OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nora IUGA
Autobuzul cu cocosati
Editura Vinea, Colectia „Diferente“, Bucuresti, 2002, 64 p., f.p.


Cine este sam?

Pe sam (scris cu minuscula!) si ale sale rude, cititorii Norei Iuga au avut ocazia sa-i cunoasca in urma cu doi ani. In deschiderea antologiei Inima ca un pumn de boxeur, aparute in Colectia de „Editii definitive“ a Editurii Vinea (Bucuresti, 2000), autoarea plasase 20 de poeme inedite. Protagonistul lor era sam: (numai in principiu) un ciine fonator, din rasa gogoliana a caninelor discursive. Un „ciine metafizic“ si metamorfotic, care „se gindeste la bunul dumnezeu“, care are cocoasa, „un tigru tatuat pe piept/ si o oaie pe umarul sting“, pareri, tabieturi si dorinte, un frate (istovitu), un fiu (benedict) si o sotie (minodora). Autobuzul cu cocosati, din 2002, ni-l prezinta detaliat pe sus-numitul (oferindu-ne, in acest sens, chiar si un Mic indreptar genealogic), expunindu-ne viata si opiniile lui sam intr-o ordine aparenta. Altminteri, simpatica logica a personajului este asemenea poeziei din notoria definitie a lui Macedonski: aceea de a nu avea nici o logica. Mai precis (asa zicind), sam este indeterminarea insasi. Iata cum se recomanda singur cititorilor sai inca din primul poem, intitulat chiar asa, sam se recomanda cititorilor sai: „eu sint sam/ am o femeie cu un picior verde/ si cu urechea taiata/ am o femeie rasa in cap/ si cu tite lungi ca de capra/ dimineata cind merge la piata/ ciinii urineaza pe piciorul ei/ si trandafirul infloreste“…

Nici „autobuzul cu cocosati“ nu reprezinta o noutate absoluta pentru cititorii Norei Iuga. Imaginea apare pentru prima data intr-un tulburator poem de octombrie din Spitalul manechinelor (Editura Universal Dalsi, 1998) – volum cu poeme noi, dar „recapitulative“, un „salon“ al mastilor textuale ale autoarei, care isi evoca nostalgic obiectele specifice de recuzita: „marunte s-au facut intimplarile doamne/ linistea chipului meu/ culcata peste linistea chipului mamei/ o balta in care nu mai arunci cu pietre pentru/ ca e gata incretita/ – pina si ironia ti s-a ros la coate/ si bancile sint ocupate de scolari – / nu e un anotimp aceasta toamna/ e insusi patul tau/ in care faci amor in gind/ ca intr-o ceainarie chinezeasca/ ca intr-un autobuz cu cocosati/ ucigatoare penitenta/ cutit infipt in glanda dulce/ unde se distila odinioara/ un insidios parfum de tinara femeie“.

Poezia „cu personaje“ din Autobuzul cu cocosati corespunde asadar pasiunii pentru travestiuri a autoarei si histrionismului sau cochet. Amestec de ludic si oniric, (anti)lirism de o pura gratuitate, cea mai recenta carte a Norei Iuga desfasoara feerii minuscule, ezitind intre fabula autoparodica si conturind o mitologie insolit-contradictorie, autosuficienta si plina de umor.
Cu toate ca poarta un nume ironic si generic, de unchi norocos din America („Unchiul Sam“ este – vezi bancurile Epocii de Aur – posibilul binefacator de departe, instalat confortabil in „tara tuturor posibilitatilor“), personajul Norei Iuga dovedeste inadecvari, concupiscente si suferinte funambulesti de Woody Allen: „sint un barbat dubios/ vedeti doar am gratii de femeie/ imi plac culorile complementare/ cind uit sa platesc telefonul/ se-nchide apa/ cind dau peste-un pat cu baldachin/ sint mutat in biroul de-alaturi/ vreau sa discut cu un specialist/ vreau sa aflu unde sta toleranta/ daca o blonda sau bruna/ si citi ani are/ in repondeur se auzea o catea/ avea un aer aristocratic/ si eu ma intrebam/ pe mine cine ma aude/ stau pe bancheta intre doi tilhari/ din cauza lor nu pot sa cint marseilleza/ aerul din autobuz e o vaca/ ugerul ei priveste inapoi cu minie“ (sam si vaca).

Ruda cu Algazy, Grummer, Turnavitu si ceilalti, sam e de toate si nimic. In copilarie a fost „o maslina mica mica“, iar acum este nu numai ciine, ci si inger, „o ciuperca doldora de spori“, „sam e totuna cu iov“ ori (asta-i place la nebunie) este „nefericitul print al danemarcei“. sam e o similifaptura. O fiinta textuala. „Sint cel mai neputincios text/ din orasul acesta“, declama vocea care-l produce pe sam (parodiind un poem celebru de Radu Stanca), postulind astfel incapacitatea cuvintelor de a reproduce o viziune in continua miscare si transformare. Iar pe contrapagina apare, la un moment dat, o insertie pseudoauctoriala, marturisind tensionat, la persoana intii, pe tonul unui Tache de Catifea: „sint un detector innebunit de forma nestatornica, vad realitatea cum se varsa in frumusete si frumusetea curge, nu merge niciodata pe picioare. azi 21 ianuarie cind capricornul cu varsatorul se impreuna e galbena vointa intre file“. Or, la Nora Iuga, are valoarea unei suprateme aceasta marturisire a imposibilitatii de a articula precis, de a configura cu exactitate, prin limbaj, „forma nestatornica“, acel „homuncul“ mereu urmarit, sinele umbros si vag, micul dictator misterios si inexprimabil din psihic, din traire, din viata unui capriciu aparut spontan dar dovedindu-se, uneori, mai durabil ca o pasiune. („Miinile isi vad de viata, creierul – nu gasesc nici un cuvint sa se potriveasca exact cu ceea ce face creierul“, noteaza autoarea in Piata cerului, Jurnalul de bucatarie din 1986.)
In acest text „neputincios“ si lipsit de vointa – o simpla „jucarea“ pentru poeta care a traversat impetuozitatile rimbaldiene si expresioniste ale volumelor sale de inceput spre a se apropia tot mai mult (deloc galagios sau ostentativ) de formule permisiv-confesive si care a adoptat (cu succes) inclusiv ipostaza de romanciera –, proteicul sam devine deci un pretext. Un prilej de convocare la rampa a unei varietati de ipostaze poetice si de retorici.


