Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2009   |   August   |   Numarul 486   |   Zgomotul şi furia

Zgomotul şi furia

Autor: Carmen MUŞAT | Categoria: Editorial | 10 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Zgomotul şi furia

Discursul public din România ultimilor patru ani s-a degradat progresiv şi la această situaţie au contribuit din plin „intelectualii în uniforme“ (cei de care multstimatul şi iubitul preşedinte a declarat, pe 31 iulie, că ţara are nevoie), care s-au înrolat în tabere politice, abdicînd astfel, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, de la statutul lor de opozanţi ai Puterii. Ceea ce nu înţeleg nici jurnaliştii partizani, nici intelectualii de curte este că, odată arondat unui partid sau personaj politic pe care îl glorifică prin toate intervenţiile lor publice, devin, volens nolens, simpli propagandişti, cu nimic diferiţi de activiştii comu­nişti împotriva cărora vituperează, de altfel, ori de cîte ori au ocazia.


Una dintre puţinele victorii cu care se poate lăuda Traian Băsescu în cei cinci ani de mandat prezidenţial este antagonizarea fără precedent a societăţii româneşti. N-a reuşit singur, desigur, i-au venit în ajutor jurnaliştii „căuzaşi“ şi intelectualii de curte, ce pot fi recunoscuţi după stilul encomiastic, lipsit de accente critice la adresa şefului suprem, ca şi după recompensele primite, prin Parla­mentul European sau pe la Palatul Cotroceni. Trist este că majoritatea propagandiştilor deghizaţi în formatori de opinie au alterat grav imaginea jurnalismului independent, făcînd din datul cu părerea un fel de sport naţional, practicat cu aplomb, pentru a masca absenţa pro­fesionalis­mului şi a rigorii intelectuale. Aşa se face că, de trei ani încoace, trăim într-o adevărată isterie, spaţiul public fiind dominat de răcnete doar în aparenţă justi­ţiare. Spun în aparenţă, pentru că, urmărind cu atenţie presa cotidiană a ultimilor ani, nu se poate să nu vezi tectonica halucinantă a grupurilor (de interese) din peisajul mediatic românesc.


Trebuie să fac o paranteză: nu contest că există jurnalişti şi intelectuali care au crezut sincer în promisiunea schimbării anunţate de actualul şef al statului (eu însămi am sperat că schimbarea e posibilă). Nu neg nici că oferta clasei politice de la noi e prea puţin ispititoare şi că îi înţeleg pe cei care, dezamăgiţi de spectacolul jalnic al vorbelor politicienilor, nesusţinute (ba chiar infirmate) de fapte, mulţi sînt derutaţi şi incapabili să mai creadă în promisiuni, indiferent din partea cui ar veni ele. Dar orice urmă de onestitate dispare atunci cînd închizi ochii la sau, şi mai rău, încerci să scuzi acţiuni politice care te umplu de scîrbă doar cînd sînt întreprinse de adversari, nu şi de amici. Pentru că în această situaţie devine evident că nu principii apără cei care rostogolesc un potop de vorbe sforăitoare, ci oameni politici corupţi.

Cît priveşte modul intermitent în care funcţionează memoria „intelectualilor în uniforme“ (şi a jurnaliştilor încolonaţi), este fascinant să vezi cum oamenii aceştia îşi amintesc brusc tot felul de amănunte biografice, ori de cîte ori vreunul dintre cei percepuţi ca prieteni îndrăz­neşte să iasă din pluton şi îşi permite să ia o oarecare distanţă, pentru a formula o opinie critică. Altfel spus, dacă defilezi alături de noi nu ne aducem aminte ce-ai făcut în trecut, dacă, însă, te răzgîndeşti şi ne pui într-o lumină proastă, asumîndu-ţi libertăţi intolerabile, ne amintim tot ceea ce ţi-ar putea strica imaginea. Citiţi pe bloguri şi pe diverse site-uri de presă opiniile despre Emil Hurezeanu formulate, în ultimele săptămîni, de unii jurnalişti, cunoscuţi pentru dragostea lor necon­diţionată faţă de preşedinte şi veţi înţelege că, în ceea ce îi priveşte, principiile merg doar pînă la poarta Cotroceniului.


Partizanatele politice evidente au făcut să prolifereze în spaţiul public un discurs de tip maniheist, care împarte societatea în alb şi negru, fără nuanţe. Devenit loc comun al retoricii încolonate, maniheismul politic are un scop evident: să ne convingă de faptul că există partide rele, pe care e recomandabil să nu le votăm, şi un partid – unul singur – al binelui suprem. Ce mai contează că o astfel de imagine este nerealistă şi utopică, doar drumul spre iad e pavat cu intenţii bune?

