un chestionar

Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

CătălinLazurca

Pseudonim(e) literar(e): kata,

Adrian Viorescu

Născut la Timişoara, 22 octombrie 1973

Blog: dublurafinat.blogspot.com

Cărţi publicate

1998, Remix – poezie, Marineasa, 2-300 de exemplare

2005, Nu zaeţ, pagadi – proză, Hartmann, 200 de exemplare

2005, Celebrul animal – roman, Polirom, 2.000 de exemplare

2008, Răufăcătorul vorbeşte – poezie, Vinea, 50-100 de exemplare, include un DVD conţinînd cîteva scurtmetraje

Ce se zice-n Celebrul animal:

33 de ani la data naşterii Celebrului animal. De profesie librar, avînd şi ca autor o legătură destul de vagă cu literatura. Cititor moderat, din ce în ce mai. Dar scrupulos. Îi plăcea să creadă că el a fost iniţiatorul grupului. Într-o oarecare măsură, e adevărat. Tot într-o oarecare măsură, s-a opus deviaţiilor extreme ale mişcării. Nu prea convins, atîta vreme cît a susţinut încă de la început direcţia extraliterară a dezvoltării C.a.

Statut social: mic întreprinzător – mic burghez. Totuşi, din cînd în cînd, opinii politice de extremă stînga.

Convingeri religioase: indiferente, uneori anticlerical.

Orientare sexuală: căsătorit, doi copii.

Calităţi extreme: fără.

O întrebare pentru scriitorul preferat: Pe Turgheniev l-aş invita la mine, la Bodrog, unde e plin de iepuri, căprioare şi fazani, şi l-aş ruga să mă lase să-l însoţesc la vînătoare; pe Fitzgerald, să-mi aranjeze intrarea la una dintre petrecerile lui strălucitoare şi multicolore; pe Flannery O’Connor aş invita-o tot la Bodrog, dar la mănăstire, ca să purtăm în livadă o discuţie spirituală şi să ascultăm Sufjan Stevens; ceilalţi (Shakespeare, Dostoievski, Cehov, Kafka, mai ştiu eu care) sînt prea mari ca să mă pot imagina într-o situaţie de familiaritate.

O idee pentru o „viaţă“ literară „mai bună“: Am avut, într-o vreme, mai multe idei, pe care le-am articulat singur sau împreună cu prietenii mei în decaloage sau reguli de dezinsecţie. Cu adevărat nu mai ţin decît la una, care sper să nu sune (auto)ironic: să citim cît mai mult.

O problemă cu care te-ai confruntat de cînd ai „intrat“ în literatură: De cînd sînt, ca să zic aşa, scriitor, mai ales după evenimentele revistei şi ale romanului la Polirom, am experimentat o familiaritate nenaturală - şi resimţită azi ca forţată - cu cîţiva dintre scriitorii contemporani pe care îi admir foarte mult. Vreau să spun că evlavia cu care-i citeam în adolescenţă şi prima tinereţe pe Simona Popescu, Andrei Codrescu, Mircea Cărtărescu, Eugen Istodor şi Florin Iaru s-a diluat întru cîtva, ca urmare a faptului că i-am cunoscut în carne şi oase, ei – scriitori, eu – vezi, Doamne! – alt scriitor. Şi nu că m-ar fi dezamăgit vreunul, ba, din contră, mi s-au părut oameni minunaţi, dar mi-am pierdut cumva inocenţa şi, cum spuneam, evlavia de cititor. E sănătos să-ţi cultivi admiraţiile ca simplu lector, cred că ai mai multe învăţăminte de adăugat propriului scris.

Ai vrea să trăieşti din scris? (dacă da, cum vezi posibil acest lucru?)

Chiar nu mă pot imagina scriind un roman care să-mi aducă drepturi de autor consistente. Adică nu dintr-acelea care să trezească fie propunerea cuiva de a scrie la vreun ziar de mare tiraj, chemîndu-se asta că trăiesc din scris, fie invitaţii la turnee de lectură remunerate. Zic chiar de drepturi de autor care să mă ţină acasă, lipsit de griji. Aşa ceva e imposibil de imaginat. Totuşi, am trăit cîndva din scris tricouri. Iar acum, cîte un slogan inspirat îmi aduce echivalentul drepturilor de autor pentru un roman de succes mediu.

