OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

reviste straine

Semnalam existenta unei mici publicatii cu caracter informativ: Your Bucharest Guide, editate de A &D Advertising Comp Ltd. „General Manager &Publisher“: Diana Barbu. Editor coordonator: Mariana Radu. „Senior Account Directors“: Cristian Neacsu, Cosmin Rapeanu. Nu se precizeaza periodicitatea (noua ne-a cazut in mina Nr. 4, datat septembrie 2002). Color, de marimea unui pachet de carti de joc si cu aspect de pliant-acordeon, revista ofera un original ghid turistic al Bucurestilor: pe „fata“ sint prezentate restaurante si locuri de recreere, programul teatrelor, cinematografelor s.a.m.d, iar pe „verso“ – harta turistica si mondena a Capitalei. O idee publicistica ingenioasa, imbinind intr-un mod insolit placutul cu utilul.


de ici, de colo

Numerele 7 si 8-9 (iulie, respectiv august-septembrie 2002) ale revistei social-culturale a comunitatii rusilor lipoveni din Romania, Kitej-grad, retine in mod special atentia prin traducerile publicate. Intr-un interviu din numarul dublu 8-9, apreciatul traducator american din poezia romaneasca, Adam J. Sorkin, confirma ca „Impactul cu o alta cultura iti poate oferi o mare deschidere spirituala“. In ce priveste traducerile propriu-zise – surprizele sint placute: cele doua numere ale revistei contin prima versiune integrala in limba rusa (realizata de Angara Niri) a nuvelei REM de Mircea Cartarescu. De asemenea, in numarul pe august-septembrie Mircea Dinescu e prezent cu un grupaj de versuri traduse in limba rusa de Elena Loghinovschi. In cadrul aceluiasi dialog intercultural romano-rus se cuvin a fi semnalate si traducerile in romaneste ale lui Nichita Danilov (din poetul ciuvaso-tatar Ghenadi Aighi) si Livia Cotorcea (din Poemele fara erou ale Annei Ahmatova).

La implinirea a 65 de ani, profesorul univeritar si traducatorul Ivan Evseev acorda – in numarul 7 al Kitej-grad – un bun interviu „aniversar“ fostului sau student si doctorand, Emil Iordache („Am deslusit buchiile descifrind numele vaselor care, dupa razboi, circulau in numar mare pe apele Dunarii“). Acelasi Ivan Evseev este prezent in numarul dublu 8-9 cu un interviu de alt tip, acordat lui Ilie Danilov sub un titlu provocator: „Pe mine si pe altii, aceasta hotarire a Ministerului ne trimite la cimitirul dinozaurilor supercalificati“. Am retinut un citat semnificativ: „Anul acesta s-a trimis la toate universitatile de stat din tara o hirtie de la Ministerul Educatiei si Cercetarii prin care se recomanda scoaterea la pensie a tuturor profesorilor universitari care implinesc virsta de 65 de ani, fara sa li se acorde dreptul de prelungire fireasca. Si marea majoritate a conducatorilor de doctorat sint sub incidenta acestui ordin absurd si contrar Statutului Cadrelor Didactice!. Trebuie sa spun ca fata de nici unul din marii mei maestri din Romania si din alte tari nu s-a aplicat vreodata un asemenea criteriu abuziv si lipsit de noima“.

Numarul din septembrie 2002 al Realitatii evreiesti contine ample informatii despre cea de-a patra editie a Seminarului de iudaism si istorie a evreilor desfasurat intre 12 august si 1 septembrie la Cristian, sub egida Compartimentului de Tineret al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania. Cele doua serii ale seminarului, Istoria evreilor reflectata in arta si Evreii si supravietuirea, s-au bucurat de un interes special. Participarea a fost numeroasa, iar dezbaterile – animate, oferind o buna ocazie pentru tinerii evrei romani de a-si cunoaste mai bine traditiile comunitare. Cu acest prilej a fost editat un frumos supliment color – in romana si engleza – in care, pe linga descrierea manifestarilor, sint reproduse numeroase opinii ale tinerilor participanti, alaturi de prezentari si fotografii ale acestora.