Şi mai contează, oare, adevărul şi nuanţele, dacă putem călca în picioare un om fără să-i dăm dreptul să se apere, punînd etichete în titluri şi atenuînd semnificaţia acestora în interiorul unor articole pe care, oricum, puţini îşi bat capul să le citească, şi încă şi mai puţini sînt interesaţi să înţeleagă? Sigur, ne revoltăm atunci cînd un titlu (perfect inocent, pentru că e interogativ) precum „A fost Noica un guru al ceauşismului?“ aduce atingere imaginii unui autor pe care-l apreciem, dar rîdem în pumni şi ne bucurăm atunci cînd un alt autor, de data aceasta un adversar, e decretat tot într-un titlu (ba chiar în mai multe) – şi, de data aceasta, afirmativ – „turnător“.
 

Să ne privim în oglindă şi să recunoaştem: ne plac etichetele, ne plac execuţiile rapide în piaţa publică, ne plac idolii de mucava, gesturile teatrale, declaraţiile retorice, istericalele. Nu avem timp de analize serioase, nu avem chef de argumente, de construcţii solide – sînt plicticoase şi lipsite de stil. Sîntem grăbiţi, domnule!



Comentarii utilizatori

preşedinteleboris marian - Joi, 6 August 2009, 09:08

nici un preşedinte nu a fost ceea ce se aştepta de la el
propun un portret robot de preşedinte cum ar trebui să fie, se uită, totuşi că avem o constituţie ca un schweizer

"Inocenta" propozitiilor interogativeAndrei - Joi, 6 August 2009, 10:23

Uitati, Doamna Carmen Musat, ca intrebarea care dvs. vi se pare inocenta - "A fost Noica un guru al ceausismului?" a costat-o pe Gabriela Adamesteanu postul de redactor-sef al "Revistei 22": Gabriel Liiceanu nu apreciaza deloc aceste forme interogative...

Cred ca nici aici, la "Observator", nu sunt apreciate...
Ce-ar fi sa ne intrebam:
"Este, oare, Carmen Musat o ticaloasa?"?

Drepturi si datoriiCarmen Musat - Joi, 6 August 2009, 14:02

Oricine are dreptul sa puna orice intrebare, dar are si datoria de a aduce, in sprijinul optiunii sale, argumente. Iar noi, ca cititori, avem obligatia ca, inainte de a trage o concluzie, sa citim un text pina la capat, sa cintarim argumentele autorului. Dreptul de a decide vine abia la sfirsitul lecturii. Asa ca, domnule, Andrei, din punctul meu de vedere dvs. aveti dreptul de a pune intrebarea pe care o sugerati si la care puteti raspunde, in functie de argumente, pozitiv sau negativ. Dupa cum si eu - si oricine altcineva asupra caruia ar plana un semn de intrebare - am dreptul sa contest un punct de vedere considerat incorect sau incomplet. Ceea ce mi se pare inacceptabil este pretentia unora ca intre acuzatie si raspuns sa treaca o vreme. Eu cred ca acuzatia si apararea trebuie sa fie simultane - nu asa se intimpla intr-un proces la tribunal? Nu are orice acuzat dreptul de a cunoaste din timp care sint acuzatiile ce i se aduc pentru ca sa se poata apara? De ce credeti ca in presa lucrurile ar trebui sa stea altfel? De ce, adica, ar trebui sa public saptamina aceasta un articol acuzator, urmind ca peste o alta saptamina cel acuzat sa se poata apara?
In ceea ce priveste interogatia din titlul aparut acum citiva ani in revista 22 - doamna Adamesteanu a considerat-o inocenta tocmai pentru ca raspunsul raspicat pe care autorul articolului il dadea era "Nu, Noica nu a fost un guru al ceausismului!" E drept ca astfel de articole nu sint pentru cititorii grabiti sa traga concluzii, pentru cei care se multumesc sa citeasca doar titlurile. Asa incit "vinovat" de consecintele pe care le-a avut publicarea articolului cu pricina in 22 nu este titlul (si cu atit mai putin Gabriela Adamesteanu sau Mircea Martin, autorul articolului, care au crezut ca traiesc intr-o tara normala), ci cel care s-a comportat abuziv, sanctionind-o pe Gabriela Adamesteanu. De ce as considera ca gestul lui Gabriel Liiceanu de atunci nu a fost tot o forma de cenzura? Nu credeti ca ar trebui sa renuntam la dubla masura si sa judecam gesturile celor din jur nu in functie de simpatiile si antipatiile noastre, ci de consecintele lor?

