Observator Cultural

‘B’ESTFEST s-a născut in 2007 şi a ajuns deja la a treia ediţie, mai mare, mai curajoasă şi mai bună.’ Asta scrie pe site-ul oficial. Cum a fost de fapt?

Ziua 0, sincer, nu m-a interesat. Am auzit că White Lies au fost chiar buni live (deşi pe cd mie nu imi plac deloc). Am văzut şi eu că The Killers şi-au adus palmieri pe scenă (“Dar cum să începi cu Human, cea mai proasta piesă a ta?” spunea cineva). Şi a mai şi plouat.

Ziua 1 a fost insane. Am ajuns pe la ora 19. M-am dus pentru Motorhead. Se vedea clar că în ziua respectivă în line-up era o formatie de hard rock (deşi ei refuză să accepte această catalogare – ei cîntă rock’n’roll). Metalişti din toata ţara şi de pe la vecini. Încă din timpul concertului domnişoarei Ayo (care a cîntat corect şi a ştiut să antreneze publicul) în faţă era o masa de fani Motorhead. Totuşi Ayo a scăpat uşor. Danezii de la Polarkeis 18 nu. Pe la ora 20, mulţimea de metalheads deja scanda ‘Motorhead! Motorhead!’. Vocalul formaţiei Polarkeis s-a gîndit că poate poate o să îi mai calmeze dacă vine pe scena pe care trebuiau să urce Lemmy&co . Din contră. A primit înjurături şi semne obscene. Şi cîteva pahare de bere goale. Dar ce a fost cînd au urcat Motorhead pe scenă! Nu or fi fost ei headlineri, dar clar au fost cea mai aşteptată formaţie a serii. Şi fanii au fost cei mai zgomotoşi. Au urlat, au sărit, au dat din cap. Iar la Ace Of Spades s-a cîntat la unison (da, am urlat şi eu versurile). Ne-ar fi plăcut să dureze mai mult concertul. Şi mulţi au rămas în faţa scenei aşteptînd să mai apară domnii (că ‘băieţi’ nu pot sa le spun) dar concertul Moby a inceput imediat după ce Motorhead au ieşit de pe scenă. Da, cum s-a mai spus, publicul s-a schimbat. În loc de bocanci, vedeai tocuri. Nu am stat dar am auzit doua melodii în timp ce părăseam incinta Romexpo. Şi, sincer, a fost cam linişte între ele (faţă de zgmototul de la Motorhead).