Ce face sam?

Daca din aceasta pasnica si estompata demonstratie impotriva poeziei si a subiectului poetic nu putem afla cine este sam, in schimb, ce face sam ne-o spun chiar titlurile textelor care sint destinate sa nu-l fixeze in cadrele nici unei identitati: sam sta pe scaunul dentar, sam are presimtiri, sam il cauta pe elohim, sam isi face siesta, compune invataturile lui sam catre fiul sau benedict (propovaduindu-i anarhicului sau fiu o aureas mediocritas), sam e un anarh moderat, sam vrea sa cinte la flaut, sam trece razant pe alt canal, sam viseaza sa ajunga la keops, sam pune la loc bataturile patronului, mi-e frica il auzea pe istovitu, sam umbla pe cer, sam se spala cu colgate pe dinti, sam isi aminteste de nunta din cana s.a.m.d.

Corcitura urmuziana desprinsa parca, totodata, din bucatariile duioase ale unui Emil Brumaru ori din universul minusculat al unui Constantin Abaluta, sam vietuieste printre maruntisurile cotidiene si derizorii ale peisajului balcanic, dar deraiaza permanent in livresc. Se dezarticuleaza grotesc, imediat ce devine susceptibil a se inchega intr-o entitate fie si numai prezumtiv recognoscibila. sam cultiva morga culta si ipostaza lirica, se da in vint dupa contextele biblice si pluteste intr-un desavirsit Babilon livresc. sam si minodora fac toate gesturile comune oricaror amorezi („iti mai aduci aminte minodora“, intreaba sam, romantios, si incepe sa depene amintiri: „tii minte cum mergeam impreuna la serviciu/ cum mincam covrigi cu susan“…), isi trimit scrisori si metaforizeaza unul pe seama celuilalt, intr-o traditionala impartire a rolurilor: ei ii sint proprii contextele domestice, pe cind el are o adevarata slabiciune pentru mit, pentru situatiile biblice (primeste pseudomesaje divine, turnate intr-o sintaxa publicitara) si pentru pastorala de tip camp: „stau la umbra cedrilor/ si-mi fumez pipa/ ma gindesc la puricele care escaladeaza/ in fiecare dimineata girafa/ vine unul din drumul taberei/ scoate limba la mine/ imi face cu ochiul/ stie pesemne unde s-au ascuns zapezile de odinioara“ (sam isi face siesta); „ar fi frumos sa vizitez venetia/ se gindeste sam cind asteapta autobuzul/ si trandafirul ii motaie in mina“ (sam are presimtiri), „sam nu vrea sa se mai gindeasca/ la probleme majore/ sam vrea sa cinte la flaut/ frumoasa e acea dimineata/ cind rindunica se-ntoarce la cuibul ei/ eu sint un orfan mic/ ca un muc/ nu e nici un inger prin preajma/ sa ma stearga cu aripa lui vesnica“ (sam vrea sa cinte la flaut). Revolta fata de orice „continut“ si refuzul de a-i livra cititorului vreunul atinge paroxismul sarcasmului atunci cind sam paraziteaza pervers, deloc nevinovat, pe seama „inspiratiei poetice“, a „orfismelor“ si „iluminarilor“: „vine un inger de ciocolata/ isi lipeste puta de buzele mele/ si-mi spune;/ scrie sam urmeaza-ti vocatia/ eu ma gindesc cum arata vocatia/ e grasa e slaba/ si daca n-o sa-i fac fata/ sint cel mai ascultator din orasul acesta/ imi pun penita pe hirtie/ si incep sa o gidil/ «ce frumoasa e viata/ o iapa alba cu ciucuri pe frunte»/ ce poet sint si eu/ un castravecior la umbra fetelor in floare/ de-acolo de sus/ albia nilului/ e un patut iluzoriu“ (scrie sam urmeaza-ti vocatia).
Nu e de mirare ca un Autobuz cu cocosati al Norei Iuga are darul ne a (ne) placea, prin virtutile ironiei sale inteligente, indiscutabil mai mult decit orice demonstratie asa-zis fierbinte, de lirica „viscerala“, agonica si contorsionata pina la a se pierde pe sine. Pentru ca Nora Iuga, spre deosebire de atitea alte voci de astazi, scrie o poezie in care, cu o expresie preferata a lui Mircea Cartarescu, se poate respira… si zimbi.