Nuante: Liiceanu, Adamesteanu &comp.Andrei - Joi, 6 August 2009, 14:41

Sigur ca Gabriel Liiceanu s-a comportat abuziv!

Insa nu trebuie uitat nici ca - la momentul respectiv - nu s-au gasit multe voci care sa condamne acest comportament, iar Gabriela Adamesteanu insasi s-a multumit, in cele din urma, cu noua ei "cazare" si statutul de "data afara de la".

Ce inseamna acest lucru?

Ca derivele totalitare ale lui Gabriel Liiceanu, grosolania mijloacelor utilizate si ofensa adusa inteligentei (prin chiar modul acesta de a actiona) nu revolta pe multa lume: constatam problema, - si atat.

Intr-o tara normala, cu oameni normali, reactiile ar fi fost clare, imediate, fara ambiguitate.

La noi - aceleasi timiditati care ascund, in realitate, o dependenta mentala de Puterea simbolica (sau de agitatorii ei).

Sa va reamintesc cum a fost dat afara Adrian Marino, de la GDS? - cu urletele lui Gabriel Liiceanu!

Cat despre "De ce, adica, ar trebui sa public saptamina aceasta un articol acuzator, urmind ca peste o alta saptamina cel acuzat sa se poata apara?" - intrebarea dvs. este retorica...

Unde este publicata, de pilda, in aceasta saptamina, apararea celor pe care ii acuzati aici (indirect, este drept, caci nu aveti curajul de a scrie numele lor, negru pe alb)?

Vedeti bine: o deficienta de logica, o incoerenta a demersului.

Criteriul publicarii SIMULTANE a doua articole polemice este un criteriu ad hoc, pe care il aplicati doar atunci cand acest lucru va aranjeaza (vezi polemica declansata de plagiatul regizorului Purcarete).

Ar trebui sa aplicati regula aceasta pentru TOATE dezbaterile - nu doar pentru membrii redactiei sau cei carora va supuneti, direct sau indirect, intelectual si/sau afectiv.

Atunci, cu adevarat, ati deveni credibili.
Asa, insa, nu veti putea niciodata evacua indoielile care privesc onestitatea dvs. intelectuala.

Sunt gata sa va cred pe cuvant in ziua in care voi vedea, simti, citi - negru pe alb - ca v-ati debarasat de toate scoriile pseudo-intelectuale, li(i)ceene.

Aveti dreptateMP - Joi, 6 August 2009, 16:55

Foarte bun articol! Perfect calibrat. Intelectualii in uniforme sunt machavelici.

"Sîntem grăbiţi, domnule!"Lisent - Joi, 6 August 2009, 18:46

Da, un articol echilibrat, dar si coroziv, pe alaturi, pentru ca subiectul o impune. Intelectualul roman, din pacate - chiar si cel care parea ca are o anumita coloana verticala (sau care doar parea ca si-o pastrase, in vremurile in care coloana trebuia sa se opuna doar scandurii...), este o entitate extrem de ... perisabila in contextul unei vieti sociale extrem de lipsite de ..coloanele Parthenonice ale unei agore sanatoase.
Inregimentarea, mai ales pentru filosofi, mi se pare un nonsens..., insa paradoxul continuu in care ne exercitam dreptul la respiratie aici, e un exercitiu care ne imunizeaza, la un moment dat, astfel ramanand neminunanzi chiar in fata minunii insasi!
Si cand te gandesti ca toate astea se intampla cu oameni care aruncau cu pietre in A. Paunescu, inregimentatul ante/89!
Care e diferenta, atata timp cat fenomenul este si se propaga la fel?
Fiind prea grabita pentru o concluzie proprie (care nici nu se poate divide suficient din randurile mele, de mai sus, ele insele simple ... concluzii), conchid ca:
"Să ne privim în oglindă şi să recunoaştem: ne plac etichetele, ne plac execuţiile rapide în piaţa publică, ne plac idolii de mucava, gesturile teatrale, declaraţiile retorice, istericalele. Nu avem timp de analize serioase, nu avem chef de argumente, de construcţii solide – sînt plicticoase şi lipsite de stil. Sîntem grăbiţi, domnule!"