Ziua 2 o aşteptam de cînd auzisem cine cînta: AB4, Franz Ferdinand şi Klaxons. Mi-am pus tricoul cu Klaxons şi am plecat devreme de acasă. Cîntau AB4 de la 16:30. M-am aşezat în faţa scenei pe care cîntau. Dar, dupa cam 15 minute, mi-am dat seama că parcă nu îmi mai plac cum îmi plăceau pe vremuri. Melodiile noi sună prea generic etc. Aşa că m-am întors să vorbesc cu un prieten. Şi atunci s-a întîmplat minunea. În mulţime era nimeni altul decît vocalul de la Franz Ferdinand, Alex Kapranos. ‘Dude, dude, foaie şi pix, repede!’ Omul asculta şi el liniştit un concert dar ce îmi păsa mie. M-am dus la el, i-am cerut autograf, mi-a scris şi ‘To Nancy, all the best’. Şi pe urma au sărit toţi pe el. O poză o semnatură. L-am vazut şi pe vocalul trupei The Amsterdams dîndu-i un cd (cu formatia lui probabil). Şi, dacă tot îl deranjau toţi, mi-am făcut şi eu poză cu domnul Kapranos. Un prieten i-a cerut şi scuze pentru orice neplăcere. Dar omul nu avea nici o treabă, chiar îi plăcea. Cum ar fi fost să nu vină nimeni la el să îi ceară autograf şi poză? Eram deja prea entuziasmată. Se apropia concertul Klaxons.
Primul moment în care au început să îmi tremure picioarele: ora 18. Circula un zvon cum că londonezii de la Klaxons nu o să cînte. Am întrebat un organizator. Mi s-a răspuns că este cu semnul întrebării. Pe la 18:30, mi-a venit inima la loc. Băieţii dădeau autografe de la 20:30 şi urmau să cînte înainte. Cineva chiar îi văzuse mişunînd în incinta Romexpo. Imediat, m-am dus în faţa scenei pe care urmau să cînte şi am sprijinit gardul. Dar pe la 19, iar am simţit toţi cum ni se face rău. Pe scenă nu era nici urmă de tobe, nici măcar un băţ. Şi doar un singur microfon. Cînd au ăparut fotografii în faţa scenei, i-am intrebat ‘Cine cîntă?’ ‘Nu Klaxons’. Iar cînd i-am vazut pe cei patru membri urcîndu-se pe scenă cu nişte feţe lungi, am ştiut că nu o să îi văd pe Klaxons în concert. Au urcat pe scenă, ne-au anunţat că nu pot să cînte, că intrumentele lor nu au ajuns şi ne-au chemat la autografe. M-am dus imediat în dreapta scenei, pe unde coborau, şi am ţipat după ei. Jamie, basistul, a venit şi a vorbit puţin cu fanii adunaţi acolo. Deşi unii nu cred, Klaxons sunt foarte modeşti şi nu au nici un fel de aere de vedetă. La autografe, i-am intrebat daca ar ieşi o bere cu noi şi James, clăparul, a zis ‘Sure, we’re playing at Silent Disco. Be there and we’ll have a beer together’. Mi-au semnat toţi patru tricoul şi coperta albumului şi am făcut poze cu ei. Iar Jamie mi-a spus că îi place mult tricoul. Evident, au promis că primul concert din turneul de promovare al noului album (ce va ieşi în 2010) o să fie la Bucureşti. E ok, ne mulţumim şi doar dacă o să cîntaţi în Bucureşti pînă la urmă.
După autografe, am fugit repede în faţa scenei unde urmau să cînte Franz Ferdinand. Deşi parcă nu prea îmi mai ardea de nici un concert, cînd au urcat pe scenă, am uitat de tot. Am ţipat, am bătut din palme, am dansat. Şi m-am topit cînd Alex Kapranos ne-a dedicat nouă, fanilor Klaxons, melodia Take Me Out. Ştiţi clişeele cu ‘un show adevărat’? Ei, da, aşa a fost.
Iar la ora 23, eram cu căştile pe urechi, la Silent Disco. Încă îi aşteptam pe Klaxons. La 23:30 a venit James care s-a urcat la pupitrul de mixaj şi a început să pună muzică. Deşi era cam pierdut şi nu ştia la ce foloseau butoanele. Ceilalţi trei membri au apărut şi ei la scurt timp, un pic cam beţi. Jamie, basisitul, chiar foarte beat. Şi după ei şi domnul Kapranos. La fel de beat. Atît de beţi încît au crezut amîndoi că o să poată să ne urce pe una dintre scenele de la Silent Disco. Cei de la BGS însă nu au fost de acord şi mai aveau puţin şi se luau la bătaie. Dar a fost bine pînă la urmă şi James s-a ţinut de cuvînt şi a dat bere celor din primul rînd (da, am prins şi eu una). Pot să zic că ne-am distrat la fel de bine ca la un concert Klaxons (deşi ar fi fost atît de frumos).

Ziua 3 a fost cam înorat. Mă speriasem. Nu vroiam să păţesc ca cei ce au fost în Ziua 0. Cînd m-am aşezat la coadă pentru autografe The Charlatans, în jurul orei 19, ploua bine. Băieţii au fost foarte simpatici. Le-am spus că aş fi mers la concertul The Rolling Sones din 2007 doar pentru ei (au fost opening act cînd Stones au cîntat in Bucureşti). L-am felicitat pe Tim Burgess, vocalul formaţiei, pentru proiectul muzical făcut cu doi dintre membrii Klaxons şi m-a îintrebat cum a fost cu o zi înainte. M-am dus repede in faţa scenei Ciuc, pe care trebuiau să concerteze de la 20:15. Bine, nu trebuia să mă grăbesc. Era gol. Pe scena de lîngă, The Ting Tings. Nu imi plac, vocea solistei nu m-a impresionat. Se mai întîmplă. A venit şi ora la care începea concertul The Charlatans dar lume tot nu prea era. Şi, în afară de 20-30 de oameni care am dansat şi ţipat, pe restul nu îi interesa foramtia britanică. Mare majoritate venise pentru Santana (alt cap de afiş de care nu mi-a păsat şi la care nu am stat). Da, au părut plictisiţi. Cum ar fi fost dacă aţi fi urcat pe scenă şi vedeaţi cîţiva oameni în faţa? Dar Tim Burgess a zîmbit, a facut cu mina, chiar a încercat să antreneze publicul adunat pentru Santana. Şi un norocos s-a ales cu haina basistului.

Aftershock? Nu, mulţumesc. Oricum, a fost în regulă ediţia de anul ăsta. Aşteptăm 2010.
(Ana Dinescu)