Ce se întîmplă la noi? Ei bine, departe de a participa la
asemenea ceremonii de neuitat, absolventul de doctorat trece pe la
secretariatul şcolii doctorale unde s-a pregătit pentru a-şi ridica diploma. Cu
pompă, pe acel document, proaspătul doctor este anunţat că beneficiază de
„toate drepturile şi onorurile“ pe care aceasta i le conferă. Care sînt aceste
drepturi şi, mai ales, ce poate face un specialist român după ce a terminat de
parcurs etapa supremă a formării academice? Dacă este să ne luăm după opinia a
sute, poate mii de români, doctoratul poate fi valorificat la o catedră
universitară, într-un institut de cercetare şi cam atît. În zadar ni se evocă
perioada interbelică, în care preotul de ţară avea un doctorat sau în care
profesori ai liceelor din Bucureşti sau provincie îşi terminaseră asemenea
studii chiar la Sorbona.
Românii anului 2009 („românii“ aceştia atît de invocaţi de
către autorităţi, de cele mai multe ori fără legitimitate) consideră că „e
suficient să dai şpagă pentru a avea diplomă de doctor“ sau că, „dacă învîrţi
hîrtii şi le muţi dintr-un birou în altul“, nu meriţi să fii remunerat la nivelul
acestei demnităţi care este, nu-i aşa?, apusă în această ţară. Este deprimant
ce poţi citi pe unele forumuri de pe Internet. Libertatea de exprimare naşte la
noi monştri de agramatism şi gîndire strîmbă.
Dar reprezentanţii statului român se folosesc cu dibăcie de
această discordie naţională pe care ei înşişi au creat-o. De unde vine ideea
profesorului care-şi bate cu sălbăticie elevul şi deci trebuie testat
psihologic cît mai des cu putinţă? Sau ideea că omul de la catedră nu mai
citeşte şi deci trebuie reciclat o dată la cinci ani? Căci, nu-i aşa? de
bună-voie intelectualul român nu mai citeşte o carte. Cam din aceeaşi sursă ca
şi acuzele de plagiat, de pastişă, de cercetare fără strălucire.
Asemenea acuze sînt, în parte, reale, dar generalizarea lor
este rău voitoare. În contextul crizei economice, Ministerul Muncii s-a gîndit
că, dacă tot există aceste acuze, să legifereze anularea sporului de doctorat
prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri de reîncadrare în
funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea
salariilor acestora precum şi alte măsuri în domeniul bugetar.
Ordonanţa 1 (publicată în M.O. la data de 27 ianuarie 2010)
prevede:
„La data intrării în vigoare a prezenţei ordonanţe de
urgenţă se abrogă art. 50 alin. (10) şi art. 90 alin. (5) din Legea nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi
completările ulterioare. Conţinutul art. 50 alin. (10) este următorul:
„Personalul didactic din învăţămîntul preuniversitar, care are titlul
ştiinţific de doctor, este remunerat cu 15% în plus la salariul de bază“. De
notat că din această formulare nu rezultă în nici un caz ideea de spor, ci,
dimpotrivă, ea face referire la baza salarială. Art. 90 (5) din legea 128
stipulează: „Personalul didactic şi de cercetare din învăţămîntul superior,
care are titlul ştiinţific de doctor, beneficiază de prevederile art. 50 alin.
(10)“. Să remarcăm în treacăt caracterul aberant al informaţiilor despre
amputarea acestui spor. Rezultă clar din cele scrise mai sus că această măsură
afectează atît învăţămîntul preuniversitar, cît şi pe cel superior. Aş propune
cititorului să studieze reflectarea acestei măsuri de către diferite trusturi
de presă. Dezinformarea este la ea acasă peste tot, iar reacţiile necontrolate
de pe forumurile de discuţii nu întîrzie să apară.
Ordonanţa mai sus amintită este deci în vigoare şi produce
efecte. A rămas suma ca atare, corespunzătoare sporului de care ne ocupăm, dar
doar la rubrica numită „COMPENSAŢII TRANZITORII“. Iar acestea se acordă doar în
2010, după care, Dumnezeu cu mila.
