Observator Cultural

Poetul, prozatorul, eseistul și publicistul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, pe 15 ianuarie, cîștigător al celei de-a XXVI-a ediții a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu“ pentru Opera Omnia, care se acordă, în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoșani. Premiul i-a fost înmînat de președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, care a fost și președintele juriului. Cărtărescu a devenit laureat al celui mai important …

Prin prezenta, subsemnații semnalează abuzurile recente ale conducerii Uniunii Scriitorilor din România: activarea și exercitarea frecventă a unor mecanisme de represiune și de șantaj, menite să reducă la tăcere vocile care îndrăznesc să exprime puncte de vedere diferite de acela oficial; încurajarea unui sistem de recompense clientelare, în detrimentul criteriului valorii literare; lipsa transparenței decizionale, a soluțiilor reformatoare și a disponibilității pentru dialog. Considerăm că, …

Ne-a părăsit de curînd scriitorul Romulus Rusan, personalitate publică de prim rang, prieten al Asociaţiei noastre, om de cultură, publicist şi cercetător al istoriei trecutului recent, păstrător al memoriei victimelor comunismului din România şi factor activ în transmiterea acesteia de la o generaţie la alta. Cei care au fost la Școala de Vară de la Sighet sau au vizitat Memorialul şi Muzeul de la Sighet …

Urare

Primul număr al revistei va apărea joi, 12 ianuarie 2017

A mai trecut un an. Bun sau prost, fiecare îl judecă așa cum crede de cuviință. Din punct de vedere cultural, anul 2016 a însemnat (și prin cele două întîlniri bianuale ale editorilor cu cititorii, Bookfest și Gaudeamus) multe cărți foarte bune, mulți autori români care au oferit scrieri remarcabile. Să tot citești în această perioadă de sărbători, să tot faci critică literară cu asemenea …

Principala misiune a organizației internaționale PEN este aceea de a apăra libertatea de exprimare, peste tot unde este îngrădită, amenințată sau sufocată. Exercitarea plenară a profesiunii de scriitor depinde direct de respectul public acordat acestei valori cardinale a democrației. În egală măsură, asociația PEN România are datoria morală să reacționeze ori de cîte ori libertatea de exprimare este invocată pentru a cauționa discursuri ale urii. Degradarea …

În urma alegerilor din 11 decembrie, PSD a obţinut peste 45% din voturi atît la Camera Deputaţilor, cît şi la Senat, cîștigînd detașat alegerile. Pe locul doi s-a situat PNL. Celelalte partide care au intrat în Parlament sînt: USR, UDMR, ALDE și PMP. La Camera Deputaţilor, PSD a obţinut 45,5%, urmat de PNL cu 20,04% şi de USR cu 8,83%. Potrivit centralizării Biroului Electoral Central, …

Redacția revistei noastre le‑a solicitat cîtorva scriitori să scrie cîteva rînduri despre Editura Cartea Românească. Publicăm aceste gînduri la încheierea parteneriatului Cartea Românească-Polirom. Familie de premianți Fac parte dintre autorii norocoşi care au trăit bucuria de a cîştiga rîvnitul Concurs de Debut al Cărţii Româneşti. Data la care începeau înscrierile la acest concurs aducea multe emoţii printre sute de debutanţi, în fiecare an. Era o sărbătoare. …

În perioada 8-9 decembrie, a avut loc cea de a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB). Cea de a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB) a fost o ediție-bilanț. Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB) a fost inițiat în octombrie 2008, de Oana Boca (manager cultural) și scriitorii Vasile Ernu și Bogdan-Alexandru Stănescu. Din …

Scriitorului Norman Manea i-a fost decernat sîmbătă, 26 noiembrie, în cadrul ceremoniei de inaugurare a Tîrgului Internațional de Carte de la Guadalajara, Premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice. Acest premiu completează o galerie prestigioasă de distincții cu care a fost recompensată opera literară și eseistică a scriitorului român în afara țării: Premiul Médicis Étranger (Franța), Premiul Nonino (Italia), Premiul Nelly Sachs (Germania), Premiul Palau …

Recomandările Observator Cultural

Apariții la Tîrgul de Carte Gaudeamus 2016

Descărcați paginile cu recomandări AICI.          