Cum „cuantifici“ performanţa în literatură (premii, număr de cititori, statut literar...)?

Sînt bune şi premiile, ca să pună numele în circulaţie, să mişte redactorii responsabili cu lista de traduceri. Bestseller-urile sînt iarăşi bune, măcar pentru a fi apoi parazitate de cărţi care nu aduc profit. Dar, aşa cum prin rugăciunea fierbinte a cuiva rămînem vii, chiar după ce sîntem aşezaţi în mormînt, tot aşa un scriitor trăieşte în palpitul inimii unor cititori. Fie ei cît de puţini, dacă-s cu adevărat îndrăgostiţi de scriitorul lor. Asta ar fi pentru mine performanţa: cuantificabilă în emoţia pe care mi-o provoacă lectura.

Ai un model de performanţă?

Cred că Andrei Codrescu. Nu doar în sensul strict al răspunsului, ci şi al întrebării de mai sus.

Ce ar trebui să includă un management literar performant?

Mai mult accent pe management, şi mai puţin pe literar. Asta ar duce la conştiinţa că resursele nu sînt nelimitate şi că orice investiţie comportă un risc, inclusiv acela de a-ţi pierde poziţia de manager. După cum orice cheltuială trebuie să aducă şi profit, fie el şi de imagine, oricum cuantificabil şi altfel decît prin recunoştinţa autorului promovat/stipendiat. Dar cred că o bună parte dintre regulile astea se aplică deja.

Un autoportret (în cuvinte).

Cred că am vocaţie paternă; asta mă ordonează.

Într-o vreme, postai destul de des pe blog. Ai renunţat la blogul personal?

În vremea cînd postam des pe propriul blog o făceam ca urmare a unui fel de pariu cu Neamţu, care mă acuza că nu ştiu să gîndesc soluţiile de promovare în termeni de eficienţă. Am reuşit să-i dovedesc că pot face şi asta, aducînd sintagma „dublu rafinat“ pe primul loc în rezultatele google, la luptă cu alcoolurile şi produsele petroliere. Dar mă simt şi foarte stînjenit de comentariile postate pe bloguri similare – dar cu trafic, gen terorista – lăsate acolo doar ca să-mi aducă vizitatori. (Îmi aduc aminte de o dispută cu terorista, purtată şi la ea şi la mine pe blog, în care susţineam geniul lui Silviu Gherman/ Leon Wahl. Astăzi, căutările cu „Silviu Gherman“ îmi aduc jumătate din cei 30-40 de vizitatori săptămînali. Cealaltă jumătate caută „excursie în Albania“.)

Dar nu, n-am renunţat, doar că l-am lăsat să hiberneze. Fiindcă mă plictisesc destul de repede de propriile proiecte şi pentru că, din nou, mi-e jenă să mă repet. Dacă am făcut o observaţie inteligentă într-o discuţie cu Florin, mi se pare plicty s-o mai transcriu pe blog. Aş ajunge să intru într-o rutină creativă. Care-i bună şi ea cînd lucrez, de pildă, la un roman. Sau pe linie de serviciu, linie pe care am produs de altfel două bloguri pseudonime, unul culinar şi unul de psihologie populară. Se pare că voi fi nevoit să scriu şi unul de pedagogie, dar poate scap. Dar astea sînt sau vor fi scrise la un nivel de commonality care, deşi eficient atunci vrei să (te) promovezi, îmi cam repugnă. Nu cred că blogul ca instrument de branding personal mi se potriveşte. Şi sînt şi prea timid şi introvertit ca să-mi fac unul confesiv. Iar dacă scriu un text care mi se pare bun, dacă traduc ceva, www.clubliterar.com e suficient. Nu e revistă, dar sînt membru din 2005. Uneori mă simt mîndru de chestia asta.

Articole in legatura: Celebrul Animal

Recomanda articolul prin:

OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

un chestionar

Categoria: | 0 comentarii