Cîteva remarci la un scurt comentariu despre Mihail Sebastian

Revista Lettre Internationale publică, în nr. 98 (vara 2016), traducerea în limba română a recenziei Jurnalului și romanului De două mii de ani ale lui Mihail Sebastian, apărută în New York Review of Books sub semnătura cunoscutului scriitor irlandez John Banville. Desigur că recenzia, de altfel excelentă, conține și unele inadvertențe inevitabile, întrucît scriitorul irlandez nu cunoaș­te toate amănuntele legate de evenimentele descrise în Jurnalul lui Sebastian. Unele din aceste scăpări au fost puse în evidență în note, altele au fost incluse într-un Scurt comentariu semnat de Nicolae Manolescu.

În legătură cu acest Comentariu, adresat cititorilor români, am de făcut cîteva remarci. Domnul Manolescu consideră că titlul recenziei lui John Banville, Înconjurat de antisemiți, este „parțial potrivit și, în tot cazul, simplificator“. Este adevărat că nu toți cei din anturajul lui Sebastian erau antisemiți, dar în România acelor ani atmosfera era preponderent antisemită, așa că titlul este cît se poate de potrivit. Bătăile studen­ților evrei din universități erau o realitate tragică a epocii. Romanul De două mii de ani este o dovadă a atmosferei antisemite din țară.

Autorul Comentariului insinuează că Sebastian a colaborat la Cuvântul, care devenise „oficiosul Gărzii de Fier“. Aceasta este o afirmație simplificatoare și tendențioasă. Cînd Sebastian a început colaborarea la Cuvântul, aceasta era o publicație cu un caracter eteroclit, care se dorea a fi „un ziar politic independent scris de intelectuali“. Adevărul este că ziarul și-a schimbat tot timpul preferințele politice, după cum se schimbau preferințele directorului Nae Ionescu, ajungînd, la sfîrșitul anului 1933, să-i sprijine pe legionari. Faptul că într-unul dintre ultimele numere de dinainte de interzicerea ziarului – eveniment ce s-a produs la 1 ianuarie 1934, după asasinarea de către legionari a primului ministru Gh. Duca – a fost publicată o scrisoare deschisă a lui Corneliu Zelea Codreanu nu înseamnă că acesta ar fi fost coleg de redacție cu evreul Sebastian. Cuvântul a devenit organ al mișcării legionare de abia în perioada 1940-1941, cînd Sebastian nu mai colabora la această publicație.

I se reproșează lui Sebastian că era împotriva acordării dreptului de vot minoritarilor, deci și evreilor. Adevărul este că Sebastian era împotriva participării minoritarilor la viața politică în cadrul unor organizații sectoriale, separatiste, care nu aveau în vedere problemele generale ale țării, în nici un caz nu cerea ca minoritarii, care erau cetățeni ai țării, să nu aibă drept de vot. El era de părere ca minoritarii să voteze în cadrul general al partidelor politice. De asemenea, se afirmă că Sebastian însuși, deși evreu, îl considera pe Mussolini „un salvator al Italiei“. Trebuie precizat că în perioada respectivă (pînă în 1933), Mussolini nu adoptase politica antisemită a lui Hitler și că unele aprecieri favorabile nu pot fi definite cu termenul de „salvator“.

În Comentariu se afirmă: „Nici un guvern extremist n-a condus țara după Marea Unire. Excepția o constituie atragerea legionarilor în guvern de către Mareșalul Antonescu, pentru o scurtă perioadă, de cinci luni, între septembrie 1940 și ianuarie 1941“. Aceasta este o afirmație falsă. Guvernele extremist-antisemite s-au instalat în România începînd din decembrie 1937, odată cu guvernul Goga-Cuza, și au continuat pînă la 23 august 1944. Peri­oada de cinci luni cît a durat „statul național legionar“ a fost perioada cea mai cruntă, din cauza caracterului anarhic al guvernării legionare, dar sub auspiciile guvernului Antonescu a avut loc, în iunie 1941, pogromul de la Iași și s-a aplicat o politică de exterminare a evreilor prin deportări masive în Transnistria, detașamente de muncă forțată etc. etc.

Domnul Manolescu crede că situația evreilor nu era chiar așa de rea. Munca obligatorie o denumește, cu un eufemism, o muncă „în folosul comunității“, iar domnia sa consideră că Sebastian n-ar fi fost „propriu-zis un exclus“. Adevărul este că toți artiștii, toți profesorii, toți avocații evrei erau excluși (inclusiv Sebastian, care fusese exclus din baroul de avocați și din redacția Revistei Fundațiilor Regale), medicii evrei n‑aveau voie să consulte bolnavi români etc. etc. Este adevărat că evreii din București au găsit totuși posibilități de supraviețuire: au înființat școli, teatre, au căutat căi pentru a‑i ajuta pe cei deportați în Transnistria. Desi­gur, putea fi mai rău, puteau fi deportați și exterminați. Dar a afirma candid că nu era rău este neadevărat.

În fine, autorul Comentariului își exprimă satisfacția că Marta Petreu, prin studiul Diavolul și ucenicul lui, „a aplicat ultima măciucă la carul cu oale al lui Sebastian, cruțat de dezvăluirea antisemitismului său, moderat, ce e drept…“. Trebuie să mărturisesc că această afirmație m-a stupefiat. Las la o parte imaginea „carul cu oale al lui Sebastian“, care indică aversiunea comentatorului pentru autorul Jurnalului, dar acuzația de antisemitism – ce e drept, moderat – adusă autorului romanului De două mii de ani mi se pare de o absurditate crasă. Adoptarea fără spirit critic a concluziilor Martei Petreu, care-l categorisește pe Sebastian ca fiind un „extremist de dreapta moderat“, fără a men­ționa că acest studiu este controversat, este de neconceput pentru un Comentariu obiectiv. Ar fi trebuit să li se atragă atenția cititorilor că există o serie de articole documentate care combat concluziile Martei Petreu. Aș cita, în acest sens, articolul „Cum a devenit huligan. Despre «extremistul» Mihail Sebastian“ de Daniel Cristea-Enache și seria de articole intitulate „Mihail Sebastian și politica de la Cuvântul“ de Laszlo Alexandru. Autorul Comentariului se face părtaș la defăimarea lui Mihail Sebastian, „clădită pe morișca citatelor unilaterale, răstălmăcite, pe deformarea contextelor și a ansamblului de idei din care provin“ care există în studiul Martei Petreu.

În concluzie, Comentariul domnului Manolescu este o încercare de a-l defăima pe Mihail Sebastian, punînd sub semnul întrebării recenzia din New York Review of Books, o recenzie care se dovedește mai obiectivă decît Comentariul, ceea ce nu cred că era intenția revistei apărute sub auspiciile Institutului Cultural Român.