Un loc sigur | A Safe Place de Elena Dumitrescu

  • Recomandă articolul

 

Galeria de arta contemporana si design Galateca

Vernisaj marti,17 ianuarie, ora 19:00

851x315_elena-bobi

La început de an, galeria Galateca propune publicului un subiect de o sensibilitate aparte, “Un loc sigur”, un proiect semnat de Elena Dumitrescu, inspirat de experiența maternă a artistei și curatoriat de Simona Vilău. Expoziția, ce va fi vernisată marți, 17 ianuarie, ora 19:00, cuprinde lucrări recente, realizate în perioada 2015-2016, ce tratează o temă de care ea este foarte atașată – universul copilăriei descoperit dintr-o perspectivă personală, maternă.

 

Sculpturi supradimensionate, din papier maché, redau un univers fragil, sensibil şi special, proiectând experienţa unică de părinte și deopotrivă martor şi participant. Viața sa cotidiană, dublată de spiritul efervescent al lucrului continuu în atelier, fiind pentru Elena Dumitrescu cea mai fertila zona de inspirație.

 

Despre acest nou proiect Simona Vilău afirmă “Figurile portretizate sunt clasice, arhetipale, dar investite cu trăsături dragi, binecunoscute, ale copiilor săi, care i-au populat opera încă de la apariția lor pe lume. Trecerea de la figuri arhetipale, inspirate de clasicismul greco-roman sau de iconografia romanică și a Renașterii timpurii italiene, la figuri particulare, recognoscibile, aflate în proximitatea artistei, s-a petrecut în mod firesc, mai întâi sub formă de simboluri ale maternității – siluete schematice, fetuși, bebeluși sau diverse ipostaze ale mamei și copiilor, iar apoi ele au devenit din ce în ce mai personalizate, cu trăsături particulare, ca lucrul după model – portrete și figuri întregi de copii care se joacă sau care se îmbăiază și jucării din bronz, create într-un spirit ludic de sorginte pop”.

 

Arta Elenei Dumitrescu e tributară unei școli de sculptură figurativă de filieră neo-expresionistă și unei relații profunde cu clasicismul greco-roman și cu tehnica și observația impecabile ce derivă din acesta. Tradiția și disciplina pe care artista le urmează, concepte bine încetățenite în școala de sculptură bucureșteană – de la Storck la Spătaru, i-au fost completate de îndelungatele sale șederi italiene, în care arta i s-a desăvârșit într-un preaplin solar.

 

Expoziția rămâne deschisă la Galateca  în perioada 17 ianuarie – 18 februarie, 2017.

 

Elena Dumitrescu. Una dintre artistele și profesoarele de referință, din al cărei atelier au absolvit studenți dedicați, opera sa meritând toată atenția celor ce se pot bucura de o abordare umanistă într-o eră a tehnologiei. Absolventă a Academiei Naţionale de Arte Plastice din Bucureşti, specializarea sculptură, doctor in arte vizuale, este lector universitar la Departamentul de Sculptură a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. A avut expozitii solo atât în ţară, cât si în străinătate.

După o lungă perioadă in care a abordat teme izvorâte din viața afectivă, cu autoportrete de stare, cupluri, portrete de familie, fragmente anatomice feminine și personaje de epocă, create în tehnici clasice – terracota, bronz, porțelan, lemn sau lut, Elena Dumitrescu a început să se preocupe de mitologie românească sau greco-latină și de tehnici experimentale, care dau un plus de mister și curiozitate operelor sale. În ultimii ani, creația sa artistică este guvernată de portretistică și compoziții inspirate din intimitatea vieții de familie.

 

Galeria Galateca. O galerie multidisciplinară de artă și design, un spațiu viu și modern, ce poartă semnatura arhitectului Radu Teacă, situată în inima orașului, într-o clădire istorică, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“.Un spațiu efervescent, în care arta contemporană se imbină cu cea clasică, o platformă care să permită întâlnirea și colaborarea dintre artiști, designeri, arhitecți, curatori și oameni de comunicare. Galateca oferă o altfel de interacțiune de artă,fiind un adevărat hub cultural.Cu peste 50 de manifestări de artă și design desfășurate atât în țară cât și în străinătate, cu artiști români și străini, Galateca a devenit în timp o referință, o platformă de promovare a proiectelor originale de artă și design, în permanentă schimbare, în armonie cu ceea ce se întâmplă în lumea artistică internațională și românească. www.galateca.ro.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Comentarii recente