Nr. 735 din 15.08.2014

Educatie
On-line - actualitate
Recitiri
Istorie recentă
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Critica literara
Memorii
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2004   |   Aprilie   |   Numarul 218   |   Istorii „albalate“

Istorii „albalate“

Autor: Dumitru UNGUREANU | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Nu l-am cunoscut pe Radu Albala. Nimic din felul meu de a fi nu putea sa intersecteze sfera intereselor sale in rastimpul cit am batut Bucurestii, la cele mai diferite ore, prin cele mai neobisnuite cotloane. (Asta am facut-o minat de acea dragoste nefericita, care tisneste din pieptul oricarui Rubempre in fata oricarui Paris.

Ca am scapat oarecum din „mrejele fiarei“, asta e alta poveste.) Se poate sa-l fi vazut pe undeva, dat fiind ca o vreme am flanat, inevitabil, prin locurile pe unde dinsul traversa si traia noptile. Chiar si la 2 Mai am fost o lunga perioada, dar nimeni n-a stiut sa-mi atraga atentia ca „domnul acela este Radu Albala“...
Si totusi, traseul meu s-a intersectat cu al maestrului cel putin o data, macar la modul fictional, de nu absolut real si senzational in egala masura. Voi povesti cindva, sigur, amanuntele. Aici pot dezvalui numai ca eu stiu cine era personajul care a cumparat Propyläen Kunstgeschichte de la cel numit Vlad, in proza cu titlul imprumutat de tiparitura nemteasca.
O altfel de intilnire poate fi numita lectura pe care am facut-o la 20 de ani volumului publicat in 1962, Proza istorica latina, in traducerea distinsului carturar.

Nici pina azi n-am reusit sa alung regretul ca mie nu mi-a fost dat sa invat latineste la timp, cu un profesor exigent, de moda veche, asa cum a avut norocul un var al meu, care-si ride acum de modul in care „comit“ ablativul – parca l-as bea!...
Sa nu fac din ce n-a fost ce n-o sa fie. Textele lui Caesar, Sallustius, Titus Livius, Curtius, Tacitus ori Suetonius vor fi fost pentru mintea mea model formativ, nu-mi dau seama; eu le-am citit intii pentru fapte, apoi pentru stil. Nu mai stiu de unde aflasem ca scoala prozei latine este cea mai buna pentru definirea unei amprente narative singulare. Azi cred ca din toata acea scoala am capatat doar gustul pentru „istorii“; cit despre „stil“...
Cind a publicat volumul Desculte, in 1985, n-am reusit sa procur un exemplar din librarii. Sa insist la prietenii din dedesubtul Editurii Cartea Romaneasca mi-a fost peste mina.

Ii agasasem cu tot felul de comisioane. (Pe atunci te lipeai de-o aprobare, de-o avansare daca livrai functionarului sau sefului, fie si-ntr-un pachet ordinar, cite un titlu despre care se vorbea pe unde si pe unde nu gindeai. „Marfa“ cea mai pretuita era, fireste, Cel mai iubit dintre paminteni. Cite usi a deschis acest roman – ar merita un studiu de genul celor facute de Cernat, Manolescu, Mitchevici si Stanomir). E drept, prins cu alte angarale, nu-mi ardea de proza artistica si fineturi ca din veacul al XVIII-lea. Cartea am gasit-o cind a fost reeditata in 1994, la Litera, si-am citit-o, si-am rascitit-o, de arata azi, oricite precautiuni am luat, ca un tom BPT editat de Alcalay &Co. pe la inceputul secolului trecut. De vina este si tiparitura, pe hirtie ordinara, plus brosarea de cea mai slaba calitate. Cind, e la mintea celui mai novice editor, o astfel de carte merita editie de lux, cu hirtie fina, pentru cunoscatori si iubitori ai obiectelor de arta.

Trec peste mizeria tipografica, scuzabila poate prin nebunia care bintuia acum un deceniu populatia editoare. In fond, important este textul, iar greselile de tipar nu fac parte din ceea ce intereseaza pe un iubitor de povesti multi-etajate, spuse cu farmec desuet, impanate cu frugalitati balcanice, presarate cu mirodenii orientale si aromate cu senzualitati fine, desi de extractie – uneori – perfect vulgara. (A se vedea biografiile descultelor. Tuta, Tereza si Tamara sint femei din popor, iar Tofana, desi aristocrata, „trage a prost“, cum trage si Thais, fata de bancher, si nenumita fata de ofiter din Niste cirese...)
Prozele sint prea bine cunoscute pentru a le repovesti eu aici. Au cistigat pretuirea multor condeie critice, au admiratori. Ca ma socotesc intre acestia, se va fi inteles de la sine. Ca nu ma socotesc in stare sa emit judecati asupra-le, asta o spun acusi. De ce, atunci, mai chibitez pe marginea lor?
De placere.

