Banalul cotidian

  • Recomandă articolul
Ca si in cazul „Scolii de la Tirgoviste“, proza lui Mircea Nedelciu are la baza actul privirii. Privirea scormoneste in sordidul banalului cotidian pentru a ne oferi mostre de realitate bazata pe fapte marunte. Tot ceea ce se afla in cimpul vizual al autorului ne parvine noua, cititorilor, lasindu-ne acea impresie de „realitate reala“, de viata adevarata. Privirea distinge mai multe straturi de imagini, dezvaluindu-le unele de sub altele. Prizonier intr-un scaun cu rotile, personajul din Provocare in stil Moreno urmareste cu binoclul tot ceea ce se intimpla in jurul sau: „E adevarat, daca nu te poti ridica pe picioare si nu te poti misca in voie, daca esti condamnat sa ramii mereu in acelasi loc, fie el si o terasa ca aceasta, nu mai poti intelege multe lucruri ale oamenilor.[…] Poti ghici ce spun din gesturile lor si din tot felul de alte mesaje pe care si le transmit prin coduri paralele cu vorbirea. Urechea nu poate beneficia, deocamdata, de o prelungire la fel de eficienta ca binoclul de cimp al lui Rolly, de care beneficiaza ochiul“. Si Luca din Tratament fabulatoriu are un binoclu cu care scruteaza zarile in speranta de a vedea Conacul sau teritoriul care li […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.