Donald Trump a cîștigat peste 270 de voturi în Colegiul Electoral, necesare pentru a deveni președintele Statelor Unite, învingînd-o pe democrata Hillary Clinton, care era considerată favorită înaintea votului de marţi, 8 noiembrie. Victoria lui Donald Trump neliniștește, mai ales în privința unor eventuale schimbări în politica externă americană, inclusiv un NATO cu rol diminuat în Europa, ceea ce ar putea duce la o prezență mai puternică a …

Ediţia cu numărul 23 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură are loc în perioada 16 - 20 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo. Târgul Internaţional GAUDEAMUS este organizat de Radio România. Invitatul de onoare al ediţiei 2016 este China, prezentă la târg cu un stand reprezentativ pentru literatura chineză contemporană şi cu un program dens de evenimente, dedicate profesioniştilor de pe piaţa cărţii şi publicului. Programul evenimentelor …

Leonard Cohen, celebrul artist, cântăreţ şi autor a murit la vârsta de 82 de ani. Anunţul a fost făcut chiar pe pagina sa oficială de Facebook. "Tatăl meu a murit liniştit în casa sa din Los Angeles," a spus Adam Cohen într-o declaraţie. "A compus până în ultimul moment cu umorul său atât de particular. " „Anunţăm cu regret că legendarul poet, textier şi artist, Leonard …

Candidatul republican, Donald Trump, a cîştigat scrutinul prezidenţial din Statele Unite, depăşind pragul de 270 de electori federali, conform proiecţiilor realizate de agenţia de ştiri Associated Press. Americanii au ales cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, dar şi noii membri ai Camerei Reprezentanţilor şi o treime din Senat. Ca în fiecare an electoral, rezultatele din cîteva state cheie vor indica anticipat rezultatul final al …

Zilele Filmului German (Supliment PDF)

4-10 noiembrie, Cinemateca Eforie

E timpul să inaugurăm cea de-a unsprezecea ediţie a Zilelor Filmului German la Bucureşti! După cum v-aţi obişnuit deja, şi ediţia din acest an a festivalului nostru, devenit între timp unul de tradiţie, vă aşteaptă cu o selecţie curatorială care cuprinde nu mai puţin de 13 lungmetraje remarcabile, precum şi un program interesant de scurtmetraje. Selecţia pentru această ediţie a fost asigurată de criticul de film …

Festivalul Temps d’ Images (Supliment PDF)

post.faliment (7-13 noiembrie, Cluj)

Deși pare să anunțe un sfîrșit dramatic, dezastruos și iminent, tema celei de-a IX-a ediții a Festivalului Temps d’Images ne îndreaptă privirea înspre ce se întîmplă după ce admitem eșecul sau înfrîngerea. Ce facem după momentul înțelegerii și vizualizării unui sfîrșit? Vorbim, în 2016, despre eșecul unui mod de funcționare, despre imposibilitatea de a face schimbările pe care ni le dorim și despre conștientizarea epuizării …

Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti organizează, în zilele de 4 şi 5 noiembrie 2016, un colocviu internaţional în domeniul Studiilor Culturale şi al Ştiinţelor Comunicării, cu te­ma Teritorii. Graniţe. Comu­nităţi. Reconfigurări identitare într-o lume (dis)continuă/ Places. Boundaries. Communities. Mapping Identities in a (Dis)connected World/ Territoires. Frontières. Communautés. Reconfi­gurations identitaires dans un monde (dis)continu. Colocviul propune o abordare …

Festivalul Internațional „Clara Haskil“ (PDF)

Sibiu, Sala Thalia, 29 octombrie-5 noiembrie 2016

„Un artist are nevoie de publicul său la fel de mult cum publicul are nevoie de artiști: este ceea ce, cu pasiune și perseve­rență, ne-a arătat Clara Haskil. De aceea, invităm publicul să vină la Festival şi să trăiască un tip de emoţie pe care nu o întîlneşti decît în sala de concert, în dialogul direct dintre public şi artist. Oamenii duc muzica mai departe.“ Acesta …

Sîmbătă, 29 octombrie 2016, se va desfăşura la Bucureşti cea de-a IV-a ediţie Liste Goncourt-Le Choix roumain, la care participă reprezentanţii a şapte universităţi din ţară: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Braşov, Craiova, Sibiu. Deliberările – în cadrul cărora fiecare student/studentă va prezenta primele opţiuni ale juriului din cadrul universităţii sale – vor fi coordonate de Adina Diniţoiu, în calitate de „marraine“ a acestei ediţii, alături …

Supliment FILTM 2016

Timişoara 25-28 octombrie

Timișoara este într-un moment extraordinar al ei: a fost desemnată Capitală Culturală Europeană a anului 2021. După decembrie 1989, acesta reprezintă, din punctul meu de vedere, cel mai important eveniment din istoria recentă a orașului. Consecințele cîș­tigării competiției sînt, neîndoielnic, pozitive, și nu doar pe plan cultural, iar această zonă își va accelera ascensiunea. Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara a fost, prin cele patru …

Pagina următoare »
  • Comentarii recente