OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tatiana TOLSTAIA
Zitul
Traducere de Luana Schidu
Editura Curtea Veche, Colectia „Byblos“, Bucuresti, 2006, 300 p.

Romanul Tatianei Tolstaia, Zitul, poate fi considerat, deopotriva satira escatologica, antiutopie sau SF lingvistic. Dar mai mult decit orice, naratiunea reprezinta o retroantiutopie. „Retro“, pentru ca autoarea a inceput sa scrie aceasta carte in 1986, in plina perioada post-Cernobil a secolului trecut, cind pericolul unei apocalipse nucleare parea mai real ca niciodata, iar ziarele vremii abundau de tot soiul de predictii de cosmar, povesti despre gaini-mutant, cu doua capete si cinci picioare, oameni involuati etc., pe fundalul unui realitati a carei schimbare o intuiau doar geopoliticienii de profesie. Cind autoarea s-a apucat sa-si transpuna in practica „marele proiect“, inPiata Rosie se organizau inca parade grandioase in cinstea sarbatorilor comuniste, iar cind si-a tiparit cartea, dupa zece ani de munca neintrerupta, timp in care n-a lipsit totusi din peisajul publicistic moscovit, decorul suferise o schimbare de fond. in Zitul – la o distanta de doua secole dupa o catastrofa nucleara asemanatoare, dar de proportii mai impresionante decit accidentul de la Cernobil sau, in ton cu cartea, dupa „Marea Explozie“ – gainile nu mai au doua capete, ci se transforma in pasari calatoare uriase, iar la 7 noiembrie, de aniversarea revolutiei bolsevice – „Ziua libera din Octombrie“, la fel, ca in realitate –, mutanti umanoizi „aliniati, cite sase in rind, marsaluiesc, in coloane, cu cintec, in piata principala, unde se afla Turnul de veghe“.

- Cultura a pierdut razboiul cu firea umana
Satira romanului vizeaza clar realitatea epocii, topita in fictiune printr-un text fabulos: decor ca in povestile populare rusesti, cugetari antitotalitare, variatiuni pe marginea operelor unor mari scriitori rusi, plus trimiteri la marea literatura universala, totul presarat cu numeroase fragmente din versurile unor autori autohtoni mai vechi sau mai noi – de la lirica lui Puskin pina la poezia baroca a lui Bulat Okudjava. Imaginatia autoarei este debordanta. Un campion la tir isi descarca intreaga rezerva de cartuse, in timpul competitiilor de la Olimpiada, intr-un castron cu lapte. Veti spune – nonsens! Nu – rafinament, va vor contrazice admiratorii acestei autoare consacrate, la inceputul anilor ’80, prin proza ei scurta si articolele de presa cu un profund mesaj umanist. Tolstaia, nepoata faimosului scriitor rus Aleksei Tolstoi, si-a cucerit cititorii prin respectul deosebit pentru detaliu, tonul echilibrat, indiferent de subiect, si un fel de melancolie care nu degenereaza niciodata in isterie sau lacrimare ieftina.

Un fel de amaraciune generata de prea scurta trecere a omului prin lume, de faptul ca cultura a pierdut razboiul cu firea umana. Toate volumele sale de proza scurta (Deni, Raznoe, Licinoe, Izium, Siostri) sint traversate de o compasiune sobra pentru vietile distruse de sistem sau de mediocritatea cenusie ce priveaza individul de starea de gratie. Una din temele preferate ale Tatianei Tolstaia o reprezinta demascarea realitatii postsovietice in toate manifestarile sale culturale, mai bine zis anticulturale. Noii rusi imbogatiti sint eroii sai.
Dincolo de toate, Zitul este o enciclopedie formala a vietii poporului rus. Subiectul – istoria Rusiei Vechi, reinventata pe ruinele postnucleare ale Moscovei intr-un an oarecare din viitor. De aici provine si supralicitarea arhaismului in roman: capitolele sint numerotate cu litere din alfabetul slav vechi, textul abunda in cuvinte iesite din uz sau modificate pentru a sublinia nivelul cultural al unei categorii sociale (entelectual, mogozin, pirsoale). Traducatoarea Luana Schidu a reusit un adevarat tur de forta, identificind cele mai potrivite corespondente in limba romana.

