Andrei BODIU
Studii pe viata si pe moarte, Editura Paralela 45, Colectia „80“, Seria „Poezie“, Pitesti, 2000, 98 p., f.p.
Poezia lui Andrei Bodiu se construieste din lucruri simple, la indemina, e limpede ca cristalul. Aceasta e prima ei calitate. Cit efort si cita prelucrare se banuieste in spatele acestei claritati e cu totul altceva, oricum poetul a intuit ca, pentru a mai fi citita, azi, poezia trebuie sa aiba in primul rind aceasta aparenta de lejeritate, sa fie prietenoasa si sa nu oboseasca. Reteta nu e tocmai simpla, pentru ca aceasta conditie de lizibilitate nu e si suficienta. De la simplitate si directete pina la plictiseala si senzatia de mesaj vid nu e decit un pas. Pe care Andrei Bodiu nu-l face. Poetul mentine tensiunea specifica poeziei autentice, lucrind cu ingrediente absolut prozaice, si asta fara sa devina o voce indistincta in corul poeziei ultimelor decenii. Andrei Bodiu reuseste „sa faca diferenta“ si sa se singularizeze intr-un noian de poeti care – de la optzecisti incoace – par ca scriu la fel, reuseste sa devina memorabil. Cum mnemotehnica rimei a fost de mult inlocuita cu aceea a imaginii si a sunetului specific, Andrei Bodiu va reusi deci sa decupeze in mod personal fisii de realitate si sa inregistreze cu inalta fidelitate sunetele lumii din jur. Se contureaza deja cel putin doua feluri de poezie semnata de poetul brasovean: una a imaginii, simpla si dramatica, si una a sunetului, comica, ironica, derizorie si semnificativa deopotriva.
Iar aceasta din urma se complica deseori intr-o poezie creatoare de personaje, dupa modelul prozastic al schitei caragialiene. Observatorul (poetul) ramine surd si orb la tot ce-l inconjoara pentru a trimite un unic fascicul de lumina asupra unei imagini descrise apoi in variante succesive intr-un crescendo dramatic: „Aseara am trecut pe linga/ O mita am crezut ca se scarpina ca-i ajunsesera puricii/ pina-n git ca-i rodeau spinarea pina la singe/ ca-i inghiteau strat dupa strat carnea// «Sau se zbenguie in calduri?» m-am intrebat.// Si-n fata mea am vazut o masina/ gri metalizat alergind alergind/ si-n spatele ei mita/ fara cap fara coada“ (Intoarcerea acasa). Aceasta ar fi o mostra pentru felul in care Andrei Bodiu reuseste sa fie memorabil decupind pur si simplu o imagine si descriind reactiile minimale ale celui care o vede. Mita ucisa de masina grabita si metalizata devine o obsesie si pentru cititor, nu doar pentru poetul care, foarte ulisean, se intoarce acasa. Mai interesant e ca nu pe originalitate mizeaza poetul, imaginea unei biete pisici calcate de o masina nepasatoare e destul de comuna si are un potential dramatic facil de exploatat, dar senzatia in urma lecturii e ca pe undeva observatorul merge mai departe, ca nu intimplator moartea e confundata cu imperecherea, ca nu intimplator cineva se intoarce acasa, ca pisica e o mita oarecare, iar masina, ca o felina cenusie, alearga. Un naturalism de buna calitate, patetic atit cit trebuie.
Cum stau de vorba ultimii pionieri ai Estului stie oricine si se stie si despre ce, despre plecarea in Vest. Aceasta poezie care deschide volumul este ea insasi o poezie atit de deschisa, de permeabila, incit oricare cititor isi poate gasi locul in momentele lui proaste printre chefliii plictisiti, cu nume interlope: „«Am ramas putini majoritatea/se cara» a zis Serpente si-a/ sorbit lung dintr-o bere// «ar fi cazul s-o taiem si noi» a/ zis Boieru si a lovit cu halba tablia mesei.// Incepuse sa ploua pe terasa cadeau/ Frunzele ca-n mijlocul toamnei// «am inceput sa urasc si praful de pe frunze» a zis Jean/ plin de draci ne-am ridicat de la masa.// «Ploaia asta poa’ sa tin-o/ saptamina» a zis Serpente./ Daca tine-o saptamina/ ma car.“ Dupa ce Andrei Bodiu a citit anul trecut, la Tirg, poezia Studenta Alina din volumul care atunci tocmai aparuse, multe voci au fost de parere ca probabil aceasta e cea mai buna carte de poezie a lui de pina acum. Intre timp s-a dovedit a fi si cea mai buna carte de poezie a anului. Cind am citit volumul, a fost prima poezie pe care am cautat-o, din curiozitatea de a-i verifica farmecul tiparit fata de amintirea suculentei cu care poetul o recitase atunci si care entuziasmase publicul. Farmecul ei rezista. E un fel de mica poveste care reia intr-un registru carnavalesc dialogul dintre maestru si discipol, ambii fiind oameni ai vremii noastre. In plictiseala seaca a profesorului si in nepasarea suie a studentei Alina cu greu se poate recunoaste disputa traditionala, dar reconditionarea ei e cu atit mai interesanta: „«Pe mine nu ma intereseaza/ nimic» spune studenta Alina// «doar limba franceza doar/ limbile moarte// doar parapsihologia»/ mai spune studenta Alina/ si scoate din buzunar doua alune sparte/ si-o batista umeda impaturita/ perfect. «Literatura ma enerveaza caci ce e/ aia sa citesti romane»/ mai zice studenta Alina/ si-si plimba alene piciorusele-n macris.// «Viata s-o privesti prin borcane»/spune batrinul profesor iar studenta Alina/ maninca gem pe intuneric o dor maselele/ borcanele-s goale viata s-o privesti prin borcane/ mai spune batrinul profesor sa simti privirea lipicioasa/ ca o muscatura de tintar […]“.
Andrei Bodiu stie sa nu violenteze limbajul, poate sa lase impresia ca decupajele sale poetice mai pastreaza inca o legatura cu masa amorfa a limbii comune din care s-au desprins. Cind studenta Alina spune ca „amintirile-s varza“, personajul devine clasic, mii de studente alina spun in fiecare zi: „viata e varza“. Nu trebuie uitata (si nici nu poate fi uitata) latura comica a poeziilor din acest volum, un comic adevarat, virtos, in genul lui Creanga, un umor care atinge burlescul cu tenta sexuala. Dar ca intotdeauna poetul Andrei Bodiu nu explica si prin asta exclude orice tip de vulgaritate. Risul se naste dintr-o poanta seaca, o poanta care e mai ales una de imagine si nu de situatie: „Ea poarta o fusta foarte/ scurta poarta/ pantofi anti-viol el// Merge in spatele ei/ Pe camasa transpirata bate un soare/ Aproape alb.// Ochii lui verzi se lipesc/ De pielea bronzata a picioarelor ei.// Ea simte ca aluneca/ Aluneca.// In timp ce el trece pe linga ea/ Cu trei morcovi proaspeti iesind prin plasa“. Andrei Bodiu are o maniera proprie de a face poezie, se vede chiar si din decupajul versului, din felul personal in care sensul aluneca de la un palier la altul al poemului. Dar nu se poate spune ca a facut o maniera din ceva. Exemplele pe care le-am ales arata cita mobilitate tematica si verbala are acest poet si cit de distractiv poate sa fie cititul de poezie daca poezia stie intr-adevar sa vorbeasca normal, pe limba tinerilor simpatici de azi, si in acelasi timp sa fie altfel.