ZOOM OUT. Pe valurile politizării

Autor: Ciprian ŞIULEA | Categoria: Rubrici | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Pe moment, „scandalul Marius Oprea“ pare a se fi blocat în acuzaţii reciproce de politizare. Asta nu poate să ne mire, într-o societate în care comentariile de pe Internet la articole, inclusiv la cele pe tema încălzirii globale, ajung inevitabil la înjurături între susţinătorii şi adversarii lui Traian Băsescu. Totuşi, poate să ne întristeze.

Cristian Preda i-a reproşat lui Marius Oprea că “ura lui faţă de Băsescu creează o falie în investigarea comunismului“. Şi totuşi, oricine citeşte versiunile apărute recent ale celor implicaţi direct în această poveste (Marius Oprea, Vladimir Tismăneanu şi Cristian Preda) îşi va da seama imediat că divergenţele dintre ele sînt doar la nivelul interpretării. Altfel, faptele primordiale sînt clare: în 2009 s-a încercat comasarea institutului condus de Marius Oprea (IICCR) cu comisia prezidenţială condusă de Vladimir Tismăneanu. Marius Oprea a refuzat, iar după alegeri IICCR a fost comasat cu Institutul pentru Memoria Exilului Românesc, ceea ce implică renumirea conducerii (metodă folosită şi în trecut de guvernele proaspăt instalate pentru a face loc clientelei de partid).

Pare cel puţin suspect, aşadar, ca doar Marius Oprea să fie acuzat de politizarea situaţiei.

Adevărul simplu pe care „aripa Băsescu“ a anticomunismului preferă să-l ignore este că întreaga afacere a fost încă de la început puternic politizată. IICCR şi comisia prezidenţială de condamnare a comunismului au fost create la rivalitate între premierul Tăriceanu şi preşedintele Băsescu (iar în această relaţie preşedintele era cel care îl emula pe premier, nu invers; acest sens al rivalităţii ar putea avea o legătură şi cu convingerile celor doi, după cum sugerează declaraţiile anterioare, prin care preşedintele se distanţa de anticomunism).

În aceste condiţii, era cumva de aşteptat ca acei lideri ai anticomunismului care voiau să-şi ducă demersul public într-un cadru oficial, instituţional, unde rezonanţa şi eficienţa acestuia se puteau amplifica enorm, să se arondeze politic. Să fim serioşi, Marius Oprea nu e un om politic. Obsesiile lui nu ţin de lupta politică, ci de crimele comunismului, Securitatea şi moştenitorii securităţii etc. E adevărat, printre marotele lui (secundare, totuşi) pare a se număra şi Traian Băsescu, dar sînt atacurile lui la adresa preşedintelui mai grave sau mai jenante decît propaganda febrilă pe care Vladimir Tismăneanu i-a făcut-o celui care l-a numit în funcţie? Nicidecum, după părerea mea. Ambele ţin de aceeaşi halucinantă incapacitate de a înţelege ideea de conflict de interese, care pare să facă ravagii în rîndul elitelor intelectuale autohtone.

Deci ideea că doar unii ar face jocuri politice dubioase e simplă demagogie; ne facem că nu ştim şi ne jucăm cu vorbele. Un alt reproş insistent al lui Vladimir Tismăneanu şi Cristian Preda la adresa lui Marius Oprea a fost stilul mult prea direct şi limbajul colorat, aşa cum apar ele, spre exemplu, în interviul acordat recent de istoric Academiei Caţavencu. Fără îndoială, Marius Oprea are defectele lui. Pe mine, de exemplu, mai mult decît limbajul de stradă m-a deranjat elanul mistic din acel interviu; alţii îi pot găsi alte defecte. Dar îl descalifică acestea pe Marius Oprea pentru funcţia de director al IICCMER? Nu, atîta vreme cît nu i se contestă competenţa şi rezultatele, ceea ce nu au făcut nici măcar adversarii săi. Atît Vladimir Tismăneanu, cît şi Cristian Preda au subliniat meritele institutului condus de Marius Oprea.

Mi se pare o glumă destul de proastă ca lui Marius Oprea să i se reproşeze cu atîta obstinaţie stilul său, chiar dacă acesta este, într-adevăr, destul de frontal şi abraziv. Vladimir Tismăneanu, cel care i-a fost contrapus lui Marius Oprea în acest scandal, are un stil diametral opus, de manevrant abil al discursului. E suficient să citim textul său de pe blogul personal, „Despre cercetarea ştiinţifică a comunismului: Un efort necesar, dincolo de polemici şi patimi“, acolo unde operaţiunea de preluare a institutului condus de Marius Oprea e prezentată, aproape credibil, ca sprijinire a acestuia (!!!). Vrei, nu vrei, noi te spriijnim...

Preferăm stilul lui Marius Oprea sau pe cel al lui Vladimir Tismăneanu? Sau pe nici unul? Nu are nici o importanţă, cel puţin nu în discuţia despre cine trebuie să ocupe funcţia de director al noului IICCMER.

Aici contează doar competenţa şi rezultatele pe care, spuneam, nu i le contestă nimeni. De ce n-ar fi posibil, atunci, ca Marius Oprea să-şi ducă mai departe munca lui de investigaţie concretă, care, iar o recunosc aproape toţi, se completează bine cu partea de analiză şi interpretare a comisiei prezidenţiale? Vladimir Tismăneanu invocă, oarecum paradoxal, „pluralitatea registrelor de explorare a comunismului“, dînd însă de înţeles că această pluralitate nu poate exista decît sub o unică umbrelă, a lui însuşi şi a propriei sale opţiuni în privinţa investigării comunismului. Nici o mare surpriză aici. Cristian Preda invocă peisajul încîlcit al instituţiilor care se ocupă cu cercetarea comunismului. Pînă acum cîţiva ani toată lumea se plîngea că nu se face nimic pentru investigarea şi condamnarea comunismului, iar acum avem, brusc, activităţi redundante? Ciudat.

Sigur, ar fi mult mai frumos ca totul să fie unitar şi să nu existe scandal în investigarea comunismului. Dar atîta timp cît însăşi cauza primă a acestor instituţii este una politică, mă tem că aruncarea întregii politizări în sarcina exclusivă a adversarului e doar o metodă, şi încă una ieftină, de a masca propria politizare. În situaţia dată, cred că cel mai frumos ar fi ca aceste afilieri politice, inclusiv implicaţiile lor neplăcute, să fie recunoscute şi acceptate reciproc. Şi, dacă tot vorbim de misiuni morale etc. etc., ar trebui ca între părţi să intervină un compromis care să nu ţină cont doar de forţa politică brută.