Fantasticul este procedeul la care Tolstaia apeleaza pentru a se distanta si a scruta cu o privire lucida „intregul adevar crud“ despre poporul rus de-a lungul timpului, intr-un exercitiu de sarcasm. Ca prim diagnostic, autoarea identifica „mutatia permanenta“ drept componenta esentiala a realitatii ruse, caracterul iluzoriu si efemer al oricarei ordini de lucruri care n-a fost solida in Rusia niciodata, ci dimpotriva, sabotata de insasi natura omului rus. „De ce oare – s-a intrebat Nikita Ivanovici – totul la noi se mutileaza sau aproape totul?! Daca ar fi vorba numai de oameni, dar de ce limba, sensurile, notiunile? De ce? Rusia! Totul este intors cu susul in jos!“ in Rusia, la fel ca si in romanul Zitul, exista in orice anotimp al istoriei „Fostii“ – pentru ca pamintul, una-doua, le fuge rusilor de sub picioare. Personajele Tatianei Tolstaia nu reusesc sa puna stapinire pe natura schimbatoare, nici pe cea din jur si nici pe cea proprie.

Mutantii pe care-i pune in miscare au in stapinire doar denumirile obiectelor, nu si proprietatile acestora, supravietuitorii Marii Explozii enumera intr-o monotonie dezolanta denumiri de lucruri – aragaz, cuptor cu microunde, ustensile de bucatarie etc. – al caror sens l-au pierdut.
Astfel de „transformari“ subliniaza efectul catastrofelor lingvistice de care este avida limba rusa. Recurgerea frecventa la arhaisme si la cuvinte inventate prin intermediul carora Tolstaia reconstruieste un decor de legenda isi are echivalentul in proza a doi mari scriitori rusi din secolul al XIX-lea, Nikolai Leskov si Melnikov-Peciorski, care au apelat frecvent la cuvinte neaose pentru a reda pitorescul moravurilor unor clase ale societatii ruse din vremea lor, precum si in proza lui Andrei Platonov: in loc de revolutia comunista, s-a produs revolutia arhaica. „in prezent, ne aflam in neolitic!“, constata personajele romanului.
in Zitul, mutatiilor survenite pe toate planurile vietii, inclusiv la nivelul limbii, li se mai adauga inconsistenta generala a realitatii: nimic nu este ceea ce pare. Cosmarul care se deruleaza in fata cititorilor pe citeva sute de pagini are, in consecinta, un specific strict rusesc. Istoria lumii se impleteste cu o mitologie in care violentele abunda. in romanul Tatianei Tolstaia, ca si in miturile rusesti, violenta este insotita de un soi de blajinitate primitiva. Rusul poate sa omoare dintr-un impuls primar, dar isi va regreta imediat fapta sau isi va plinge victima cu o sinceritate si o intensitate a caintei greu de egalat.

La fel ca in antiutopiile contemporane, Tolstaia reconstituie societatea totalitara cu toate atributele sale, dar marcind-o cu o puternica amprenta nationala. Mutantii umanoizi – degeneratii si gugustiucii – dirdiie de teama in preajma focului, ca nu cumva acesta sa se stinga pentru ca nu mai stiu cum sa-l aprinda; ei se subordoneaza puterii discretionare a mirzacilor si il ridica in slavi pe noul „Mirzac suprem Fiodor Kuzmici“ („Slavit fie-i numele!“), despre care stiu ca a inventat roata si cobilita, a compus intreaga literatura mondiala etc. Astfel, fosta Moscova se numeste Fiodor-Kuzmicisk pina cind un nou mirzac suprem ii va da numele sau, de exemplu Kudiar-Kudiaricesk. Degeneratii Tolstaiei nu cunosc hrana mai delicioasa decit carnea de soarece („soarecii – sprijinul nostrum!“, numiti „foculeandri“) si folosesc curent in alimentatie viermii (viermoloi), rid de nenorocirea altora, sint lubrici si se sufoca de frica autoritatilor, a Sanitarilor (politia secreta), dar mai ales fata de animalul nevazut „Zitul“ („Kisi“), care traieste in padurile din Nord. „El sta pe ramurile intunecate si tipa salbatic si jalnic. s…t Nimeni nu-l poate vedea. Trece omul prin padure si el hop! in ceafa lui. Si il apuca de sira spinarii cu dintii – hirsti! – si prinde cu ghearele vena cea mare si o sfisie, si iese toata mintea din el.“

