit si o incercare de a raspunde la intrebari de tipul: Trebuie sa fie anumite festivaluri competitive sau nu? E nevoie de un director unic sau de comisari de sectiuni? Primele chestiuni ridicate vizau fondurile insuficiente alocate acestor manifestari, imobilitatea forurilor locale, dezinteresul acestora pentru actul cultural, care ar insemna si integrarea oraselor unde festivalurile se desfasoara in spatiul cultural european, precum si posibilitatea promovarii turismului cultural ca sursa de finantare de proiecte.


Legea informatiei

Domnului Dumitru Solomon i-a revenit misia de a fi moderatorul intilnirii cu titlul Teatrul est-european la granita de est a Europei. „Daca in Occident, spunea domnia-sa, teatrul a avut o evolutie fireasca, in Est a existat o perioada – de 45 de ani in Sud-Estul si Centrul Europei, de 70 de ani in fosta Uniune Sovietica – pe care nu as numi-o negativa pentru miscarea teatrala, nici de pauza in dezvoltarea teatrului (pentru ca zona a dat mari valori recunoscute si in Occident). Intrebarea care se pune este cit de mare este granita de ordin estetic care desparte Europa Occidentala de cea postcomunista? Exista un decalaj, este vorba de o dezvoltare antagonica a teatrului de la apus si de la rasarit? Aceasta diferenta persista si acum, in ciuda schimburilor culturale in cadrul carora revin personalitati expatriate din tarile lor ori pleaca spectacole in Occident, participind la diverse festivaluri? Rana care s-a produs in societatile rasaritene este atit de adinca, incit nu se poate vindeca intr-un deceniu? Ne apropiem de Occident sau el se apropie de noi?“ Ideea desprinsa cu pregnanta a fost cea a comunicarii regionale, deficitara in acest moment. Chiar schimbul informational Est-Est nu functioneaza decit arareori si in acest sens s-a propus incercarea punerii la punct a unui sistem international, tip banca de date la care sa aiba acces diversele institutii de profil central si est-europene. Acestea se vor putea informa despre tot ceea ce se intimpla in zona din punct de vedere teatral, avind insa si posibilitatea si, de ce nu, obligatia de a actualiza si diversifica informatiile din banca de date.