Această idee malefică nu este nouă. Am mai scris pe această
temă. Evenimentele din ultimele 2 luni depăşesc, însă, orice culme a
imoralităţii: pe 27 noiembrie 2009 (adică „întîmplător“ între cele două tururi
ale alegerilor prezidenţiale), mai multe portaluri de ştiri anunţau continuarea
acordării acestui spor: „Ministerul Educaţiei a emis în luna noiembrie ordinul
care va permite persoanelor care au susţinut şi promovat examenul de doctorat
să beneficieze, începînd cu luna decembrie, de sporul de doctorat. Astfel,
aceştia vor avea, începînd cu luna decembrie, un venit majorat cu 15%.
Beneficiarii vor fi în jur de 1.500 de profesori din învăţămîntul
preuniversitar şi universitar“ (sursa: amosnews.ro). Această minune s-ar fi
înfăptuit „ca urmare a demersurilor FEN şi a deputatului Cătălin Croitoru,
vicepreşedinte al Comisiei de Învăţămînt a Camerei Deputaţilor“ (evident tot
„întîmplător“). Din cîte am aflat ulterior, un astfel de ordin nu a existat
niciodată (dacă greşesc, mea culpa).
Alegerile au trecut. A venit acum momentul adevărului.
Mimînd dialogul social, Guvernul României a trimis spre publicare în Monitorul
Oficial celebra, de acum, Ordonanţă 1, chiar în momentul în care sindicatele se
aflau la masa negocierilor cu reprezentanţii Ministerului Muncii. Fireşte că,
de această dată, domnul Cătălin Croitoru nu a mai avut nimic de spus. Dar să
lăsăm aceste fapte spre dreapta judecată a cititorului.
Este foarte adevărat că ne aflăm în plină criză economică şi
că, dacă este să suferim, să o facem cu toţii. Nimeni nu ar fi avut obiecţii
dacă, în mod rezonabil, s-ar fi propus neacordarea acestui spor pe o anumită
perioadă de timp. El nu este însă amînat, ci anulat.
Să spunem lucrurilor pe nume: nu faptul că acest bonus se
numeşte spor contează. În Franţa el nu există. Dar vă rog să aruncaţi o privire
pe grila de salarizare din sistemul public al Hexagonului. Veţi vedea unde este
plasat un salariat care posedă un doctorat… Iar acest lucru nu este neapărat
condiţionat de prestarea unei activităţi care să necesite acest titlu
ştiinţific. Dacă în grila românească un doctor ar primi în plus, în cadrul
bazei salariale, deci nu ca spor, un procent unitar (că tot este la modă)
pentru orice domeniu, riguros reglementat însă, aceste rînduri nu ar mai avea
sens. În acest fel, ne-am putea încadra în acel procent de 30% pentru sporuri.
Legat de această idee, cei care afirmă că în preuniversitar
sau în Administraţia Publică nu este nevoie de doctorat omit uneori, cu bună
ştiinţă, faptul că în stagiul de pregătire sau în perioada redactării tezei,
nimeni nu diferenţiază un angajat din preuniversitar de unul din învăţămîntul
superior. Ai aceleaşi obligaţii ca doctorand, de ce nu ai avea aceleaşi
drepturi ca doctor? Mai mult decît atît, conform unui astfel de raţionament,
cum doctoratul nu este necesar pentru a preda în liceu sau în şcoala generală,
nici gradul unu, nici chiar gradul doi nu sînt obligatorii. Ce facem atunci?
Plătim doar definitivatul în plus faţă de nivelul debutantului? Cred că este
absurd.
Afirm a nu ştiu cîta oară: valoarea studiilor doctorale în
Romania este controlabilă. Există o comisie în cadrul MECTS, care se ocupă de
validarea titlurilor acordate la diferitele şcoli doctorale din ţară. În
cataloagele Bibliotecii Naţionale există referiri la toate lucrările elaborate
şi susţinute în România. Cine ne-ar opri să facem ordine invalidînd teze asupra
cărora planează suspiciuni? Cine ne-ar opri să păstrăm doar 2-3 centre
doctorale în ţară? Mai mult ca sigur doar voinţa politică.
Aşa stînd lucrurile, este mult mai simplu să-i loveşti pe
cei ce sînt elita adevărată a ştiinţei româneşti, decît să faci ordine într-un
sector atît de important al vieţii publice româneşti. După cum este simplu şi
eficient să hrăneşti fără scrupule populismul…
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters