OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

am citit această carte – poveşti pentru a-mi îmblînzi iubita – publicată în chiar anul naşterii mele şi am stat apoi zile întregi cu ea pe genunchi gîndind – dincolo de banalităţi, dincoace de metafizică – la anumite aspecte ale operei şi dragostei:

pe cine ar interesa, cu adevărat, faptul că, în anul 1978, un prozator debutat în anii ’50 cu reportaje despre şantierele patriei a scris o carte de poeme în proză care anticipa poezia optzeciştilor cu melanjul ei de social, moral şi politic, de biografism şi livresc, de banal şi metafizic, de clasic şi cotidian, de epic şi retoric, de minimalism, intimism şi declamativ, de autoironie, dramatic şi patetic? pe cine, toate astea, astăzi!?

cu ce ton să abordezi lungul poem pseudoconfesiv ale cărui fraze conţin discret gesturile, impresiile şi, mai ales, uimirile şi dilemele unui om îndrăgostit, nu se ştie prea bine dacă mai mult de iubita din sufletul lui sau de lumea din afară? dar este oare, cu adevărat, dragostea aseptică în raportul ei cu lumea, cu vremurile?

cum să convingi lumea – altfel decît trimiţînd-o la lectură – că poemul ca să farmec odată o femeie este cel mai senin poem al deşertăciunii în amor scris vreodată în limba română? şi, oricum, la ce bun!?

cum să judeci opţiunea autorului pentru Bogart în detrimentul lui Faulkner? pe ce să te bazezi? şi, în definitiv, de ce nu!?

cîtă poezie se ascunde într-o ştire despre producţia conservelor de ficat de gîscă? contează asta atunci cînd iubeşti!?

cum să-ţi explici resorturile emoţiei tale de bărbat foarte tînăr citind fragmentul care începe cu teribila frază: „am dansat aseară cu fete pe care le-am văzut născîndu-se...“!?

cum poţi utiliza corect cuvîntul „rareori“ dacă nu l-ai auzit niciodată pe geo bogza rostindu-l? ar fi indicat să-l rosteşti doar rareori!?

ce adîncime livrescă are drama ascuţitorilor proaste care rup vîrfurile, în comparaţie cu firimiturile de pîine, strecurate sub hîrtie, care rup vîrful creionului!?

dacă o balenă moartă e mai frumoasă decît un castel de nisip, este acest fapt estetic şi preferabil? care este, în fond, raportul dintre necesitate şi frumuseţe!?

cum să ai inconştienţa – căci nu îndrăznesc să spun ură faţă de omenire – să combaţi afirmaţia „nimic nu e deşertăciune. totul are un sens. obscur. coerent. feeric“? n-ar fi păcat!?

dacă „forţa răzgîndirii“ nu este cuantificabilă, atunci răzgîndirea, este ea o fatalitate?

ar putea fi trafalgar cel mai existenţialist cal din literatura română?

cu ce drept să scrii despre „coincidenţele mistice şi culte care scot din minţi viaţa“? adică cine şi-ar permite!? şi, oricum, de unde atîta vanitate!?

dacă nimic nu-i mai frumos decît împerecherea veştilor de pe pămînt, este acesta efectul sau cauza literaturii? în ce măsură, cu ce condiţii, prin ce şi, mai ales, cu ce scop este literatura ficţiune?

cum să-ţi stăpîneşti nostalgia citind această sentinţă: „doar poezia şi mama te mai acceptă copil“? cît de crudă poate fi această nostalgie cînd, cel mai adesea, supravieţuim şi poeziei, dar – vai! – şi mamei!?

ce i-ar mai putea spune criticul literar colecţionarului de „libelule din ziare şi adjective ale obiectelor“? îi este, oare, îngăduit a scrie despre un scriitor pe care îl adoră concis!?

dar dacă fericirea înseamnă să scrii poezii care sînt pure şi simple articole de ziar!?

nu!?