Bogdan-Alexandru STĂNESCU

Năzuința lui Knausgård spre totalitate, spre un cumul de potențialități inepuizabile, nu e nici originală (ca metaforă a scriiturii), așa cum ea nu era originală nici la Proust. Pentru a înțelege mecanismul acesta al totalității, funcția atmosferei, a ambianței, a senzațiilor în cadrul recuperării trecutului, trebuie să recitim Dimineți în Florența, „ghidul“ florentin al lui John Ruskin: pentru a putea pătrunde și a te lăsa …

Fuga de ficțiune (I)

Madlenă versus muncă

Mă gîndesc de cîțiva ani la începutul frumosului eseu dedicat de James Wood lui Knausgård („Total recall“, în The New Yorker, 13 august 2012), un eseu deghizat în cronică literară, așa cum îi stă bine oricărei chestiuni serioase. Cît de serioasă și de personală era abordarea lui Wood o arată, de fapt, chiar ultima lui carte, The nearest thing to life, o amplă meditație asupra …

Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus) a fost încă din timpul perioadei sale avangardiste un marginal. Deși pătruns de fiorul iconoclast al colegilor de generație și credință – a fost redactor al revistei 75 H.P., a aderat la constructivism, a colaborat la Punct și Integral și a fost unul dintre cei mai „branșați“ avangardiști la curentele și mișcările internaționale –, poezia lui a rămas legată …

Într-un superb studiu publicat în 2002 (The Future of Nostalgia), Svetlana Boym clasifica boala dezrădăcinaților în nostalgie recuperatoare și nostalgie reflexivă, unde primul tip era cel animat de un principiu activ, motorul aflat „în inima renașterilor naționaliste și religioase“. Nostalgia reflexivă explorează, în schimb, modurile prin care pot fi locuite mai multe spații simultan și în care pot fi imaginate mai multe zone temporale în …

Vasile Ernu continuă proiectul nonficțional deschis cu Sectanții, înaintînd pe terenul încă necunoscut al hărții marginalilor pe cel puțin trei direcții, pe care o să încerc să le identific aici. Bineînțeles, obiectivul rece, eseistic, enunțat în primul volum, a rămas același: o istorie a comunităților „alternative“ din zona Bugeacului și, extins, din fostul imperiu sovietic, comunități care au reușit să supraviețuiască regimului comunist prin adoptarea …

Cu excepția a două cronici bune în România literară, semnate de Gabriela Gheorghișor și Daniel Cristea-Enache, cartea de proză scurtă a lui Dumitru Crudu, Salutări lui Troțki, apărută prin primăvară la Editura Univers, a trecut cam nebăgată-n seamă. Aș putea invoca aici destul de clamata indiferență a cititorului față de povestiri, însă a devenit deja un loc comun și mi-e groază de așa ceva. În …

După cîteva luni bune de pauză de la cronica de actualitate, în stînga patului s-a ridicat un turn destul de instabil pentru a deveni ameninţător, aşa că mă văd nevoit să mai iau la citit din el, ca să n-o păţesc. Îmi dau însă seama că am noroc, pentru că primele două cărţi, un roman şi un volum de proză scurtă, o să se mute …

Are Roberto Bolaño un fragment foarte interesant în 2666, esențial pentru decriptarea schimbării sale de paradigmă, dinspre sfîr­șitul vieții, pusă de exegeți, prieteni et alii pe seama dorinței de a asigura un viitor moștenitorilor. Desigur, sună spicy, mai ales cînd știm că i-a și reușit, dar în același timp nu putem să nu căutăm și etiologia literară a maladiei. Strecurat în corpul monstruos al …

Literatura pe care o scrie Bolaño în 2666 este una înmuiată în obsesia literaturii ca produs consubstanțial violenței. Literatura lui își ia ca obiect excesul, iraționalul, trece dincolo de Bine și de Rău și simulează o simplă consemnare a manifestărilor acestui exces în fragilele automatisme sociale. Pentru a înțelege reperele acestei literaturi, trebuie să accedem la supramorala la care făcea referire Georges Bataille în deschiderea …

Roberto Bolaño a fost, probabil, ultimul strigăt al ficțiunii literare originale. O spun cu toată responsabilitatea, pentru că adulația de care a început să aibă parte (pe bună dreptate, împotriva părerii ranchiunoase a lui Alberto Manguel) pare a căpăta proporții apocaliptice. Vorbim, bineînțeles, de medii literare și de cititorii profesioniști. Reacția acestora în fața operei lui Bolaño pare cea a unei secte milenariste în fața …

