Observator Cultural

Impresii de la concertul de aseara de la colega noastră temporară, aflată în practică în redacţia Observatorului. Mulţumim, Ana.

În 2006, cînd au venit prima dată, nu credeam că îi voi mai vedea pe Placebo pe la noi. Da, Brian Molko ne-a asigurat că se vor întoarce. Dar nu zic asta toţi? Fast forward şi sîntem în 2009. 21 iunie. Placebo cîntă la Romexpo. Ca întotdeauna, nebunie la intrare. Nu simţi că eşti fan dacă nu te duci cu cîteva ore înainte, dacă nu aştepţi în soare, dacă nu îi dai altuia un cot să ajungi tu primul la gard. Şi am ajuns aproape de gard. Chiar l-am atins. Din nou aşteptat în soare, dar şi dansat pe melodiile puse ca warm-up. “Vai, cît îmi place melodia asta. Hai să îi spunem DJ-ului să pună şi nişte Depeche.” Formaţia din deschidere: Expatriate.

Expatriate, sau patru băieţi din Sydney, Australia, de care nu a auzit prea multă lume venită la concert. Cum se întîmplă mai mereu cu formaţiile din deschidere, publicul ba nu a auzit de ei, ba nu e interesat de opening act. Ce contează, noi sîntem aici pentru the main act (în cazul de faţă, Placebo). Şi, evident, în timpul concertului Expatriate, se mai auzea din public cîte un “Sper că asta e ultima melodie.” Pe la ora 8, Expatriate au făcut pe plac publicului şi au terminat de cîntat. Fericire mare şi nu prea. A urmat cam o oră de plictiseală cît a durat ca echipa tehnică să pregătească scena pentru Placebo.

Acum să revin la ce spuneam la început. Nu credeam. După momentul Depeche Mode, cînd la Atena un membru al echipei a anunţat cu puţin înaintea concertului că acesta s-a anulat, nu mai sunt sigură de nimic. Trebuia să îi văd acolo, pe scenă, în faţa mea. Doar în momentul în care s-au urcat pe scenă, am putut spune sigur ‘îi văd pe Placebo a doua oară.’ Au cîntat, cum era de aşteptat, multe melodii de pe noul ablum Battle For The Sun. Au cîntat şi de pe albumele mai vechi. Mulţimea de fani extaziaţi că sunt Placebo în apropierea lor au urlat atît de mult încît la un moment dat îmi ţiuiau urechile. Lui Molko însă i-au plăcut ţipetele. Şi i-a plăcut şi că pe scenă se poate fuma, nu ca în UK. Setlistul îl ştiam. A fost acelaşi ca peste tot, nici o diferenţă, discriminare etc. Poate ne-ar fi plăcut o supriză ca în 2006 cînd au cîntat special pentru publicul din Bucureşti melodia Nancy Boy, pe care nu o cîntă de obicei. Dar asemenea discuţii nu îşi mai au sensul dacă te gîndeşti că au tratat un concert susţinut în România ca pe un concert în Marea Britanie din punct de vedere al melodiilor cîntate.

După o oră şi jumătate, eram cu berea în mînă şi mă îndreptam spre locul unde mă aştepta maşina. Mai sper doar ca Placebo să se întoarcă repede în studio pentru a înregistra un nou album şi să înceapă un nou turneu. Poate mai vin şi a treia oara în România. (Ana Dinescu)

Completare:

Înainte de concertul de ieri am început să număr impresiile, bune şi rele, despre ultimul lor album. Concluzia e că e un album bunicel, ascultabil cap-coadă, dar puţine piese au potenţial de a deveni hituri. Ce mă atrage pe mine la cîteva piese (Julien, Kings of Medicine) e prezenţa unei viori undeva în background care se amestecă bine în sound-ul pop-rockish al albumului (Molko spune despre Battle for the Sun că ar fi hard pop). Violonista Fiona Brice a fost şi ea pe scenă aseară şi a performat la clape şi vioară. Dacă cineva a văzut mai de-aproape, să-mi spună dacă s-a folosit şi de theremin.

Pe lîngă Fiona, Molko şi Olsdal au un nou baterist, Steve Forrest şi  încă un tip la clape, Nick Gavrilovich (croat din Dubrovnik, dacă am auzit bine).

mersi din nou, Ana, pentru poze: