Archive for the ‘control’ tag
legendary pink dots
pe 20 si 21 mai, în club Control, se anunţă mare eveniment/party cu nişte rock-eri care au făcut legendă în underground. mai jos, comunicatul de presă:
The Legendary Pink Dots în Control
Una dintre cele mai influente trupe ale muzicii underground a ultimelor decenii, The Legendary Pink Dots, ajunge în sfîrşit şi în România, după 30 de ani de activitate; grupul va susţine două concerte în clubul Control din Bucureşti, pe 20 şi 21 mai.
Înfiinţată în 1980, în Anglia, de către Edward Ka-spel şi Phil “The Silverman” Knight, trupa se stabileşte în Olanda la mijlocul anilor ‘80. Sound-ul grupului a fost descris de-a lungul timpului ca un amalgam de rock psihedelic, industrial, synth-pop şi avant-garde. Deşi sînt foarte greu de categorisit, cei de la Legendary Pink Dots au fost adesea comparaţi cu Pink Floyd sau Can.
În cei aproape 30 de ani de carieră, trupa a scos peste 40 de albume. Pe deasupra, componenţii ei au mai scos peste 40 de albume solo, au format diferite proiecte paralele (The Tear Garden fiind cel mai cunoscut exemplu) şi au colaborat cu alte trupe-cult, precum Current ‘93 sau Nurse with Wound.
În concertul de la Bucureşti, formaţia îşi promovează noul album, “Plutonium Blonde”. Componenţa actuală a grupului este: Edward Ka-spel (voce, keyboards, gadgets), Phil “The Silverman” Knight (keyboards, electronic devices, gadgets), Niels Van Hoorn (saxofon, flaut, clarinet şi alte instrumente de suflat), Martijn De Kleer (chitară, bass, banjo, vioară, percuţie, gadgets).
Ineditul primei prezenţe The Legendary Pink Dots în România stă în faptul că se va întinde pe parcursul a două zile. Astfel, miercuri, 20 mai, vor avea loc concertele solo ale lui Edward Ka-spel şi “The Silverman”, urmate de un show The Legendary Pink Dots de 30 de minute. Concertul propriu-zis The Legendary Pink Dots va avea loc joi, 21 mai.
Ambele evenimente vor începe la ora 21. La cel de miercuri, intrarea va costa 20 RON, iar la cel de joi, 45 RON. Biletele se achiziţionează în serile evenimentelor, la intrarea în Control. Clubul se află pe Strada Academiei nr. 19 (intrarea prin Pasajul Victoria, dinspre Facultatea de Arhitectură).
Link-uri utile:
http://www.legendarypinkdots.org
http://www.myspace.com/thelegendarypinkdots
Link-uri video:
Legendary Pink Dots live: http://www.youtube.com/watch?v=r-I0fBZC1U8
Edward Ka-spel: http://www.youtube.com/watch?v=OaYES9dkmtk