„Din bube, mucegaiuri şi noroi…“

Despre dispariţia normalităţii

  • Recomandă articolul

oc_855_complet_01După douăzeci şi şapte de ani de la prăbuşirea regimului comunist, încă nu am asimilat valorile şi principiile fundamentale ale democraţiei. Ca în atîtea alte momente ale istoriei noastre, am preluat forme occidentale, rapid adaptate, „reformate“ şi alterate de „specificul naţional“ – unul dominat de mimetism, de superficialitate, de lipsa de respect pentru consecvenţă, soliditate, spirit critic şi seriozitate. Ultimul deceniu s-a dovedit a fi, din păcate, cel în care democraţia a fost pusă la grea încercare, pentru că toate valorile şi principiile acesteia au fost sistematic compromise de reprezentanţii unei puteri care a încercat să reducă Opoziţia la un rol pur figurativ, manipulînd şi deturnînd sensurile cuvintelor, ale acţiunilor politice şi ale instituţiilor statului de drept.

O putere constituită piramidal, în care şeful statului, preşedintele-jucător, şi-a arogat dreptul de a decide în locul tuturor, subordonîndu-şi fără drept de apel toate instituţiile şi încălcînd principiul separaţiei puterilor în stat. „Statul sînt eu“ a fost deviza guvernării lui Traian Băsescu, iar consecinţele devastatoare ale acestui mod de a gîndi politica se văd astăzi limpede chiar şi de către cei care, politicieni şi formatori de opinie, au susţinut din răsputeri guvernarea abuzivă a fostului preşedinte. Cezarismul regimului Băsescu a compromis buna funcţionare a instituţiilor statului – DNA, SRI, ANAF, DIICOT etc. –, punînd sub semnul întrebării capacitatea acestora de a acţiona independent de factorul politic. Parlamentul a fost în repetate rînduri discreditat – cu concursul benevol, e drept, al multor parlamentari pentru care „serviciul public“ e doar o expresie lipsită de conţinut –, iar lupta anticorupţie transformată într-un instrument eficient de reglare a conturilor politice şi de reducere la tăcere a adversarilor fostului preşedinte. Căci „statul de drept“ şi justiţia reformată de partidul fostului preşedinte au funcţionat unilateral, ocolind cu grijă marile dosare de corupţie în care erau implicaţi „toţi oamenii preşedintelui“, dosare instrumentate abia după plecarea acestuia de la Cotroceni. Procesul de vulnerabilizare şi decredibilizare a justiţiei a început odată cu acţiunile în forţă ale celor care au dorit să fie percepuţi drept campioni ai dreptăţii, în vreme ce tutelau, încurajau şi protejau un sistem mafiot transpartinic.

E cu atît mai revoltătoare încercarea lui Traian Băsescu (şi a pupilei sale politice) de a „devoala“ mecanismul creat de el însuşi abia atunci cînd, scăpate de sub tutela preşedintelui-judecător, instituţiile statului încearcă să-şi redobîndească autonomia şi demnitatea.

Pentru cine are ochi şi urechi şi preferă să judece pe cont propriu, spectacolul grotesc al „dezvăluirilor“ din ultimele săptămîni, în care îi vedem alături, cîntînd aceeaşi partitură, pe Traian Băsescu şi Sebastian Ghiţă, pe Elena Udrea şi Victor Ponta , pe Dan Adamescu şi Liviu Dragnea este pe cît de revoltător, pe atît de greţos. Legăturile primejdioase care ies acum la iveală, solidarităţile aparent surprinzătoare, interesele comune care-i mînă în luptă dezvăluie viciile de fond ale alcătuirii politice şi sociale de la noi.

Din păcate, am asistat în aceşti ultimi doisprezece ani la o deteriorare accelerată a presei care, din „cîinele de pază al democraţiei/, a devenit tot mai evident un instrument de propagandă, cu aceleaşi metehne tipice în regimurile de forţă: corupţie, manipulare, dez­informare, campanii de presă la comandă, distorsionare profundă şi gravă a realităţii. Au contribuit din plin la menţinerea regimului Băsescu intelectuali, „jurnalişti“, „formatori de opinie“ de trei parale, omniprezenţi în presa scrisă şi în cea audio-video, „maeştri“ formaţi în laboratoarele presei de partid de dinainte de 1989 şi deveniţi brusc, după 1990, „analişti politici“ şi directori de publicaţii pe care îi vedem şi astăzi ţesînd netulburaţi perdele de fum, exersîndu-şi logica peltică în tentative mereu reluate de provocare a unor evenimente care să dea apă la moara versiunilor aberante proiectate de ei asupra realităţii.

Toţi aceşti cristoi, andronici, cartieni, ciutaci, turceşti, orcani, cîmpeni, pătrăşconi, culceri et alii eiusdem farinae fac imposibilă dezbaterea civilizată, discuţia în contradictoriu, cu argumente pro şi contra. Simpla lor prezenţă în spaţiul public aruncă în derizoriu orice tentativă de a discuta un subiect. Campioni ai isteriei, incapabili de argumentaţie logică, bieţi clovni dispuşi să se vîndă cui plăteşte mai bine, aceşti mercenari cărora mahalaua le-a intrat în sînge şi în discurs au ca misiune permanentă tulburarea apelor. Cum ar putea ei, cei care au pactizat ani la rînd cu puterea şi au contribuit efectiv la perpetuarea corupţiei, fiind parte a abuzurilor de putere, să fie credibili atunci cînd dau lecţii despre deontologie şi despre statul de drept? Cum poate o presă profund coruptă – să ne amintim cîţi patroni de presă sînt condamnaţi sau anchetaţi – să contribuie la limpezirea apelor? Cum pot „inculpaţii fugari“ sau politicienii care au impresia că votul popular le dă dreptul să considere ţara propria lor moşie să pretindă respectul nostru?

Democraţia nu înseamnă dictatura majorităţii şi nici reducerea la tăcere a vocilor care exprimă opinii contrare ideilor Şefului. Iar cînd Şeful are deja o condamnare definitivă, a încerca să reformulezi legile pentru a-i permite să guverneze mi se pare un grav atentat la democraţie şi la principiile statului de drept. Şi nu cred că e înţelept din partea noilor guvernanţi să uite de cei 60% care nu au ieşit la vot pe 11 decembrie!

Comentarii utilizatori

Adaugă comentariu

  • Comentarii recente