OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Why not?, revista-magazin editata de „Why Not?“ Advertising, ajunsa in prezent la numarul 7. Redactor-sef: Carmen Ichim. Publicatia este distribuita gratuit in hotelurile importante din Bucuresti, aeroporturi, agentii rent-a-car, centre de afaceri si institutii financiare. Apare in 38 de pagini color. Conditiile grafice sint bune spre foarte bune. Paginile sint „garnisite“ cu numeroase reclame. Cum e si firesc, majoritatea materialelor publicate sint de advertising, de promovare/prezentare a unor produse, expozitii, festivaluri, tirguri, magazine, centre de afaceri etc. Revista contine numeroase informatii utile din diverse domenii – de exemplu, despre bursele ING Barings pentru absolventii Academiei de Studii Ecoomice (Facultatea de Relatii Economice Internationale) sau despre Programul MBA Romano-Canadian din ASE Bucuresti (destinat absolventilor de Management). In pagina 19, Simona Zburlea scrie despre Internet (o „trambulina pentru dezvoltare“) iar in finalul revistei putem citi o scurta cronica semnata de Razvan Durlan despre recentul concert
al lui Chris de Burgh.


de ici, de colo

Din recentul volum cuprinzind numerele 4-5-6 al revistei clujene Echinox am retinut in special grupajul in memoriam Mircea Zaciu din paginile 2-3. Documentarul contine o evocare patruzatoare si subtila semnata de Stefan Borbely si o selectie de scrisori ale lui Mircea Zaciu catre Mircea Petean, cu un text introductiv al ultimului. Cea mai veche epistola este datata 18.IV.1991 iar cea mai recenta – 3.II.1999 – inregistreaza vestea mortii lui Marian Papahagi. Scrisorile includ, printre altele, informatii interesante despre elaborarea Dictionarului Scriitorilor Romani si amanunte privind viata comunitatii universitare a Filologiei clujene.
Apropo de „amanunte“; din evocarea lui Stefan Borbely ne-a atras atentia urmatorul fragment: „La aparitia unuia dintre volumele Jurnalului, am scris – spre oripilarea ingrijorata a multora din noul meu anturaj academic – o cronica presarata cu retineri. Stiam ca anumite lucruri, prezentate acolo distorsionat, fusesera in realitate altfel: aveam obligatia de martor de a nu contesta (fiindca subiectivitatea nu poate fi contestata), ci de a ma disocia. Cineva din anturajul revistei in care urma sa apara cronica i-a trimis spaltul, pentru a-l avertiza. Seara, la noi a sunat telefonul: Mircea Zaciu imi multumea pentru unica recenzie corecta, neipocrita la cartea sa (cuvintele ii apartin). Ii cunosteam bine inflexiunile vocii, de ani de zile: nu era ironic, ci doar putin trist. Era tristetea vehementei cu care a rescris, de altfel, intregul jurnal: o vehementa reflexiva, indreptata nemilos, taios, neconcesiv impotriva propriei persoane, devenita obsesie.“

