OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil
Zorile, periodic bilingv lunar al Comunitatii Rusilor Lipoveni din Romania, fondat in 1990. Apare bilingv (in limbile rusa si romana), in 20 de pagini format tabloid. Redactor-sef: Svetlana Moldovan. Redactori: Zinaida Fedot, Ecaterina Martin. Publicatia este editata cu sprijinul Consiliului Minoritatilor Nationale. Numarul 3/2001 se deschide cu partea a doua dintr-un amplu articol semnat de Ivan Evseev, deputat din partea Comunitatii Rusilor Lipoveni din Romania (Ginduri de primavara despre alegerile de toamna) si cu un Apel catre etnici de Andrei Misurnov. In editorial, Ivan Evseev deplinge lipsa de solidaritate si de organizare a rusilor lipoveni, prea putin interesati, din pacate, sa lupte pentru drepturile lor si pastrarea identitatii, pornind de la administratia publica si scoli pina la alegerile parlamentare: „In toti acesti zece ani de tranzitie si de constructie democratica i-am cam lasat pe fratii nostri unguri sa lupte singuri pentru drepturile legitime ale minoritatilor. N-am stat alaturi de ei curajos, asa ca sa ne vada toata lumea, nici macar atunci cind erau atacati pe nedrept de unii ultrapatrioti de opereta si de nationalistii obtuzi si semidocti. Daca primarii din comunele noastre ar vorbi si acasa, si pe strada, si chiar in cabinetele lor de primari in rusa cu barbatii si femeile, cu mosii si cu babele noastre, va rog sa ma credeti ca nu ar fi o scoala in care copiii sa nu aiba ore de rusa ca limba materna“. In pagina 11, Eugenia Mihart, vicepresedinte al CRLR, face un bilant al participarii organizatiei la diversele reuniuni internationale in problema minoritatilor etnice (O sansa pentru fiecare). Sumarul mai contine informatii din viata comunitatii, din istoria si cultura rusa, interviuri cu personalitati culturale ruso-lipovene, mesaje si informatii utilitare primite de la cititori (in majoritate tineri), informatii din viata politica rusa sau despre relatiile ruso-romane, preluate prin agentia „Novosti“.

de ici, de colo

A aparut un nou numar (martie 2001) al revistei de arta si cultura muzicala Art &Roll. Desi punctele de interes nu lipsesc (intre altele: pagini despre mari formatii si muzicieni rock, serialul despre istoria blues-ului, un acut eseu despre arta kitsch etc.), capul de afis il detine, de departe, un interviu in exclusivitate al legendarului Dan Andrei Aldea, fost membru al trupei Sfinx. Cel mai mare chitarist pe care l-a avut Romania traieste de aproape doua decenii in Germania si, spre deosebire de alti „fugiti“ in Occident, a refuzat sistematic sa se intoarca in tara dupa caderea regimului comunist. De data aceasta insa, face o serie-surpriza de marturisiri-bomba. Redactorii Art &Roll isi iau, in consecinta, masuri de precautie, incepind cu „pseudonimizarea“ intervievatorului si terminind cu „chapeau“-ul redactional (sau viceversa): „Din respect pentru marele muzician, am pastrat intacte opiniile referitoare la anumite persoane. Cu alte cuvinte, acest interviu nu doreste punerea la zid a nimanui, ci mai degraba reliefarea dramei unui geniu care, in tara sa, nu a fost apreciat la adevarata valoare“. Dan Andrei Aldea vorbeste despre formatia sa „clasica“, despre dificultatile inceputurilor in muzica rock, despre cenzura si prieteni, dar si despre activitatea sa in Germania, formuleaza opinii incomode despre muzica romaneasca si internationala, dar si despre Cenaclul Flacara s.a.m.d. Insa „bomba“ priveste, cum era de asteptat, motivele si mai ales conditiile plecarii sale din tara pentru totdeauna. Redam, fara alte comentarii, un amplu si, speram, ilustrativ fragment: „...Cred ca pot spune urmatoarele, pe care te rog sa le citesti atent, caci nu le-am spus pina acum si nu le voi repeta vreodata. In momentul in care am decis sa plec, am pus toate in balanta: si patriotismul, si dragostea de glie, si datoria fata de fani, si prietenii. Totul. Nici nu aveam prea mare alegere; nu stiam daca mai apuc sa primesc viza vreodata. Era ultimul meu turneu cu Sfinx, plecarea mea din grup era de mult decisa, de mult nu-mi mai dadeam nici buna ziua cu ei – si era de asteptat ca securistul, informatorul grupului, Cernea, care m-a urmarit in goana cu doua masini pina la frontiera germana ca sa ma prinda sa nu fug, sa se razbune pe mine intr-un fel; doar isi vedea disparind vaca de muls. Ce sa fi ales: sa ma intorc, sa nu mai pot iesi vreodata nici in Bulgaria? Sa fiu din nou prada fiecaruia care vrea sa profite de pe urma mea? Sa ma las din nou insultat de nulitati ca Magdin? Sa-mi spuna fiecare idiot de la Cultura ce sa fac si ce sa nu fac? Sa astept viitoarea perchezitie la mine acasa, la casa parintilor mei, pina si la casa bunicii – ceea ce a dus, in ultima instanta, la moartea parintilor mei?... Sa vad inca o data cum Maria pierde un copil atit de dorit, iar medicii o lasa zile intregi cu copilul mort in ea, ca trebuie sa vina comisia sa constate ca n-a fost un avort provocat – ba mai fac si haz de lacrimile ei? O doza de fair-play trebuie sa existe in viata, iar viata nu e nelimitata. Cel putin viata mea. S-a comportat Romania fair cu mine? Eu am decis ca, oricum o dau, orice motive invoc, nu s-a comportat fair; si ca nu am de ales. Las la latitudinea cititorilor sa aprecieze daca am avut dreptate“.