Grabiti - si egomaniIoana Orleanu - Joi, 6 August 2009, 22:57

Suntem grabiti - si egomani, alergam innebuniti dupa propriile noastre himere, de aceea putem sa ne plimbam nonsalanti, cu burtile dezgolite, pe strazi pline de gropi si de gunoaie, pe langa blocuri cu buline, de aceea conducem ca nebunii, de aceea traversam ca gainile speriate (reguli de circulatie? "ce-i aia?"), de aceea dam spaga, de aceea o primim (interesul nostru personal - "über alles"!!). Nu avem nici cea mai inclinare spre binele obstesc. Si sa ne mai miram atunci, ca functionarii statului - stau si se gandesc tot numai la ei? Ca, de pilda, ditamai parkingul de camioane, situat in mijlocul unei mari zone rezidentiale, continua sa "functioneze" sub aripile ocrotitoare ale Primariei Generale si a celei de sector - cu toate ca Garda de Mediu il considera ilegal? Ca aceeasi Primarie Generala si aceasi Primarie de sector isi paseaza fara jena una alteia responsabilitatea pentru reabilitarea strazilor zonei respective, care arata ca dupa razboi? Ca statiuni intregi sunt lasate in paragina (ministresa turismului ar putea dezvolta aici o noua strategie: cea a turismului socant)? Ca drumul spre ceea ce a mai ramas din cula lui Tudor Vladimirescu trece printre pitoresti mormane de gunoi si se pierde intr-o coasta? Exemplele pot continua la nesfarsit. Au ele ceva de-a face cu cultura? Au - si anume cu o cultura a aviditatii si a egoismului individual si de grup, in care cei lezati tac si cei avizi fac - ce vor. Aici, cine ajunge ministru, isi aduce si ginerele consilier. Si nimeni nu zice nimic. Pe scurt: Tara "e asa cum este si ca dansa suntem noi".