Numarul 10/2000 al revistei timisorene Orizont are ca principal punct de atractie un fermecator, atasant interviu pe care Adriana Babeti i l-a luat lui Livius Ciocarlie, reprodus in paginile 4-6. Interviul (care face parte dintr-un grupaj aniversar Livius Ciocarlie, cu prilejul implinirii a 65 de ani) se intituleaza Valsind cu Muli. Cine este Muli? O fetita grasa cu care, pe vremea cind era copil, la gradinita, viitorul scriitor si universitar a trebuit sa... danseze. A fost „prima sa suferinta“. Spicuim, in continuare, citeva fragmente semnificative din acest autoportret confesiv, impresionant prin caldura, sinceritate, delicatete si, nu in ultimul rind, spontaneitate. Mai intii, citeva consideratii despre (propria) timiditate: „E o rezerva in mine. Nu imi pot da drumul. Sint timid. De pilda, nu as fi putut sa dansez nici daca mi-ar fi taiat cineva capul. Doua lucruri nu puteam sa fac. Sa dansez si sa intru in partid.“ Culmea, desi intervievatul se declara un nespontan in relatiile interumane („Mira-m-as sa scoateti de la mine ceva spontan“), Adriana Babeti „smulge“ de la el confesiuni dintre cele mai directe. E una dintre... privilegiate: „Dvs. sinteti o persoana cu care pot sa stau de vorba. Lucru de doua ori neobisnuit. Mai ales cu femeile nu pot sa stau de vorba. [...] Eu cred in energia erotica pe care o ai, mai multa sau mai putina, si care se transmite. Daca o ai si se transmite, atunci ai si dezinvoltura sa comunici cu omul din fata ta. Am in fata spectacolul lui frate-meu, care este un Don Juan nemaipomenit. [...] Or, eu neavind energie, cred ca asta a determinat retractilitatea. Dar cu oamenii destepti imi place sa stau de vorba. Chiar si femeie sa fie!“ Un elogiu superb (in consonanta cu cel al lui Gombrowicz, dar si cu... spontaneitatea) este cel adus imaturitatii. Un elogiu in care se simte confesiunea unui estet: „Eu nu pot sa proiectez nimic. Dar simt cit de important este sa cobori pina in acea zona in care omul este nefacut. Ceea ce poate sa fie foarte frumos. De exemplu, o fata de 14-15 ani. Nu-i nimic mai frumos decit aceasta nedeschidere a florii care dupa aceea paleste, din pacate. E tristetea conditiei feminine, mai repede trecatoare decit a celei barbatesti. De lucrul asta mie imi pare foarte rau“. Iata si o consideratie despre propria „neseriozitate“ (citeste: stingacie, dezordine): „Imi da un mare confort interior, cit timp sint in relatie cu mine, dar imi creeaza pocinoage cind devin ins social.“ Si, intrucit autorul romanului Un Burgtheater provincial a devenit, de putin timp, bucurestean prin adoptie (in urma pensionarii), va oferim si parerea sa despre Bucurestiul de ieri si de azi: „Da, e urit ca dracu’. E mult mai urit ca pe vremea lui Gheorghiu Dej. Atunci era amestecat. Nu, nu amestecat. Era supraimprimat. Cladirile vechi se pastrau inca bine. Mai existau niste familii cu o alta crestere decit cea de mai tirziu. Pe de alta parte, era cenusiul epocii respective. Era sumbru. Fiind mai sensibil la ambianta, o simteam. Dar lucrurile bune nu se degradasera inca. Acum e ca un talcioc.“ Interesant e ca, desi Livius Ciocarlie se declara „obosit“ in fata postmodernismului, sensibilitatea sa retro, nostalgia fina fata de operele „clasice“ ale trecutului (ii plac marii realisti ai secolului al XIX-lea) e una foarte... postmoderna – mai profunda, de fapt, mai autentica decit adeziunile de nevoie – si de circumstanta – ale altora.
Texte frumoase despre Livius Ciocarlie scriu, „la aniversara“, prietenii sai din mediul universitar si literar timisorean: Marcel Tolcea, Sorin Radu Cucu, Smaranda Vultur, Robert Serban, Dorian Branea, Ilie Gyurczick. Dar despre Livius Ciocarlie scrie si... Livius Ciocarlie insusi, in episodul 2 al Fragmentelor sale eseistic-jurnaliere...

Numarul 10/2000 al Apostrofului clujean se deschide cu un „punct de reper“ nu lipsit de interes: ampla cronica a Sandei Cordos („O gratie exceptionala“) despre volumul de corespondenta inedita Mihai Eminescu-Veronica Micle. Ne-a atras atentia in primul rind comparatia dintre scrisorile lui Eminescu catre Veronica si unele scrisori ale lui Kafka catre Milena, dar si cea privind asemanarea dintre epistolele catre tata ale poetului roman si celebra Scrisoare catre tata a scriisorului praghez.
Un alt punct de reper al revistei este „dosarul“ din paginile 15-18, care cuprinde doua „foarte calde si interesante“ scrisori ale lui Emil Cioran catre profesorul N. Tertulian, precum si textul care le-a provocat: articolul publicat de N. Tertulian in La Quinzaine littéraire (nr. 351, iulie 1981) despre perioada romaneasca a filozofului. Grupajul este prefatat de un remember al aceluiasi N. Tertulian punctind momentul in care l-a cunoscut pe Cioran, fara a uita sa precizeze ca textul din La Quinzaine „trebuie repus in contextul epocii si al national-comunismului lui Nicolae Ceausescu“, intrucit accentul cade asupra fondului metafizic al gindirii tinarului Cioran si nu pe „excesele“ sale politice, repudiate, de altfel, in cea de-a doua scrisoare expediata de el. „Textul avea un obiectiv limitat, acela de a rupe tacerea care inconjura «perioada romaneasca» a lui Cioran“, se mentioneaza in prefata.