Numarul 3/15 martie 2001 al revistei timisorene Orizont are in centru... pisicile si poetii, iar dintre poeti, in special pe Serban Foarta, caruia ii este dedicat un grupaj (in numarul trecut „vedeta“ fusese Petre Stoica). E de citit si de recitit, in cadrul lui, interviul din paginile 4-5 acordat de fermecatorul poet lui Ioan Dandu si intitulat, cu tilc, Pasarea Roc...k &Roll: dupa cum se stie, Serban Foarta a fost cindva, alaturi de Andrei Ujica, textier al legendarei pasari (pardon: formatii) rock Phoenix, despre care vorbeste si in dialogul de fata... Interviul e de citat in intregime, deci: puneti mina si cititi! Despre ultimele aparitii editoriale semnate de Serban Foarta scriu, in paginile 6-7, Cristina Cheverasan si Gabriela Glavan. Despre bestiarium-ul pisicesc, istoria culturala si implicatiile reprezentarilor sale in imaginarul uman, din cele mai vechi timpuri pina azi, semneaza interesante eseuri, in cadrul sectiunii Atrium a revistei, Gabriel Marian, Ciprian Valcan, Constantin Jinga, Ilinca Ilian. Ar mai fi de semnalat si un interesant grupaj de poeme semnate de Sorin Ghergut si prezentate de Mircea Cartarescu.

conflict
Continua polemica Marin Mincu-Dumitru Tepeneag, al carei prim episod l-am prezentat saptamina trecuta. In Cotidianul nr. 73 si 79 (joi 29 martie si joi 6 aprilie 2000), apar episoadele 2 si 3, de fapt o „monitorizare“ a rafuielilor anticanonice si a autopromovarilor „tepenegiene“ din Contemporanul. Episodul 2, Obsesia lui Calinescu si a „ipochimenilor“ calinescieni, este o „punere la punct“ a lui D. Tepeneag, care „in elanul sau strengaresc de a revizui imediat literatura si critica romaneasca [...] si-a propus, printre altele, «revizuirea» lui G. Calinescu pe care l-a etichetat, fara a-l citi, drept «seful mafiei protocroniste» de la noi“. Insa D. Tepeneag bate mai departe, in directia canonului instituit de „urmasii“ lui G. Calinescu, in speta N. Manolescu si E. Simion, pe care „incearca constiincios sa-i persuadeze“ si, la nevoie, sa-i „santajeze“ in scopul de a prinde un loc in palmaresul canonic instituit prin actiunea celor doi: „Pina la urma insa isi da in petec si se lamenteaza pentru ca nu e «canonizat» intrucit «nu intra in canonul national instituit de G. Calinescu, maestrul absolut al celor doi ipochimeni“. In Contemporanul din 8 februarie 2000, acelasi D. Tepeneag afirma ca „dumviratul acesta nu poate duce la nimic bun“, asteptind „increzator“ criticul care o sa faca „o noua sinteza pe principiile noului canon“. Un nou canon care – afirma Marin Mincu citindu-l pe Tepeneag – „ar trebui sa respinga «romanul taranesc» (reprezentat de Marin Preda si de Mihail Sadoveanu)“, desi, spune Marin Mincu, „Toate teoretizarile tepenegiste (roman taranesc versus roman parizian) sint puerile si nu e cazul sa le discutam acum“. Drept urmare, criticul trece la „atacul mascat al lui D. Tepeneag impotriva ipochimenilor“. Concret, oniricul il citeaza pe Marin Nitescu (al carui nume apare, probabil dintr-o greseala de tipar, M. Nenitescu): „M. Nenitescu pe care toata lumea a reusit sa-l uite a dat citatele doveditoare de intelepciune politica sau oportunism ideologic [...] ale acestor critici promotori ai ierarhiei care a rezistat pina in zilele noastre“ si se arata foarte iritat de trecerea pe care N. Manolescu si E. Simion o aveau pe linga „canonizatorii“ externi Monica Lovinescu si Virgil Ierunca: „N. Manolescu si E. Simion se duceau la fiica lui E. Lovinescu – ei, fiii lui G. Calinescu de care se lepadau voios in momentele acelea! – pentru ca-si dadeau seama de puterea ei mediatica“. Faptul ca D. Tepeneag „il absolva“ politic pe E. Simion pe motiv ca „morala literara e deasupra corectitudinii politice“ si ii face, gratios, o serie de temenele prietenesti e explicat de Marin Mincu ca o „aluzie voalata la dorinta lui D. Tepeneag de a intra in Academia Romana“ si de a scapa, astfel, de „complexul obsesiv al canonizarii“.
Episodul 3 al polemicii se intituleaza... Reintoarcerea ispasita in „jungla“ optzecista: „Dupa ce D. Tepeneag i-a pus la stilpul infamiei pe G. Calinescu, Lucian Blaga, M. Sadoveanu, Marin Preda, Nichita Stanescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma, «jungla optzecista» [...] exprimindu-si delirant stari de furie, complexe oedipiene necenzurate, regrete sau reveniri lingusitoare, iata ca trece din nou «de partea optzecistilor» in ultimul «sotron», Canonul literar si optzecistii (Contemporanul, 22 februarie 2001), cramponindu-se de ei cu ultimele resurse, doar-doar il vor «canoniza». Aici le face tot felul de avansuri impaciuitoare, desi – cum spune el cu naduf – «nu e usor sa fii de partea unora care se leapada de tine»“. Polemica ramine deschisa...