Pornind de la o paralelă nepotrivităMihai FLOAREA - Vineri, 7 August 2009, 23:20

A pune în paralel pe actualii jurnalişti (i.e. „moguli“) cu A. Păunescu este dreptul dv., d-nă Carmen Muşat. Contextele fiind însă diferite, paralela mi se pare nepotrivită.
Democraţia actuală – imperfectă, ca orice orînduire omenească – o cred net superioară aceleia „populare“ (nonsensul a făcut o carieră în apusul regim ignar, după cum vă amintiţi!), de odinioară. Slujitorul ceauşist A. P. devenit parlamentar mi se pare o ironie cruntă la adresa idealurilor oamenilor care speram, pe 21 decembrie 1989, în căderea comunismului!
Progresul pe care-l reprezintă actualul preşedinte faţă de I. Iliescu, mi se pare, de asemenea, vizibil. Crimele comunismului denunţate de T. Băsescu constituie un act istoric indiscutabil.
Dv. vă referiţi la antagonizarea societăţii actuale punînd-o, în primul rînd, pe seama lui T. Băsescu. Dar oare soluţia întru progres a unei societăţi este neapărat „consensul“ (clamat de dl. I. Iliescu în anii ’90-’91, cînd, în spirit pur stalinist, împreună cu ciracii săi, a adus minerii în capitală)? Nu sînt un fan al actualului preşedinte, dar nu pot trece sub tăcere progresul social – în pas de melc, ce-i drept – făcut în actualul mandat. Cît i s-a permis, a făcut (nu am motive încă de a-i suspecta buna credinţă).
Problema pe care mi-o pun este: ce altă persoană politică va putea măcar menţine, ca preşedinte, în următorii cinci ani, drumul ascendent al României?
În niciun caz foşti tovarăşi precum A. Păunescu, afirm!
Datoria intelectualilor neangajaţi partinic ar fi în primul rînd să-i crească pe tineri în cultul muncii oneste. Mă lupt însă de ani şi ani cu impostura, plămădită, vai, încă de pe băncile şcolii elementare prin stilul „copy-paste“, deja generalizat! Intervenţionismul „părintesc“ e o practică nocivă, ce lasă larg deschise porţile imposturii pe toate palierele societăţii. “
Alunec, după cum vedeţi, în domeniul în care mi-am consumat, consecvent, energiile: învăţămîntul. El mi se pare cheia pe care, cu cecitate, guvernanţii de pînă acum, deşi o posedă, n-o folosesc în beneficiul societăţii!
Antagonizarea societăţii despre care scriaţi nu e străină de tot mai precarele „cunoştinţe şi abilităţi“ pe care, an de an, le „dobîndesc“ (sic!) tinerii români într-o şcoală din ce în ce mai săracă în profesionişti-caractere integre. Învăţaţi să-şi ceară numai drepturile, nu să le şi coreleze cu obligaţiile, tinerii (privaţi de modele autentice) tind a deveni demagogi – demni urmaşi ai pomenitului poet de curte!
Cum a fost posibil? Cum e posibil încă?
Toată floarea intelectualităţii noastre a migrat în universităţi (de parcă doar caimacul cafelei ar conta)! Toţi aceşti universitari, părăsind munca… „de jos“, se vor trezi curînd – dacă nu se vor fi trezit deja! – cu generaţii semianalfabete cerîndu-şi cu aplomb, în schimbul unor sume oarecare, dreptul la licenţe, la masterate şi doctorate! Soluţia redresării nu o constituie compromisurile şi perpetuarea cercului vicios sugerat aici (cazul USH e grăitor, spre a nu mai insista în această direcţie); adevărata, bărbăteasca soluţie este întoarcerea la catedrele liceale şi gimnaziale a cît mai multora dintre aceşti profesionişti (dacă nu cumva între timp s-au deprofesionalizat şi ei!). Sindicatele şi guvernul nutresc naiva convingere că salariile din învăţămînt trebuie să fie crescătoare dinspre învăţămîntul preşcolar către cel universitar, cînd realitatea ar impune o reconsiderare spectaculoasă, întrucît munca pedagogică mai greu de îndeplinit, cu încărcătură maximă de stres, este cea depusă la nivel gimnazial-liceal, cînd statutul insului copil-adolescent-tînăr oscilează cel mai amplu. Or, tocmai cînd lucrurile sînt la nivel fiinţial, ca să folosesc un termen la modă astăzi, în criză, elevul se trezeşte înconjurat de… „oameni recenţi“, cu minţile spălate, înşişi profesorii aceştia fiind „formaţi“ în stilul „copy-paste“!
Or, după ştiinţa mea, tocmai sub actualul mandat prezidenţial s-a conturat un pact pentru educaţie (ce-o ieşi pînă la urmă şi din acesta vom trăi şi vom vedea!). Nu-mi amintesc de ceva similar pe vremea d-lor I. Iliescu şi E. Constantinescu…
Ca să închei, nu văd, deocamdată dezastruoasă o eventuală realegere a lui T. Băsescu. Pericolul adevărat îl constituie indivizii cu mentalităţile lui A. Păunescu! Aici vă dau deci dreptate, doamnă Carmen Muşat, numai cu amendamentul că „intelectualii“ în uniforme de astăzi nu sînt, totuşi… intelectuali! A se folosi, prin urmare, ghilimelele!

Salvarea Romaniei de ciocan si seceraAngela Furtuna - Sambata, 8 August 2009, 15:35

Nu Traian Basescu este miezul raului descris de doamna Carmen Musat, ci acel rau vine din crisparea si diversiunile produse in societatea romaneasca dupa condamnarea, in premiera si raspicat, a comunismului. Iar principalul artizan al sustinerii Raportului Tismaneanu, Presedintele Romaniei, a riscat interesele personale si si-a sifonat, astfel, imaginea. (Intotdeauna injectarea unui antibiotic puternic produce o fantastica reactie a germenilor patogeni. Dar numai astfel vindecarea este posibila. Lupta cu un focar de infectie produce convulsii.)
De ce?
Pentru ca monstruoasele coalitii formate imediat dupa 90 si pastorite, in majoritate, de Ion Iliescu si amicii, au produs restauratia structurilor comuniste si neocomuniste in proportie atat de mare, incat acestea ar fi preferat o spalare totala a creierului istoric national si o ingropare definitiva a istoriei adevarate. A se vedea, intre altele, si cartile lui Alain Besancon, recent publicate si in romaneste in ultimii ani, unde este analizat pe indelete acest fenomen al tendintelor de musamalizare cvasiglobalista a Gulagului, prin comparatie cu tendinta hipermnezica a Holocaustului.
Asadar, Traian Basescu a ajuns sa fie izolat si chiar parasit de multi din coechipierii politici si intelectuali cu care s-a angajat la inceputul mandatului in dificila lupta de schimbare a Romaniei (in primul rand, de construire a unui proiect romanesc liber de bolsevism si neostalinism). Se vede liber ca aceasta lupta nu este usoara (mai ales cand o parte a dreptei se balbaie si abdica de la misia liberala), ca structurile interesate de perpetuarea sistemului comunist si a PCR (pile, coruptie-cunostinte, relatii) sunt vechi de peste patruzeci de ani, puternice, ramificate, concatenate, profunde, greu de dizlocat.
Faptul ca s-a ajuns la generarea mentalitatii de demonizare si de respingere totala a lui Traian Basescu, precum cea descrisa de Carmen Musat, este, , asadar, rezultatul (mediatizat in mod nedemocratic de presa Hannibal's Lechter Media a trusturilor neobolsevice) reactiunii comuniste din Romania (care e isterizata si de criza mondiala, si de cercurile politice promoscovite) fata de solutia chirurgicala a raportului anticomunist.
Care era solutia chirurgicala (pentru a ne reaminti) ?
Condamnarea regimului comunist pentru caracterul sau criminal si investirea acestui capital de adevar in eforturile terapeutice de insanatosire a societatii romanesti.