reviste straine

East European Meetings in Ethnomusicology este o publicatie tip carte, ajunsa la al saptelea volum pe anul in curs. Director fondator: Marin Marian-Balasa. Redactia: Philip V. Bohlman, Margaret Beissinger, Warwick Edwards, Craig Packard. Apare in limba engleza pe hirtie velina si este editata de Societatea Romana de Etnomuzicologie impreuna cu Consiliul International pentru Muzica Traditionala. Revista este dedicata schimburilor interculturale est-europene si dialogului stiintific in domeniul muzicologiei, inteleasa, aici, ca domeniu de investigatie a specificului etno-cultural. In paginile sale publica experti in muzica diferitelor grupuri etnice. Cuprinsul, foarte consistent, include studii comparate, interdisciplinare, extrem de serioase, partituri etc., analize culturale abordind zone si genuri dintre cele mai diverse. Prima sectiune se ocupa de „recuperarea/regindirea trecutului“ in muzica. Semneaza Shirish Jain (The Role of Musical Instruments in Shamanic Healing), Dimitrina Kaufmann (The Pitch as Body-Movement and Spatial Expression), Rouja Neikova (Some Features of Anastenaria/Nestinarstvo and Its Sound in Northern Greece). A doua sectiune a revistei e dedicata „paradigmei iudaice“. Gerben Zaagsma scrie despre muzica klezmer din Praga, Gisela Suliteanu – despre miscarea „Hascala“ si muzica traditionala iudaica din Romania, iar Philip V. Bohlam – despre „vechea modernitate“ a muzicii evreiesti. Urmatoarea sectiune cuprinde citeva foarte incitante eseuri/studii asupra fenomenelor pop-rock, punk etc. si a implicatiilor politico-sociale ale acestora asupra culturilor est-europene din ultimele decenii: Neuro-Nationalism: or Why Can’t We All Just Get Along? de Michael Beckerman, Commercial Recodings and Music Research de Risto Pekka Pennanen, Back (Into the) Underground: Russian Rock’n’Roll Community in Search of New Adversaries and Identities de Mark Yoffe, Transference and Invention: Punk in a Slovene Village of Trate. In fine, ultima sectiune include doua texte ale lui Marin Marian-Balasa despre identitatea folclorului traditional romanesc si despre cercetarile in domeniu ale lui Constantin Brailoiu, respectiv Harry Brauner.


din presa cotidiana

In Romania libera din 3 noiembrie 2000 tableta saptaminala a lui Vitalie Ciobanu ne informeaza despre o nelinistitoare „plenara literara“ desfasurata in capitala autointitulatei republici transnistrene: „Saptamina trecuta, la Tiraspol, a avut loc o reuniune a scriitorilor din Rusia, la care a participat o numeroasa delegatie de la Moscova. Adunarea a elogiat vointa de independenta a «poporului transnistrean», a pledat pentru «reunirea Rusiei cu teritoriile sale istorice de la Nistru» s.a.m.d.“ Autorul vede, pe buna dreptate, in aceasta actiune „aceeasi politica duplicitara“ a Rusiei in problema retragerii trupelor sale din Transnistria si, de fapt, un semnal in directia opusa acestei „anuntate“ retrageri. In continuare, Vitalie Ciobanu trece in revista componenta delegatiei celor 74 de scriitori rusi trimisi de la „Centru“, „radicali si moderati, adepti ai tarismului si nostalgici ai comunismului, liberali si slavofili, amintind ca „monolitica“ organizatie a scriitorilor sovietici „s-a spart in citeva asociatii rivale“ si ca „din fericire, optiunea democratica, pro-occidentala este si ea reprezentata“. Este reiterata, cu acest prilej, si pozitia PEN Clubului rus, care la congresul din mai a.c. al Organizatiei Mondiale a Scriitorilor (desfasurat la Moscova) a pledat ferm pentru retragerea trupelor rusesti din Transnistria. In fine, Vitalie Ciobanu isi exprima – iarasi, pe buna dreptate – scepticismul privind eficienta unui eventual protest al Uniunii Scriitorilor din Moldova intr-o problema care o depaseste: „Organizatia dlui Mihai Cimpoi are probleme serioase in definirea propriei pozitii. Coeziunea breslei este pur formala. Membri sau fosti membri ai USM sint figuri proeminente in partidul comunistilor si pledeaza pentru restaurarea vechilor rinduieli, implicarea politica a prozatorului Ion Druta in ultimii ani a semanat numai discordie si deruta, aparitia recenta in presa de la Chisinau a unor articole care incearca resuscitarea moldovenismului de sorginte sovietica, cu cit ar fi toate acestea mai putin nocive decit «plenara literara» din fieful lui Smirnov?“, se intreaba retoric autorul.