Proza lui E. Lovinescu între Jarry şi Breton: o legitimare a suprainterpretării

Ligia TUDURACHI, Cuvintele care ucid. Memorie literară în romanele lui E. Lovinescu

  • Recomandă articolul
Ca prozator, ca autor de ficţiune mai precis, E. Lovinescu este astăzi cvasinecunoscut – prea puţin frecventat, spre a nu spune „ocolit“, chiar şi de către criticii şi istoricii literari. Impresionantă cantitativ, ambiţioasa „producţie“ prozastică a amfitrionului de laSburătorul – desfăşurată pe parcursul a mai bine de trei decenii, de la cărţi ca Nuvele (1907), Scenete şi fantezii (1911) ori Aripa morţii (1913) pînă la masivul roman (încă needitat!…) Mălurenii şi cuprinzînd în jur de cincisprezece volume – este, cel puţin deocamdată, departe de a mai suscita dezbateri.   Ligia TUDURACHI, Cuvintele care ucid. Memorie literară în romanele lui E. Lovinescu, Prefaţă de Ioana Bot, Editura Limes, Colecţia „Biblioteca tînărului scriitor”, Cluj-Napoca, 2010, 244 p.   După Ioan Holban (cu incitanta sa analiză din Proza criticilor, 1983), nimeni nu a mai procedat la o lectură critică a prozei lovinesciene văzute în integralitatea sa. De altfel, dintre romanele şi volumele de povestiri şi de nuvele ale lui E. Lovinescu, multe au rămas pînă azi nereeditate, restituirile mărginindu-se la cele două (mai) cunoscute cicluri romaneşti ale criticului: ciclul eminescian (cu Mite şi Bălăuca) şi – parţial numai! – acela „autobiografic“ (cu Bizu,Firu’n patru, Diana, Mili şi Acord final). Pe scurt: proza lui […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.