Un profil: Jacques Frondistul

  • Recomandă articolul
Preocupat sa promoveze o justa percepere a esentei miscarii intelectuale din care se revendica, Jacques Costin apasa asupra notiunii de fronda. Se prea poate sa-i fi ramas cuvintul intiparit in memorie de pe vremea primei tinereti, cind facuse oarece vilva o efemerida ieseana, aparuta chiar sub titlul Fronda, cu un program revendicativ juvenil, apt sa cistige prozeliti printre nou-intratii in arena disputelor de idei, abia asteptind semnalul pentru a deschide ostilitatile impotriva conservatorismului celor mai in virsta, opiniilor fanate si opacitatilor provenite din complacerea in rutina. Schitind, intr-un rind, un fel de bilant al realizarilor grupului de avangarda coagulat, timp de un deceniu, in jurul revistei Contimporanul, Costin – el insusi un destoinic factor catalizator – recurgea la o sintagma emblematica pentru a rezuma directia implementata fecund: „nobila fronda“ (cf. Reporter, 22 nov. 1934). In consecinta, n-ar fi avut, probabil, nimic de zis sa fie considerat frondist, chit ca termenul ar putea stirni impotrivirea zelosilor aparatori ai puritatii limbii. Dar, sub pana sa, apar frecvent imprumuturi neologistice inuzitate, cu minime sanse de a prinde radacini; nu mai departe decit in textul din Reporter – spirit „rasant“ (=plicticos) sau „pimentare“ (de la frantuzescul pimenter=a presara din belsug ardei, a pipera). Cu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.