la colt
Cirdasie intre juriile literare
si premianti
In pagina de Cultura si mass-media din editia sa de martea trecuta, Cotidianul relateaza despre desfasurarea unei seri de poezie in cadrul proiectului Biblioteca de poezie, initiat de UN Cristian (pseudonimul lui Cristian Cosma) la Facultatea de Litere din Universitatea Bucuresti si despre care Observatorul cultural a informat in mai multe rinduri. Reporterita Elena Vladareanu rezuma cele spuse cu acea ocazie de catre Dan-Silviu Boerescu, invitat sa prefateze lectura lui Ioan Es. Pop. E astfel surprins pentru prima oara in forma tiparita un zvon mai vechi, niciodata confirmat pina acum, si anume ca D.-S.B. a avut timp de citiva ani, inainte de a deveni responsabil al Playboy-ului romanesc, „contracte“ cu o serie de colegi scriitori pe care-i sustinea ca „lobby-ist“. De pilda, D.-S.B. facea tot posibilul sa fie cooptat in cit mai multe jurii literare, se „batea“ ca „autorii sai“ sa obtina premii si apoi… primea din partea acestora 25% din valoarea respectivelor premii!!!
In aceeasi zi, cu maxima promptitudine, D.-S.B. transmite ziarului o Precizare, aparuta miercuri 4 aprilie. Punctul-cheie, alaturi de alte mici „precizari“, e acesta, legat tocmai de activitatea sa de „lobby-ist“: „Activitatea de agent literar (pe care am desfasurat-o pina in 1999) nu presupunea trafic de influenta in schimbul unor favoruri materiale sdixit! – n.n., Observator culturalt (asa cum lasati sa se inteleaga printr-o citare fragmentara si tendentios eronata). Acest gen de impresariere era si este perfect legala si reglementata de contracte bine definite intre autor si agent, vizind un domeniu mult mai complex decit cel al lobby-ului legat de atribuirea unor premii literare“.
Intrebari: avea D.-S.B. atestare ca „agent literar“? Au fost „contractele“ respective realizate de juristi? (Noi auzeam zvonuri cum ca sint „contracte de mina“, improvizate…) A platit D.-S.B. impozite la bugetul de stat pentru profiturile astfel realizate?…
Cit despre imoralitatea strigatoare la cer a acestor „arme“ de promotion scriitoricesc – despre care chiar cel in cauza spune ca nu sint „foarte ortodoxe“ – ce sa mai adaugam?!? Cum se numeste oare insistenta cuiva de a-l premia pe un autor de la care stie ca va primi direct bani?!? Si cum se numeste moralitatea unui scriitor care e de acord sa cedeze o parte din premiu celui care a influentat decizia juriului stiind ca va primi direct bani?!? Cuvintul cel mai potrivit e – desigur – cirdasie…
Minunata lume literara noua!