Istorii „albalate“

  • Recomandă articolul
Nu l-am cunoscut pe Radu Albala. Nimic din felul meu de a fi nu putea sa intersecteze sfera intereselor sale in rastimpul cit am batut Bucurestii, la cele mai diferite ore, prin cele mai neobisnuite cotloane. (Asta am facut-o minat de acea dragoste nefericita, care tisneste din pieptul oricarui Rubempre in fata oricarui Paris. Ca am scapat oarecum din „mrejele fiarei“, asta e alta poveste.) Se poate sa-l fi vazut pe undeva, dat fiind ca o vreme am flanat, inevitabil, prin locurile pe unde dinsul traversa si traia noptile. Chiar si la 2 Mai am fost o lunga perioada, dar nimeni n-a stiut sa-mi atraga atentia ca „domnul acela este Radu Albala“… Si totusi, traseul meu s-a intersectat cu al maestrului cel putin o data, macar la modul fictional, de nu absolut real si senzational in egala masura. Voi povesti cindva, sigur, amanuntele. Aici pot dezvalui numai ca eu stiu cine era personajul care a cumparat Propyläen Kunstgeschichte de la cel numit Vlad, in proza cu titlul imprumutat de tiparitura nemteasca. O altfel de intilnire poate fi numita lectura pe care am facut-o la 20 de ani volumului publicat in 1962, Proza istorica latina, in traducerea distinsului carturar. Nici pina […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.