din presa cotidiana

Pe prima pagina a Curentului de marti 1 octombrie, reporterii C. Antohe si O. Zara publica un material cu titlu „senzational“: Refuzind sa faca vreo referire la trecutul colaborationist al tatalui sau, Horia Roman Patapievici ajunge in postura de Fiu al lupului, paznic la oile arhivelor Securitatii. Din text aflam ca tatal lui H.-R. Patapievici „a fost un om cu puternice convingeri prosovietice, inca dinainte de 1940, dupa cum singur a sustinut“. Tot autorii materialului afirma insa ca „faptul in sine nu e de blamat“, adaugind: „pentru aceasta, sDionisie Patapievici, n.n.t a avut de suferit de pe urma regimului antonescian, a fost eliminat din liceul la care invata, fiind trimis, ulterior, la munca in Germania“. Este trecuta in revista calitatea sa de membru al Partidului Comunist Austriac, apoi – din 1948 – al Partidului Muncitoresc Roman, de bibliotecar si asistent la Institutul de Studii Economice etc., pentru a se ajunge, in fine, la „capul de acuzare“: „In 1960, a dat o serie de declaratii scrise la Directia de Cadre din banca se vorba despre Banca Nationala, n.n.t, in cadrul carora a facut dezvaluiri si despre persoane cu care a fost in contact, a descris ocupatii si convingeri ale acestora“. Reporterii Curentului il acuza pe H.-R. Patapievici ca, in calitate de membru al CNSAS, a „trecut sub tacere activitatea tatalui sau“, oferind, in continuare, „completarile“ acestuia la „autobiografia ce-i fusese ceruta de Directia Cadre la 9 decembrie 1960“. Din ele rezulta ca, in 1937-1938, elevul Dionisie Patapievici ar fi avut „discutii in contradictoriu“ cu profesorul sau de germana, Popescu, care l-a acuzat ca e „bolsevic“, afirmind ca locul lui e „dincolo de Nistru“. De asemenea, se precizeaza ca, in 1944, noul responsabil cu muncitorii straini trimisi la munca obligatorie pe teritoriul Germaniei – un anume Stanescu – „se ocupa activ cu promovarea ideilor legionare“. Alte informatii se refera la opiniile politice ale romanilor ramasi la Viena in perioada 1946-1948.

Autorii articolului se arata „intrigati in mod deosebit“ de „faptul ca domnul Patapievici nu a destainuit niciodata daca el sau familia domniei sale au fost sau nu persecutati in timpul regimului comunist“. La final se mentioneaza faptul ca, invitat sa se pronunte asupra subiectului, H.-R. Patapievici i-a amenintat pe reporterii Curentului cu… tribunalul! In replica, intr-un scurt interviu acordat Evenimentului zilei de miercuri 2 octombrie, H.-R. Patapievici declara urmatoarele: „…independent de ce se afirma despre tatal meu, articolul amintit este o constructie, jurnalistic vorbind, descalificanta. [...] Or, daca ne uitam la «probele» produse de cei doi autori ai articolului, Antohe si Zara [...] vedem ca documentele acestea nu probeaza in nici un fel titlul. Prin urmare, titlul este principalul continut al articolului, scopul fiind in mod limpede delegitimarea mea prin dezonorarea tatalui meu. In al doilea rind, documentele reproduse nu sint din arhiva BNR, asa cum sustin cei doi ziaristi, asta o spun cu toata convingerea, ci din arhiva CNSAS, unde se afla dosarul tatalui meu. In al treilea rind, cred ca ideea ca eu ar trebui sa lamuresc situatia tatalui meu, care a murit in 1985, mi se pare aberanta. Tatal meu nu candideaza pentru nici un post politic. [...] Ideea ca tatal meu a avut convingeri prosovietice trebuie sa fie probata printr-o anumita interpretare a unor documente care au ramas de pe urma lui. Cred ca nici domnul Antohe, nici domnul Zara nu au competenta intelectuala s-o faca pentru ca felul in care si-au construit articolul sugereaza, repet, ca singurul continut al articolului este titlul, care este un atac“. Potrivit lui H-R Patapievici, avem de-a face cu „inca un episod din razboiul celor care vor sa deconspire Securitatea, cu ramasitele Securitatii“…