Recurg spre comparație la analiza făcută de Dominique Fernandez (într-o colaborare polemică cu Ernst Gombrich, eseu publicat în L’Arbrejusqu’auxracines, Bernard Grasset, Paris, 1972) celebrului Porumbel al păcii comunist al lui Picasso, creat în 1950: abia o tîrzie mărturie a prietenului său, Jaime Sabartès, a dezvăluit semnificațiile profunde ale acestui convențional simbol pacifist. Tatăl lui Picasso, pictor academist, era obsedat de porumbei, pe care-i picta după …

„Atît ca scriitor, cît și ca ins am aflat că nu conștiința determină existența, ci existența determină conștiința. Mi se pare o teză fundamentală pe care caut s-o aplic și în roman personagiilor mele. Romancierul a reușit, cred, mai bine decît criticul să dovedească primatul existenței asupra conștiinței, să urmărească jocul determinărilor sociale asupra formării noastre spirituale...“   Paul Georgescu, în volumul lui Florin Mugur, Vîrstele rațiunii. Convorbiri cu Paul Georgescu, Editura Cartea Românească, …

„Partidul Comunist mi-a dat baza teoretică a idiosincraziilor mele, a oferit revoltei mele un obiectiv, o tactică și o strategie. Mă simt angajat într-o bătălie pe termen lung și asta m‑a făcut și mă face să nu mă simt izolat, ci participînd la o uriașă forță. Comunismul înseamnă speranța.“ (Paul Georgescu, în volumul lui Florin Mugur, Vîrstele rațiunii. Convorbiri cu Paul Georgescu, Editura Cartea Românească, …

Kir Pavel. Portretul unui scriitor român (II)

Despre pluricauzalitatea multietajată

„Să nu devenim solemni, e sinistru.“ Paul Georgescu, în volumul lui Florin Mugur, Vîrstele raţiunii. Convorbiri cu Paul Georgescu, Editura Cartea Românească, 1982     Lumea intelectuală românească nu a dat niciodată dovadă de prea mare flexibilitate în a judeca un autor strict în funcție de opera sa scrisă. Intră în melanjul judecății naționale poziția lui socială, relațiile pe care reușește sau nu să le aibă cu persoane aflate în cercul …

„În general, nu cred că se poate scrie de­spre un scriitor bun, transformîndu-l în personaj, pentru că el nu poate fi înţeles în afara scrisului său, iar în momentul în care lipseşte această trăsătură esenţială, obsesia creaţiei, de fapt, chiar esenţa insului, totul devine de neînţeles, caricatural, poate chiar stupid“ (Paul Georgescu, în volumul lui Florin Mugur Vîrstele raţiunii. Convorbiri cu Paul Georgescu, Editura Cartea …

Un simplu pulover din lînă capătă putere de viață și de moarte asupra celui care-l poartă. Mai mult, tot de el se leagă declanșarea primelor forțe magice ale unui copil. Într-o lume în care adevărata magie, adică puterea nelimitată a părinților și bunicilor, dispare sub acțiunea unor entități malefice, el, copilul, trebuie să recurgă la gîndirea magică pentru a pune lucrurile în ordine. Trebuie să o …

Nu, nu cred că specia este caducă, ci sînt convins că morfologia ei este una putrefactă. Cronicarul literar fie a neglijat din nepăsare, fie a desconsiderat cu superbie apariţia unei noi specii: a cronicii de blog. Nu mă refer aici la cronicile ţinute de critici, ci la prezentările de carte ce tind să umple golul de informaţie lăsat de dispariţia presei culturale, iar aici …

Ar trebui iertat un biet cronicar literar, cititor pasionat de eseuri şi biografii, dacă se aruncă hămesit asupra unui astfel de volum, chiar dacă e vorba despre o traducere. Genul e atît de slab reprezentat la noi şi atît de slab prizat, încît o asemenea apariţie are alura unei descinderi extraterestre. În afară de asta, e deprimant să remarci diferenţa astronomică dintre anvergura intelectuală a …

Un fenomen aparent paradoxal afectează, în ultimii douăzeci de ani, literatura lumii: pe măsură ce poezia își continuă parcursul normal, de formă experimentală, destabilizatoare și antisistem, proza neagă orice am crezut că ar fi cîștigat în secolul al XX-lea. Proza, în special romanul, pare a fi reținut din întreaga sa experiență doar funcția povestirii, o anume sondare psihologică și cîteva variabile formale. Piața universală de …

Nu pot evita tonul personal și o abordare subiectivă a acestei cărți, dat fiind că, pentru mine (ca, de altfel, pentru mulți studenți din generația mea), cărțile lui Victor Ieronim Stoichiță au reprezentat o adevărată revelație în anii de facultate. Începînd cu Efectul Don Quijote, am realizat că pictura poate fi citită și interpretată textual, că hermeneutica nu doar că nu se aplică doar literaturii, …

Pagina următoare »
  • Comentarii recente