Stilul practicat de Radu Albala, in filiatia lui Mateiu Caragiale, asemanator cu al d-lui Al. George, e ca un vin ce nu ma lasa deloc indiferent. Uneori beau peste masura, si-atunci nu ma abtin sa astern, la rindul meu, pagini peste pagini de istorii fara haine, fara ghete, pe care le pastrez, le prelucrez sau le arunc. Stilul matein &strategiile „albalate“ au dat mai multi urmasi. Numesc doar trei: Mircea Cartarescu, Florin Slapac si Horia Garbea. Fiecare a sorbit, in felul lui, din cupa vrajita la care au adastat batrinii...
Si totusi, nu placerea m-a facut sa indraznesc indrazneala de fata. Ci descoperirea unei coji de banana, cum numea figura Marquez. Iat-o:
In povestirea Tofana, la p. 49 din editia 1994, este un pasaj in care personajul Adrian (al carui prototip real umbla si in prozele d-lui Al. George!) face o teorie interesanta despre timp si fictiune. Insirind fapte reale sau fapte literare, el pomeneste de „Maestrul, de Margareta si de tot ghemul acela de intimplari din strada Sadovskaia“, pe care cititorul avizat le recunoaste a fi materia romanului Maestrul si Margareta scris de Mihail Bulgakov.

Discutia eroilor lui Radu Albala se petrece insa chiar in perioada cind Bulgakov isi scria romanul, putin inaintea celui de-al doilea razboi mondial! Publicarea acelei carti s-a petrecut un sfert de veac mai tirziu, in ruseste si-n mai multe limbi europene, intre care si romana. Oricit de vizionar va fi fost personajul Adrian (dar nu este!), el nu stia ca Bulgakov scrie un text care va face vilva peste trei decenii. Daca ar fi spus treaba asta Tuta, personajul fantastic imaginat de Radu Albala, era o simpla, dar verosimila tusa de culoare la un portret improbabil. Zic improbabil, pentru ca Tuta, spre deosebire de celelalte desculte, este o aparitie perfect fantastica, nu realista. (Recursul la fantastic scade valoarea prozei albaliene? Eu nu stiu ce sa zic. Luind de martor pe Mateiu Caragiale, as indrazni sa spun ca e o evaziune convenabila. Climatul social-cultural in care publica Radu Albala este cel pe care nu-l mai pomenesc. Poate ca altfel nu se putea...)

Este greu de crezut ca scriitorul, renumit intre apropiati pentru acribie si pentru mania amanuntelor exacte, ar fi inserat detaliul din intimplare, sub presiunea unei tulburate inspiratii de moment. Mi se pare ca a pus o coaja de banana, stiind ca la data cind concepea, scria sau numai corecta acest text, era in mare voga – la noi si aiurea – acel roman al lui Bulgakov, cazut mai apoi in umbra, daca nu chiar in uitare. O minte ludica nu putea sa rateze ocazia de a juca feste snobilor epocii. Este verosimila si supozitia ca detaliul va fi fost o nada intinsa cenzurii. Daca obiectiile acesteia se vor fi latit peste amanunte importante, autorul putea fi de acord sa scoata ceva, anume pasajul citat, dind astfel satisfactie cenzorului sau numai dovedind „intelegere“.

Dar coaja de banana e o figura – sa-i zic de compozitie, nu de stil – pe care multi scriitori o practica si putini cititori o pricep. Sa fiu vreun pui de doctorand in litere, as face o teza cu asemenea subiect copios...

P.S. Greselile de tipar nu sint o „inventie“ a epocii post-comuniste, cum s-ar crede. Ele existau de mult, e drept, nu atit de stridente ca in zilele astea, cind exista computere. Chiar volumul de Proza istorica latina contine nenumarate greseli, unele de-a dreptul inadmisibile, cum ar fi alia in loc de alea – e vorba de celebra zisa a lui Caesar: alea iacta est! (Sper ca transmiterea de la PC-ul meu, prin e-mail, la PC-urile redactiei va reusi sa evite virusii stricatori de litere...)

 
 
 
Cele mai citite articole
Nu doar Voiculescu
Între Antena 3 şi B1 sau deja interpretarea
OCHIUL INOCENT. Mizeria băsismului
Cum se face o porcărie (III)
Dreptul de proprietate. Al Statului, nu al Antenei 3
Cele mai comentate articole
Între Antena 3 şi B1 sau deja interpretarea
Ce ţară!
OCHIUL INOCENT. Mizeria băsismului
Nu doar Voiculescu
Cum se face o porcărie (III)
Cele mai recente comentarii
??
?
Intrebari pt lucid
Mihnea Moroianu
@Regard Net: ce comparatie!
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Clara Haskil