Sub titlul „Productia culturala romaneasca e inca provinciala“, Cecilia Stefanescu ii ia un interesant interviu Magdei Carneci in pagina de Arte a cotidianului Independent de marti 1 octombrie. Retinem in mod special aceasta neconcesiva – dar... „relativista“! – evaluare globala: „Daca totusi comparam ceea ce s-a produs in Occident in acei ani cu ceea ce s-a facut in Romania, in interiorul aceluiasi tip de limbaj, s-ar putea spune ca probabil productia noastra a avut expresii mai «cuminti», din motive care nu stiu daca tin doar de constringerile ideologice sau de lipsa de informare, si nu si de o anumita mentalitate locala, care nu agreeaza excesele. As spune de aceea ca tipul de discurs artistic care s-a produs la noi este mai putin competitiv international. As spune, deci, ca si acum productia culturala romaneasca este destul de provinciala intr-o buna parte a ei, dar, daca ar fi sa privim din perspectiva relativista pe care ne-o ofera mentalitatea postmoderna si multiculturalista din ultimele doua decenii“…


la colt

In numarul din 30 septembrie 2002 al ziarului de minuscul tiraj Cronica romana, Mircea Micu publica un articol incalificabil intitulat Un pirt literar. Motivul spumegatiilor – o notita anonima aparuta in Romania literara la rubrica de „Cronicar“, in care directorul Cronicii romane era acuzat de a fi comis „o porcarie fara margini in numele dreptului de informare a cititorilor despre moartea lui Marin Preda reproducind diverse declaratii destinate militiei din partea unor martori ai ultimelor ore ale prozatorului“. Drept razbunare, Mircea Micu produce mostre de „portretistica“ precum: „Intii, am banuit ca in dosul (cuvint potrivit) acestei notite scremute se ascunde arhitectul nevazut, dar stiut, insul cu fizionomie de foca domestica, insignifiant si cu veleitati de amant ratat si complexat“; „Directorul publicatiei, proaspat tatic, fost politician expectorat din diferite partide, critic remarcabil altfel, nu poate fi“; „Mai era un prozator cu ochelari cu rame de baga. Un aprod stind umil in preajma cabinetului fostului presedinte D.R. Popescu care l-a facut om, adica l-a investit cu titlul de grefier, pentru ca, dupa revolutie, sa-l injure ca un vidanjor.“ …Pentru ca apoi sa se dezlantuie impotriva prezumtivului vinovat (tot nenumit): „Mi-a ramas un singur banuit, un singur specimen capabil si obisnuit sa slobozeasca pirturi cind e aglomeratie si nu bate vintul dinspre el. El este cel care proclama cu solemnitate de vitel pus la ingrasat cele grele cuvinte: «As vota cu PNTCD chiar daca ar fi condus de un dulap». [...] Articlier de duzina, impatimit (pe vremuri) dupa Cintarea Romaniei, plonjind in baltoaca politicii ca baba in tractir, mistuit de ambitii provocate dar si de fenomenala sa pofta de mincare. La propriu. Un Gargantua al tranzitiei vesnic transpirat. El, dupa ce a executat (a omorit) prin impuscare literara oameni de marca ai culturii romane, inclusiv sau mai ales pe Marin Preda, in paginile revistei unde harniceste. [...] Individul despre care cu matinala sila scriu (aproape vomind) s-a strecurat de sub izmenele unui partid raposat, PNTCD, in patul primitor, cu saltea de puf si baldachin, al Televiziunii Romane. De aici, grohaind si pirtiind cu egala pofta, si-a virit ritul in bugetul public si, fara sa-i roseasca soriciul, a extras prin trompa flaminda cam doua sute de milioane de lei, oferind in schimb un excrement botezat... «scenariu de film»! Era atit de prost insailat si atit de insignifiant incit nici macar nu avea miros. Era un excrement inodor. Pe el il banuiesc de slobozirea din coada gazetei. Ma suspecteaza ca i-as fi furat frigiderul burdusit cu mincare si ca i-as fi sustras calculatorul cu «opera» inscrisa in memoria primitoare. Il asigur ca n-am facut-o. Ma amuza prea copios baletul sau de boulean cu chip de «vitel adult, stind la poarta noului prea mult» spre a-l salva de la ridicol. [...] Ipochimenul care a incalzit cocolosul puturos in cloaca gurii nu stie (nici nu are de unde) ce fel de relatii a avut subsemnatul cu familia slui Marin Preda, n.n.t“. Intr-un tirziu, Mircea Micu pare a realiza – ca prin vis – ca a intrecut rau de tot masura: „Poate ca trebuia sa-mi estompez vehementa. Nu merita fisiiala anonima atita risipa de vorbe“. Prea tirziu insa, caci spumegatiile o iau inainte: „Cit despre Ceahlaul de osinza pe care-l banuiesc de tragerea basinutei, daca cei in drept au gasit corespondentul real, n-au decit sa-l ia la puricat“. Cu asemenea „maniere“, articlierul de la Cronica romana nu merita nici macar compatimire...