OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Anul trecut, pe 2 noiembrie, s-au implinit trei decenii de la tragica moarte a lui Pier Paolo Pasolini, survenita in circumstante inca neelucidate. Anul acesta, intre 23 si 30 noiembrie, Zilele Filmului Italian de la Bucuresti l-au omagiat pe acest cineast, scriitor, jurnalist si intelectual, plecind de la premisa ca personalitatea si opera sa sint insuficient cunoscute in Romania.

Presedinta Fundatiei Itaro-Arte, dna Veronica Lazar, organizatoare a acestui eveniment (fara nici un sprijin de la vreo institutie a statului roman), a selectat noua filme (lungmetraje si mediumetraje, in copii restaurate) din creatia lui Pasolini, marea majoritate inedite pentru publicul autohton. Aceste filme au reusit sa acopere multe dintre fatetele unui cinematograf dinamic, variat si mereu actual.
L-am (re)descoperit mai intii pe neorealistul Pasolini, prin Mama Roma (1962), al doilea lungmetraj al regizorului. in interpretarea magnificei Anna Magnani, Mama Roma nu este doar o remarcabila figura feminina a neorealismului italian („femeie cazuta“, ca si Cabiria lui Fellini), ci si o tulburatoare intruchipare a dragostei materne. Pasolini religiosul ne-a fost prezentat prin Evanghelia dupa Matei (1964), unul dintre cele mai emotionante filme despre viata lui Iisus (aici interpretat de studentul spaniol Enrique Irazoqui, descoperirea regizorului). Nascut in tara care a inventat comunismul catolic, Pasolini a descoperit in Evanghelii „cele mai sublime pagini scrise vreodata“, asa cum marturiseste in deschiderea mediumetrajului Casul (1963). De altfel, pentru intelectualul de stinga italian, nu comunismul era opusul religiei, ci capitalismul, impreuna cu pandantul sau, consumismul.

Mitinguri de amor (1964) ni l-a adus in fata pe Pasolini-criticul social, care colecteaza si analizeaza (impreuna cu Alberto Moravia, Cesare Musatti si Giuseppe Ungaretti) opiniile italienilor despre viata sexuala, in multitudinea formelor sale. Filmul nu este atit un documentar, cit un reportaj clar directionat, intrebarile adresate de Pasolini interlocutorilor sai nefiind citusi de putin inocente. Nu sint propriu-zis documentare inchegate nici Note pentru un film despre India (1968) sau Note pentru o Orestiada africana (1969-1973), care trebuiau sa joace un rol pregatitor, similar celui pe care l-a avut Jurnalul falsificatorilor de bani pentru scriitorul André Gide. Ultimul dintre cele doua filme a evidentiat – ca si Medeea (1969), cu Maria Callas „La Divina“ in rolul titular – atractia cineastului catre miturile elene, prin care Pasolini se apropia de fapt de citeva dintre temele sale favorite, precum destinul si limitele Omului sau sensul sacru al vietii si al mortii. in fine, Pasaroi si pasarele (1966), in care Pasolini reuseste sa puna intr-o alta lumina popularul duet comic Totò-Ninetto Davoli – protagonisti si in Ce sint norii? (1968) – ne-a propus o satira cu note absurde, o reflectie metaforica asupra crizei stingii si a dezumanizarii (Pasolini a atacat frecvent „degradarea antropologica a italienilor“).

Zilele Filmului Italian au inclus si trei pelicule semnate de regizori contemporani: Caimanul (Nanni Moretti, 2006), Si liber e bine (Kim Rossi Stuart, 2006) si Razboiul lui Mario (Antonio Capuano, 2005). Elementul comun al acestor filme a fost prezenta printre personaje a unor copii traind in familii destramate. Dupa o drama intensa precum Camera fiului (2001), Nanni Moretti revine in circuitul cinematografic autohton cu o tragicomedie care, pe linga o amara meditatie asupra artei cinematografice, oglindeste multe dintre realitatile social-politice ale Italiei de azi (am putea crede ca, neavind posibilitatea de a face un film despre Berlusconi, regizorul a preferat sa faca un film despre un film despre Berlusconi). Prin astfel de editii, Zilele Filmului Italian pot deveni in curind cel mai important festival „de cinematografie“ desfasurat la Bucuresti, detronind evenimentele similare ce sint dedicate anual filmului britanic sau francez.