OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

O reprezentatie venita de peste ocean cu o piesa a unui autor roman nu te lasa niciodata indiferent. O stare amestecata de curiozitate si teama ca vei fi dezamagit te incearca. Iar daca autorul mai si este pentru prima data in aceasta ipostaza, e cu atit mai greu sa incerci sa-ti pastrezi singele rece. Chiar daca ai argumente puternice care sa profileze un spectacol reusit, tot gasesti mereu motive care ar putea sa dea totul peste cap. Pe un taler al balantei stau autoarea si producatorii.

Saviana Stanescu, poeta si autoare dramatica de notorietate in Romania, a devenit, in ultimii ani, un dramaturg roman de limba engleza, care lucreaza la New York. Iar producatorii sint, nici mai mult nici mai putin, celebrul teatru La MaMa ETC si compania East Coast Artists. Pe celalalt taler al balantei stau indoielile noastre legate de modul in care artistii americani ar putea intelege si reda scenic acele parti din piesa care sint puternic ancorate in realitatea romaneasca. E oare posibil pentru altcineva sa priceapa amestecul de vise si calcule, inocenta si amaraciune in care ne trecem lunga tranzitie? Si sa le puna intr-o relatie credibila cu societatea americana, cu visurile si realitatile ei? Cum se combina ele? Provocarea este cu atit mai mare cu cit constructia acestei piese nu este una liniara in spatiu si timp. Saviana Stanescu face repetate salturi din prezent in trecut, din America in Romania si viceversa. Mai mult decit o desfasurare cronologica a actiunii, ea urmareste evolutia interioara a protagonistei, marcata de eforturile ei de a intelege si a se adapta la societatea nord-americana, dar si de mostenirea romaneasca traumatizanta a dictaturii comuniste.

intr-adevar, piesa Savianei Stanescu descrie un arc intre realitatile socio-politice din Romania si Statele Unite. Principala purtatoare de iluzii si dezamagiri, de trairi si de obsesii nationale este Daniela, o tinara cosmeticiana, care pleaca, la insistentele mamei, in America sa se marite. Daca scenele de cosmar au o nota puternic suprarealista, racordurile cu realitatea sint cele care adauga dramatism si aduc surpriza in aceasta „poveste in patru anotimpuri“, cum isi subintituleaza autoarea piesa.
Regizorul Benjamine Mosse le reuneste pe toate intr-un spatiu scenic unic a carui dominanta – o masa lunga, transparenta, plina de fisii albe ce se prelungesc si invadeaza podeaua – sugereaza meseria protagonistei, un cabinet de cosmetica unde se fac epilari. Acest spatiu se dovedeste a fi multifunctional prin minime adaptari sau adaosuri de recuzita, dar si prin contributia transformatoare a eclerajului si a aranjamentului muzical. Mai mult, regizorul aduce permanent in scena toate personajele, chiar daca unele nu se intilnesc niciodata. Existenta lor insa conditioneaza actiunile celor asupra carora au influenta. Prezenta lor tacuta, nemiscata, uneori cu capul aplecat, creeaza un anume tip de tensiune si de incarcatura emotionala remanenta. Sint acolo mama si fratele ei, ramasi acasa sa brodeze o istorie despre fericirea si implinirea ei ori sa astepte semnele materiale ale bunastarii americane.

Tot ei revin insa, intr-un alt timp, cu atitudinile si actiunile lor in momentele de cumpana ale istoriei noastre recente. Nu lipsesc nici barbatul american, rece si cu ciudate fantezii sexuale, ori sora acestuia, faptura de o luciditate taioasa si cu inclinatii lesbiene. Si mai este si singurul personaj fata de care isi poate da friu liber sentimentelor, un cersetor care viseaza la prietenia absoluta, la Ghilgames si Enkidu. Acestora li se alatura, la fel de simplu, de direct si aproape firesc, cuplul Ceausescu, in chip de vampiri ce o bintuie pe protagonista. Un machiaj cu sprincene duble si o asemanare ce tine mai mult de esenta lor, una cinica, egoista, acaparatoare si rautacioasa, la care se adauga interventiile lor grotesti, unele cintate si dansate, iar altele doar de simpli, dar nu nevinovati, recuziteri dau dimensiunea obsesiva a prezentei lor in (sub)constientul fetei.

Toata aceasta lipsa si/sau deficienta de comunicare, de impartasire si/sau confuzie sentimentala, informatiile si observatiile pe care ea le proceseaza fara incetare sint puse intr-o formula in care gravitatea este permanent dublata de umor si din care patetismul este exclus. Ea cere actorilor un raspuns rapid la fiecare schimbare de stare, angajament fizic si adecvare neincetata a mijloacelor de expresie scenica la fiecare noua conjunctura in care se dezvolta personajele lor, o concentrare permanenta pentru a sustine un ritm alert, dar nu grabit in care se deruleaza scenele. Pina la finalul care anuleaza practic totul, dar pe o alta treapta de intelegere. Eroina reusise sa strapunga straturile de convenienta ale barbatului depasind astfel momentul in care se pregatea sa-l paraseasca pentru a reveni in tara, dar atacul asupra turnurilor gemene din 11 septembrie 2001 cade ca o lovitura de destin ce ii desparte definitiv si interzice aceasta relatie.
Drama a emigrarii, a spatiului intercultural, piesa Waxing West a Savianei Stanescu impresioneaza deopotriva publicul romanesc si pe cel american prin perspectiva dubla pe care o ofera asupra lumii contemporane, prin scriitura dar si prin forta sa scenica, demonstrata din plin de spectacolul de la Teatrul La MaMa ETC in coproductie cu compania East Coast Artists.