Din pacate, actuala opozitie (si cea oficiala, si cea mascata) nu este interesata de vindecarea Romaniei si nici de insanatosirea societatii. Semnalele trase de Mircea Cartarescu, Horia Roman Patapievici, Vladimir Tismaneanu, Gabriel Liiceanu, Ioan T Morar, Cristian Patrasconiu s.a. pun in vigoare codul rosu al limitei de incalcare a deontologiei de comunicare din viata publica, dincolo de care nu mai urmeaza decat abolirea democratiei si posibilitatea reinstaurarii totalismelor. Maniera si procedeele de atacuri antiprezidentiale si precum si cele de atacuri la Raportul de condamnare a comunismului, ce au loc in Romania de astazi, sunt copii ale gesturilor de eliminare din viata publica rusa a luptatorilor anticomunisti si a militantilor pentru drepturile omului si pro-occidentali. In Rusia, nu e saptamana sa nu moara un autentic intelectual curajos. Acest carnagiu antibasescian inceput si la romani nu face decat sa importe modelul bolsevic de la vecini. Nu in acest mod, adica violent si agresiv, se construieste un discurs public concurential intr-o lume civilizata.

Actuala campanie prezidentiala se desfasoara pe backgroundul unui curent puternic antioccidental si antiamerican care se dezvolta in Estul-Europei, y compris Romania, din ordinul si cu logistica Moscovei, dar si cu concursul media romanesti.

A nu se uita faptul ca viitorul presedinte va fi un sacrificat (asa cum e Boc, la ora actuala): el nu va avea niciun avantaj, inafara unei dificile misiuni de salvare a Romaniei de la pulverizarea ei totala de ciocanul si secera ruseasca.

presa şi preşedinteleboris marian - Sambata, 8 August 2009, 20:05

citesc articolul şi comentariile, constatând că esenţa reformei aşteptate după şocul din 1989 este ocolită. Ce democraţie avem? Cine o construieşte? Presa? Preşedintele? Parlamentul? Justiţia? Nu observăm că puterea este în mâna unor potentaţi pe care în parte nici nu-i cunoaştem? Acest joc de-a democraţia poate dura zeci de ani. După un sistem rigid, a venit un sistem " gumă de mestecat", presa este pestriţă şi foarte coruptă, parlamentul este format din figuranţi şi marionete, în parte, justiţia este ca şi presa, iar preşedintele este desenul leopardului vopsit pe gard.
Lipseşte sau lipsesc factorii vizibili de decizie, iar electoratul se îndepărtează tot mai mult de viaţa politică. Analişti economici avem, lipsesc analiştii politici. Viitorul este , din păcate, dependent de evoluţii exterioare şi nu de voinţa unui electorat care nu există. Azi este Băsescu, mâine poate veni oricine, situaţia nu se va schimba, deşi sunt jurnalist nu am nici o încredere în presă ca putere în stat, iar ăîn parlament nici atât. De aceea am scris mai înainte+ avem nevoie de un "părinte al unei noi constituţii", Iorgovan, Domnul să-l ierte a lăsat ceva inaplicabil şi chiar pernicios.

 
 
 
 
Cele mai citite articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Fără epic (II)
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Cele mai recente comentarii
Rectificare
O ŞANSĂ UNICĂ : NICUŞOR DAN
dietsteffens@aol.com
@Mihnea Moroianu: nu facem sondaje
@Ovidiu Simonca (Propunere "electorala")
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire