Pictorul şi stimatul profesor
craiovean Mihail Trifan a cîştigat unda de miracol a
transmutării deşeurilor. Practică torenţial recup-art-ul de
aproape două decenii. Colector din natură şi reciclator urban
muzeificabil la secţiunea artă brută (cultă), Trifan, născut de
Ziua Copilului în 1946, a pregătit pentru anul aniversar ’65
o selecţie de picto-obiecte expuse întîi la Craiova,
aduse apoi la Bucureşti. Mulţi artişti cu studii liceale de artă
în Bănie îi pomenesc efervescenţa creatoare şi
practica libertăţii ca sursă de expresivitate şi înainte de
’89. Novac, Zidaru, Bătrînu, Tohătan, Dup, Cozo au fost
beneficiarii, printre mulţi alţii, ai unei transmisii de
nonconformism a profesorului Miki Trifan.
După dezgheţul stilistic general din
pragul anilor ’90, onorabilul pictor devine şi „actor plastic“
pe scenarii de performance. Sînt convocaţi, de pildă,Pazvante, Măscăriciul şi Mireasa lui şi costumaţii de Caliban
muzical. În luna ianuarie, prin selecţia curatoriată de
criticul şi specialistul în avangardă românească
Cătălin Davidescu, s-a sonorizat (şi la propriu), expoziţia
sexagenarului insurgent Trifan la galeria Căminul artei (Centrul
artelor vizuale). Căci o serie din inventarul obiectual număra
instrumente muzicale insolite şi, neapărat, colorate ţipător.
Expunerea de artă obiectuală a fost suficient de variată pe
registre expresive ca să menţină un tempo îndrăcit la
recepţie, paganinian vizual, am spune. Am mai remarcat „lieduri“
cu frunze şi corole presate, compuse pe simetrii meditative, „jazz
creol“ şi „dodecafonism“ aplicate pe design de mobilier.
Colaj-asamblajul şi arta obiectuală sînt acompaniate la
Trifan de tranşe picturale, de grafism afişist sau de desen cu
adîncimi de studiu expresionist. Artistul adună toate
detritusurile vieţii cotidiene pentru a le transfigura, prin
malaxarea lor, în totemuri citadine purtătoare de avertismente
existenţiale. Inventarul clasic expresiv al regnurilor naturii
(petale, crengi, scoarţă, pene, blană, cochilii, ouă, tranşe
animaliere împăiate) sînt aditivi naturali pentru
valizele sau conţinătoarele de obiecte ale atelierului, casei,
şopronului. Asamblajele îşi comunică între ele
înrudiri epopeice. Iar tot ce bine ştie despre pictură şi
desen-în-forţă devine eşafodaj rezistent la aleatoriu şi la
trivial. Gestul artistic la Trifan e gîlgîitor fără
derapaj vulgar.
Spre deosebire de iubiţii imaginativi
obiectuali ai Bucureştiului anilor ’80 (aulicul-livresc Ion Bitzan
şi boemul feeric Costică Petraşchievici), Miki Trifan nu are
aproape nimic calofil sau minuţios ludic. Pentru palierul său de
generaţie instruită academic, el se acordă neaşteptat de bine cu
stradalul actual: carnavalesc, lumpen-consumist şi hip-hop neaoş.
Căci invazia plasticului peturilor sau
anvelopelor uzate şi-a găsit o mîntuire estetică în
atelierul lui. Atelierul unui „plastician“ care fagot-citează
anturajul obiectelor pictînd asupra-le.