OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Însă, dincolo de interesele particulare ale consumatorilor, producătorilor şi guvernanţilor, ar trebui să privim această propunere exact drept ceea ce ea vrea să fie, adică o politică publică. Din acest punct de vedere, taxa fast food pare aruncată cam uşor pe piaţă, proiectul de lege al Ministerului Sănătăţii fiind o încropeală lejeră, atît la capitolul motivaţie, cît şi la cel al proiectării posibilelor efecte. Se bîlbîie ceva despre obezitate, alimentaţie sănătoasă şi Europa şi cam atît (dacă vreţi totuşi să-l citiţi, deşi nu ajută la nimic, căutaţi-l direct pe Google; pe site-ul Ministerului Sănătăţii, în buna tradiţie a site-urilor complet opace ale instituţiilor publice de la noi, nu-l veţi găsi).

Primele controverse publice au dus deja la situaţii aparent fără ieşire: secretarul de stat Streinu Cercel declara că şaorma nu va fi taxată, în timp ce produsele de patiserie, da. Să fie produsele de patiserie (într-adevăr oribile, după mine, în 90% din cazuri, dar asta e altă problemă) mai toxice decît îndrăgita şaorma? Greu de crezut.

Problema e că sarea, zahărul şi grăsimile sînt necesare alimentaţiei şi devin dăunătoare doar în exces, însă excesul lor (adică prezenţa lor în exces, nu excesul de consum, care nu poate fi reglementat) e greu de stabilit. Ciocolata, de exemplu, are mai mult zahăr decît sucurile obişnuite, de fructe sau carbogazoase, dar nu e nici pe departe la fel de nesănătoasă ca ele. Mie personal mi se pare aberant ca din 10 sucuri de portocale de la supermarket doar 1 sau 2 să nu conţină zahăr adăugat, dar se poate descuraja printr-o măsură administrativă exact acel consum nejustificat şi nociv de zahăr? Deja „nejustificat“ sună cam ciudat. Cine stabileşte ce înseamnă consum justificat?

Taxa pe viciu (enervant nume, totuşi), aplicată tutunului şi alcoolului, avea măcar avantajul că vizează produse clar nocive, cu excepţia vinului care, spun medicii, ar fi benefic în cantităţi moderate. Şi această taxă eşuează la nivelul principiului, pentru că, dacă ea este motivată prin costurile serviciilor de sănătate suplimentare, atunci toate obiceiurile de consum şi stilurile de viaţă nocive ar trebui taxate, ceea ce e evident imposibil, pentru că ne-ar duce direct într-un totalitarism „healthist“.

E clar că e vorba de o poziţie morală asumată, cel puţin îndoielnic, la nivel de politici publice. Totuşi, taxa pe viciu era cît de cît targetată precis (cu excepţia amintită), ceea ce noua taxă fast food nu are cum fi. Este, probabil, şi motivul pentru care aşa ceva nu mai există nicăieri în lume, ceea ce revoluţionarii de conjunctură, spre deosebire de cei autentici, ar trebui să ia întotdeauna în calcul.

Ce să fi motivat atunci această propunere atît de aproximativă? În primul rînd, desigur, nevoia de bani a Guvernului. Totuşi, aceasta n-ar trebui să justifice orice heirupism care are mari şanse să îşi rateze nu doar obiectivele strategice declarate, ci şi pe acela al colectării de bani (la nivelul efectelor economice de sistem, nu doar al încasărilor efective ale taxei).

În al doilea rînd, hipercorectitudinea stupidă, formală şi contraproductivă cu care România întîmpină multe dintre valorile şi politicile Europei. Să luăm doar un exemplu, chiar din acest domeniu: ţigările din România sînt aproape de două ori mai scumpe decît cele din Bulgaria şi cam la acelaşi nivel cu cele din Spania. Or fi ele nocive, dar oare cei care produc aceste măsuri n-ar trebui să menţină un anumit echilibru între principiile europene, pe care le consumă inept cu polonicul, pentru a le regurgita apoi publicului, şi realitatea în care trebuie să mişte? De unde moralismul ăsta subit, exagerat şi, mai ales, atît de confuz?

Dar eventuala viitoare taxă pe pateul cu brînză (că pe fast food, de fapt, se pare că nu se va aplica) ar veni după suficient de multe politici publice pitoreşti ca să nu se simtă singură: rezolvarea situaţiei maidanezilor prin adoptarea lor de către populaţie, construirea de locuinţe „sociale“ (ANL) pentru clientela politică, oricum înstărită, plantarea de palmieri etc. etc.