Observator Cultural

Observator Blog

Adobe Flash Catalyst CS5 for Mac, http://softwarepcmac.com/products/Adobe-Indesign-CS5-for-Mac.html, Adobe-Premiere-Pro-CS5, Adobe InCopy CS5 for Mac really?!

Archive for the ‘sângeorz’ tag

Poezie la Sângeorz&Bistriţa

without comments

În  Sângeorz Băi, o localitate-staţiune încercuită de dealuri, la 50 km distanţă de Bistriţa, sunt multe  case colorate în roz, galben, verde crud, verde pal, albastru. Una dintre clădirile albastre este Muzeul de Artă Comparată,  de care se ocupă artistul Maxim Dumitraş&familia, împreună cu scriitorul Marin Mălaicu Hondrari. Cînd şi cînd la etajul al doilea al muzeului, seara, pentru o oră/o oră şi un pic, cîţiva locuitori ai Sângeorzului se adună ca să vadă invitaţii programului “Formă şi Dialog”, program care a adus în faţa locuitorilor din Sângeorz o mulţime de scriitori.

Vinerea trecută, pe 29 mai, invitatul Formei şi al Dialogului a fost Doina Ioanid + colegele de redacţie, Silvia şi subsemnata, pentru a vorbi publicului despre Observator cultural.

Doina a ales să citească din volumul Poeme de trecere şi poeziile ei au fost ascultate cu mîinile pe genunchi şi cu priviri care deveneau cu fiecare poezie lecturată mai  melancolice şi mai gînditoare. Sângeorzenii par obişnuiţi cu prezenţa scriitorilor în preajma lor, la fel şi cu lecturile. E şi firesc, în zona Bistriţa-Sângeorz locuiesc poeţii Dan Coman, Florin Partene, Ana Dragu, iar pentru Marin M. H., Muzeul de Artă Comparată este o a doua casă.

Poeta noastră şi-a găsit la propriu vocea în Muzeul din Sângeorz, într-o instalaţie de tălăngi mai mari şi mai mici; una dintre ele, suavă şi puternică, era a ei.

A doua zi, băieţii-poeţii  ne-au plimbat prin Bistriţa. Ne-au dus la Casa de Cultură unde se ţinea un concurs-festival între licee şi le-am vorbit şi lor despre Observator. Liceenii din sală au întins mîinile după revistele pe care le aduseserăm cu noi.

Ploaia deasă şi insistentă ne-a ţinut mai mult prin cafenele unde s-a discutat despre, no surprises, poezie, de-a lungul a cîtorva beri şi irish-coffee-uri. Şi din nou la treabă, în Clas Cafe de data asta, cafeneaua plină de bistriţeni veniţi s-o asculte pe Doina. La finalul lecturii, s-a lăsat cu discuţii faine atît despre poeziile ei, cît şi despre procesul de creaţie în general. Îmi imaginez că e o senzaţie plăcută cînd eşti scriitor şi citeşti din opera ta unui public care apoi îţi pune fel şi fel de întrebări. Doina spune că s-a simţit foarte bine.

Varujan Vosganian a vizitat cafeneaua în aceeaşi seară în calitate de scriitor/reprezentant al USR. Discursul lui amintea că are mai mult de-a face cu politica decît cu scriitorii.

Cea mai delicioasă hrană: papara “colina aurie” gătită de Maxim Dumitraş, care confirmă că şi gătitul e o artă.

Şi mai jos, fotografiile:

Doina Ioanid, Marin Mălaicu Hondrari - Noroc

Doina Ioanid, Marin Mălaicu Hondrari - Noroc

Florin Partene, Dan Coman, Ana Dragu la lectura Doinei de la Muzeul de Artă Comparată

Florin Partene, Dan Coman, Ana Dragu la lectura Doinei de la Muzeul de Artă Comparată

Marin şi Doina+papara "Colina Aurie"

Marin şi Doina+papara "Colina Aurie"

Billy din Sângeorz

Billy din Sângeorz

Doina, Florin Partene, Smaranda

Doina, Florin Partene, Smaranda

Silvia, Doina, Smaranda - zile înfrigurate la Sângeorz

Silvia, Doina, Smaranda - zile înfrigurate la Sângeorz

Written by Smaranda

June 2nd, 2009 at 3:34 pm


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /www/ftp.observatorcultural.ro/observatorcultural.ro/www/blog/wp-content/themes/journalist/footer.php(1) : eval()'d code on line 1