OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Desi estetizarea usor excesiva amplifica efectul melodramatic al filmului si induce o reticenta fata de gravitatea subiectului, credibilitatea atitudinilor protagonistei cucereste imediat (actrita Anca Florea, gratioasa ca Anda Onesa in neuitatul Septembrie). Fragilitatea ei aparenta, cind provocatoare, cind distanta, este inspirat completata de extravaganta ambientala.

Aceste perspective contradictorii care alterneaza continuu constituie adevarata baza a filmului.
Ca imagine si scenografie, avem o poetica a filmului foarte bine conturata, consecinta directa a unui mecanism cultural si psihologic manevrat foarte atent de regizor. De altfel, Gheorghe Preda a redus mult cimpul cultural al acestui film tocmai pentru a permite o convergenta cit mai exacta intre cele doua „organisme“, structura narativa moderna si atmosfera surprinzatoare, construita ca o simfonie.

Muzica si anxietate, ambele prezentate fara prejudecati intelectuale. Economia sintactica si morfologica a acestei povesti este adaptata limbajului actual: cu cit mai putine cuvinte, cu atit mai bine. Unele secvente sint punctate la propriu cu mesaje scrise pe pereti, nu simple graffiti, ci de-a dreptul mesaje publicitare, minimaliste, percutante, sms-uri publice, dar adresate doar Ei.
Verbul filmic e foarte viu, ne lasam in voia chinurilor de a asculta flexuri, ciocane, saxofoane, biziitul si orchestra (psycho music – Cristian Lolea), tocmai pentru ca aceste agresivitati sonore rimeaza perfect cu suferintele si nelinistea in care e prizoniera tinara compozitoare, cu putinele cuvinte care ajung la noi printre distorsiuni temporale.
Motivul recurent, unusual childlike vision, ramine un element atractiv de suspans pe tot parcursul filmului, ca un virus cinematografic foarte eficient.
Scenariul apartine regizorului, dar unitatea filmului nu are de suferit, metaforele vizuale nu sint dublate inutil de text sau alte sublinieri ostentative foarte la moda in ultimii ani in filmul romanesc de autor.
Astfel, devine posibila aparitia unui personaj interesant in filmul romanesc, pus in valoare de un sunet bun si de ambitii scenografice lagerfeldiene (Preda porter): femeia de succes, victima a celebritatii si unicitatii ei, care trebuie sa plateasca foarte scump pentru ceea ce o face deosebita.

Condamnata la singuratate, claustrata de conditiile impuse de o boala care exclude printre multe altele si emotiile (probabil si cele estetice, de vreme ce totul in jurul ei este alb, simplificat, aseptic, geometrizat, supradimensionat) si urmarita de un inger pazitor, fan, fost iubit, nu se stie.
Aceasta supraveghere extrem de stricta, in toate acceptiile pe care le pot oferi tehnologiile avansate de supraveghere si comunicare, nu pare sa o deranjeze foarte tare. E drept ca nici ea nu e un om obisnuit. Singurul lucru care o agaseaza si care potenteaza foarte mult costisitoarele declaratii de dragoste pe care le primeste ramine faptul ca el nu se arata. Asa ca va porni in cautarea lui.
Va invit sa vedeti filmul, sperind ca veti admira povestea Caprioarei care vineaza Lupul.

Spectacolul cinematografic consta in forta cu care acest ostatic delicat si foarte singur nu isi accepta conditia umilitoare nici macar in numele iubirii ciudate si coplesitoare cu care e invaluit. Tenacitatea urmaritorului i-a atras atentia, atit.
Alte motive pentru care ar merita sa vedeti filmul: montajul elegant, americanesc-modern al Laurei Georgescu, sunetul bine orchestrat de Mihai Orasanu, arlechinul, florile, imaginea cu semnatura lui Silviu Stavila, un design vizual cu rapel in Metropolis si Anul trecut la Marienbad.
Din punct de vedere stilistic, nuantele exotice ale filmului prefigureaza viitorul non-morbid al filmului romanesc, desi la premiera regizorul ne-a atras atentia ca actiunea nu are loc in Romania : „filmul se desfasoara in capul meu. Deci, va invit sa faceti cunostinta cu neuronii mei si cu geografia tulburata in care echipa mea de filmare a supravietuit…“.
Titlul filmului, ambivalent si enigmatic, e vehiculul cu care Gheorghe Preda ne plimba prin visul sau cinematografic, invitindu-ne sa aflam care dintre personaje este ingerul necesar.

––––––––––––
Erata
in pagina 23 din numarul trecut (394), in cronica de film „Libertate si tandrete“, in paragraful al treilea se va citi:
„Din punct de vedere filmic, Chávarri a parasit stereotipiile feeriilor flamenco, remarcabile fiind , mai ales, caldura si respectul cu care…“.