Dor de Dunăre şi alte nostalgii cosmopolite

Preţul cosmopolitismului

  • Recomandă articolul
Se poate spune, fără exagerare, că Dora d’Istria (1828-1888), despre care contemporanii au scris, la unison, ca fiind întruchiparea desăvîrşită a idealului dezvoltării integrale a personalităţii, a aparţinut mai mult lumii decît ţării în care s-a născut. Cosmopolitismul a fost una dintre opţiunile fundamentale ale acestei femei independente şi originale, încă de la debutul ei, în 1855, deşi – mai ales în prima şi în ultima parte a carierei sale – nu a încetat să scrie cu gîndul la ţara pe care a părăsit-o. Iată cum o vedeau doi dintre prietenii ei, profesori la Istituto di Studi Superiori din Florenţa, acea „Atenă a Occidentului“ unde, după multe peregrinări, Elena Ghica şi-a găsit odihna. Paolo Mantegazza, care ocupase catedra de antropologie, scria în 1887: „Educaţia pe care a primit-o nu a fost nici franceză, nici română, nici rusă, nici germană; ea a absorbit ceea ce era mai bun din fiecare şcoală, parfumul fiecărei grădini, alternînd lecţiile profesorului cu cealaltă şcoală de căpătîi, care e călătoria, observarea societăţii vii cu propriii ochi şi pipăirea ei cu propriile mîini. De aceea atîtea literaturi – cea franceză, cea greacă, cea română, cea italiană – îşi revendică operele Dorei d’Istria, care este, fără nici o […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.