Cum mai stam cu proza româneasca? (II)

  • Recomandă articolul
Proza româneasca a ultimilor ani sta sub semnul eterogenitatii narative, al mixajului de formule dintre cele mai felurite, al suprapunerii si/sau interferentei aiuritoare de planuri. E, pe portiuni destul de mari, o proza incluziva, cu ambitii totalizante, proiectata sa inghita si sa prelucreze cit mai multe „halci“ ale realului si/sau ale imaginarului. Textul si realitatea nu se mai opun, ci fuzioneaza, se alimenteaza reciproc. Temele „mici“ (temele cotidianului) si cele „mari“ (istoria, conditia umana etc.) coabiteaza in spatiul aceleiasi povesti. Proza romaneasca a ultimilor ani sta sub semnul eterogenitatii narative, al mixajului de formule dintre cele mai felurite, al suprapunerii si/sau interferentei aiuritoare de planuri. E, pe portiuni destul de mari, o proza incluziva, cu ambitii totalizante, proiectata sa inghita si sa prelucreze cit mai multe „halci“ ale realului si/sau ale imaginarului. Textul si realitatea nu se mai opun, ci fuzioneaza, se alimenteaza reciproc. Temele „mici“ (temele cotidianului) si cele „mari“ (istoria, conditia umana etc.) coabiteaza in spatiul aceleiasi povesti. Naratiunea „clasica“ si experimentul narativ se impletesc in aceeasi tesatura. Tragicul si comicul, sublimul si grotescul, gravitatea si ironia se intercaleaza si sint egal valorizate – in timp ce in proza optzecista aceste cupluri de categorii (si altele, pe acelasi […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.