„Fostii“ sint preocupati, ca intotdeauna, de discutiile lor sterile si se afla in starea lor obisnuita, dilematica: fie sa reconstruiasca trecutul, fie sa spere in progres si in ajutorul Occidentului. ii tachineaza pe gugustiuci cu himera culturii, cu vorba lor complicata si cu ideile lor periculoase, reconfirmind falia dintre elita si mase. „Fostii nu inteleg vorbirea noastra, nici noi pe-a lor!“. Vor sa combata nestiinta si sa contribuie la renasterea culturii. Cartile vechi sint insa interzise (cei care le mai pastreaza sint vinati de Sanitari), iar copistii continua sa acopere sirguincios tabla de lemn cu „noi opere“ ale lui Fiodor Kuzmici („Slavit fie-i numele!“), care pot fi procurate in piata, in schimbul unui numar de foculeandri. Cei care insa iubesc din cale afara intelepciunea livresca risca sa devina instrumente in miinile Sanitarilor: sint gata sa-i ucida pe ceilalti gugustiuci si ar putea sa-si tradeze – pentru a cita oara?! – principiile de dragul salvarii artei. Va aminteste cumva de teoria salvarii prin cultura?! S-ar putea ca, in final, ipoteticul cititor (cel care ingurgiteaza cantitati de cuvinte fara nici un discernamint) sa fie chiar el „Zitul“. Asa cum s-a intimplat cu eroii romanului. Ca un dat, istoria se repeta: o noua Mare Explozie si citiva supravietuitori, despre care nu se stie prin ce miracol au ramas in viata in urma catastrofei, printre care citiva „Fosti“, „pastratorul focului“ si „disidentul-occidental“.

- Un cocteil bine dozat
Pina cind poate sa dureze repetarea erorilor care transforma existenta intr-un cerc vicios? – pare sa intrebe autoarea. Pina cind vom invata cu adevarat alfabetul si vom intelege ceea ce se ascunde dincolo de cuvinte, pentru ca pina acum literatura si, implicit, lectura n-au ameliorat intr-o maniera radicala substanta umana, raspunde Zitul. Dar romanul Tatianei Tolstaia poate fi interpretat si ca un cocteil bine dozat de aluzii la literatura lui Remizov si Zamiatin, plus basmul despre mutanti al fratilor Strugatki, cu ceva simbolism mitologic, la care se adauga bagatelizarea sorokiana a ticalosiei, citeva impresii despre legatura dintre cultura si totalitarism, zborul nabokovian deasupra lumii „imaginare“, totul servit cu o ironie fina.
Tatiana Tolstaia are un arbore genealogic invidiat in patria sa: stranepoata a lui Lev Tolstoi, autoarea ii are ca bunici pe un alt mare prozator rus, Aleksei Tolstoi, si pe renumitul traducator Mihail Lozinski, care facuse parte pina la revolutia comunista din 1917 din marea aristocratie petersburgheza. De altfel, si Tolstaia este nascuta la Petersburg (1951), unde a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii de Stat din Leningrad. De la bunicul romancier a mostenit un stil remarcabil literar, iar de la bunicul aristocrat singele albastru, apolitismul si o curiozitate curat intelectuala. in 1990 pleaca in SUA, unde va preda timp de un deceniu literatura rusa, dar se va intoarce in Rusia, mai aproape de subiectele sale predilecte.